Pe 7 Octombrie 2018 vom vota pentru clarificarea unui text din Constituţie. 

  Intenţia legiuitorului a fost aceea de a defini căsătoria ca unire liber consimţită între bărbat şi femeie, după cum se vede absolut clar din practică: TOATE căsătoriile încheiate au fost între un bărbat şi o femeie. 

Totuşi textul folosit de legiuitor este neclar ASTĂZI, căci s-a folosit expresia “soţi”; expresie folosită şi în texte legale vechi, pentru că nimeni nu îşi închipuia pe atunci că cineva ar putea defini pe “soţi” drept “un bărbat”, “o femeie”, “doi bărbaţi”, “cinci bărbaţi”, “două femei” etc., etc. 

Însă astăzi aceste variante se IMPUN, prin forţă, fără consultare populară, în cel mai bun caz după o propagandă extremistă împotriva oricărei critici.
Copiii au dreptul la tată şi mamă, copiii au dreptul să aibă o familie întreagă. 

Da, sunt familii monoparentale. Fie că unul dintre soţi a murit, fie că s-a ajuns la durerea cea mare a unui divorţ, fie din alte pricini. Şi oricine îşi creşte singur copiii ştie cât de greu este şi ÎŞI DOREŞTE PENTRU COPIII SĂI O FAMILIE DEPLINĂ, ÎNTREAGĂ. 

Şi visează ca fiecare copil al său să se poată căsători la vremea potrivită şi să aibă o căsnicie fără divorţ, fără văduvie, fericită şi deplină.

Copiii crescuţi de cuplurile gay şi ajunşi la maturitate au mărturisit lipsa, durerea lipsei “celeilalte părţi”, NEVOIA copilului de a avea şi tată, şi mamă.

Este un drept pentru care trebuie să luptăm, este un drept pe care trebuie să îl garantăm copiilor României.

Mai mult, o definire clară a căsătoriei este începutul luptei pentru ocrotirea REALĂ a căsătoriei şi familiei. Un lucru de care ştim cu toţii câtă NEVOIE uriaşă avem!

După Constituţie, căsătoria, familia, proprietatea, libertatea sunt apărate – ba chiar şi garantate – de către Stat. În realitate, Statul calcă în picioare Constituţia şi NU apără căsătoria, familia, proprietatea, libertatea. Dimpotrivă, le atacă, le macină pas cu pas. Iar asta se poate pentru că în loc să fie slujitorul oamenilor, aşa cum este normal, Statul a devenit un tiran tâlhar, abuziv, criminal. 

Clarificarea acestui text constituţional, reformularea lui reprezintă un prim pas în revenirea puterii la cetăţeni, la oameni. 

TREI ANI au fost necesari pentru ca semnăturile a TREI MILIOANE de Români să fie luate în seamă. Dacă am fi trăit într-o democraţie adevărată, dacă Republica România era o ţară românească, în trei luni avea loc referendumul. 

Au crezut că o să ne dăm bătuţi. 

Au crezut că ne dăm bătuţi dacă ne amână, ne insultă, ne aruncă nisip în ochi.
Dar noi am luptat mai departe!

După trei ani de zile, în sfârşit politicienii au acceptat că Românii nu se dau bătuţi, că VOR să îşi exprime voinţa. 
Şi le putem arăta PUTEREA NOASTRĂ atât de simplu şi atât de categoric: PRIN VOT.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook 

Lasă un răspuns