Nouă apariție editorială! “PARABOLELE MÂNTUITORULUI” pentru învățământul preuniversitar!

    Parabolele Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă o parte din temelia învăţăturii creştine. Ele oglindesc cu o limpezime deosebită, natura eshatologică a predicii Sale, tăria sfaturilor pe care  le dă spre pocăinţă. Ele au fost cele mai potrivite instrumente pentru dezvelirea treptată a adevărurilor care se legau în special de teme eshatologice. Simplitatea şi claritatea făceau ca parabolele să fie uşor înţelese de oamenii simpli, să fie fixate în memorie pentru mult timp şi să acţioneze în mod pozitiv la crearea unei tradiţii stabile şi durabile în jurul persoanei şi învăţăturii lui Iisus.

    Citindu-le şi încercând să aflăm adevărata lor însemnătate conştientizăm că ne găsim în faţa unei tradiţii vrednice de toată încrederea şi că prin mijlocirea lor, ia naştere o relaţie, o comunicare directă cu Cel în care ele îşi au originea. Cu toate acestea suntem puşi în faţa unei probleme anevoioase şi anume, aceea de a încerca să le descoperim parabolelor înţelesul lor veritabil. Parabolele din Sfintele Evanghelii  au fost relatate în împrejurări reale din viaţa Fiului lui Dumnezeu, în diferite momente  de cele mai multe ori neaşteptate. De exemplu, am comite  o mare greşeală mare dacă am socoti că pilda Fiului Risipitor cuprinde chintesenţa Evangheliei şi că nu există nicio doctrină a ispăşirii care să fie fundamentală pentru creştinism; ori de asemenea să presupunem că milostivirea faţă de semenii noştri, din pilda Samariteanului milostiv, constituie baza şi ţelul mântuirii. Pilda lucrătorilor la vie (Matei XX, 1-16) nu este rostită cu scopul de a lămuri problema plăţilor, ci  remarcă bunătatea lui Dumnezeu, Care îi tratează pe oameni cu mărinimie, nu conform  meritelor lor.

  Iisus prefera să vorbească oamenilor în pilde, adică într-un limbaj simbolic, pentru ca aceştia să vadă fără să privească şi să înţeleagă, fără să cuprindă (Matei XIII, 13),  dorind să motiveze credinţa, disponibilitatea de a asculta, de a accepta precum şi de a împlini cuvântul lui Dumnezeu. Parabola îi dă oportunitatea de a vorbi spontan,  în locuri şi împrejurări diverse: în sinagogă, în templu, pe munte, pe mare, pe ţărmul ei, în corabie, înconjurat de mulţimi sau doar cu ucenicii Săi.

  Mântuitorul Hristos nu obligă,  ci  lasă pe fiecare să aleagă, prin libertatea primită de la Tatăl Ceresc, calea şi modul de a-şi dirija viaţa. Ca urmare, atât mulţimile, cât şi ucenicii au putut alege de a-L urma, sau de a-L părăsi. În Evanghelia Sfântului Ioan  la capitolul VI, se arată că o parte dintre ucenici, după ce le-a vorbit despre pâinea care coboară din cer, s-a smintit şi L-a părăsit. Parabolele  Mântuitorului Hristos pun în evidenţă menirea noastră în această viaţă pământească, servirea ce trebuie adusă cu credincioşie şi statornicie lui Dumnezeu, valorile ce trebuie  promovate în comunităţile noastre, în comuniune cu semenii, în Biserica cea vie a Lui, alături de Sfinţii ei şi Sfintele Taine, dar şi scopul eshatologic în care vom fi recompensaţi pentru cele făcute de noi în viaţa aceasta trecătoare. Cartea integral aici

de Constantin Cătălin Ciurea

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook