Apologia lui Puric!
“Zică cine ce-ar zice”, dar mie mi-a fost suficient să stau la masă mai bine de o oră cu maestrul Dan Puric. Căci pe unii i-a lăsat Dumnezeu “apostoli, pe alții prooroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători”. Nu intenționez să argumentez în vreun fel darul oratoriei sau impactul emoțional transmis de conferințele pe care le susține cu ocazia unor evenimente importante. Dimpotrivă el nu conferențiază, ci se întâlnește cu “frații săi în numele Lui Hristos”, așa cum zicea la întâlnirea din Târgu-Jiu de acum câteva zile. Fără îndoială că invidia pseudo-intelectualilor noștri vine de la faptul că domnia sa se încadrează la una din categoriile celor citați de Sf Apostol Pavel ca fiind unul dintre marii apologeți creștini ai vremurilor noastre. Pentru mine întâlnirea cu maestrul Dan Puric a însemnat starea sufletească a celor ce își doresc toată viața lor să schimbe “două vorbe” cu modelele lor în viață. Aceleași satisfacții le-au avut și tinerii cărora eu încerc să le arăt calea celor ce vor o altfel de Românie, o țără cu oameni demni și integri, capabili oricând să continue “JERTFA UNIRII NOASTRE”. LA MULȚI ANI ROMÂNIA!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook