Lacrimi fluture

Mihail Coandă

*
Sărutul, poezia tăcută a buzelor

Te-am iubit doar o secundă,
dar cât îmi ia de mult
ca să te uit,
or sa treacă eternități
că să pot șterge
urmele sărutului,
poate nici nu l-ai simțit,
am împărțit acea secundă,
că să am timp
să te ating,
să te desenez în suflet
și să te sărut,
să fac tot ceea ce ai așteptat
să ți se întâmple
într-o viață.
Sărutul, a fost
poezia tăcută a buzelor noastre.
În suflet a rămas focul,
căci te-am desenat
în culorile flăcărilor,
să arzi mereu,
că o torță olimpică.
Cine zicea că o secundă
nu e de ajuns ca să iubești?
În acea secundă
ți-am sărutat toate rănile sufletului,
am vindecat lacrimile uscate,
zăceau pe pereții ochilor,
de acum poți plânge din nou,
ai lacrimi noi.
Eu voi fi trecut
de mult în amintire,
când tu ai să-ți revii
din somnul rațiunii,
păcat că nu avem
două inimii,
una să iubească
și alta să poată gândi.

*
Iubirea, al cincilea element

Că să te iubesc,
a trebuit să învăț să zbor,
ca să mă iubești,
a trebuit să curg ca un râu, calm,
limpede prin sufletul tău ,
ca să te păstrez,
a trebuit să te închid
pe veci în gândurile mele.
M-am întrebat cine ești
și de ce exist doar prin tine.
Am găsit răspunsul
în nopțile de nesomn,
în diminețile de visare,
în verdele crud al gândurilor mele.
Tu ești al cincilea element,
fără de care, eu,
nu mai pot trăi,
fără de care nu aș putea să exist,
fără de care aș fi doar
un trecător oarecare prin viață ,
ești IUBIRE!
Îmi ești TOT!
Aș putea să enumăr
o mie de motive
pentru care te iubesc,
dar îți voi spune doar atât :
Te iubesc, pur și simplu!

*
Prizonier în mine

Mă strigi sau noaptea-mi joacă feste,
Chemări se-aud din ternul nesfârșit,
Îmi bat tăcute în matele ferestre,
Plângând, se întorc de unde au venit.
Puteai să iei trăsura, domnișoară,
Să-nhami cinci inorogi la ea,
Să fi venit și tu mai înspre seară
Te-aș fi primit cu drag, frumoasa mea.
Eu noaptea dorm vegheat de iele,
Nimic din ce-i uman nu mă atinge,
Am fost vrăjit cu pulbere de stele,
Iubirea să mă doară pân’ la sânge.
Ego-urile-mi stau de pază lângă pat,
Sunt cerberi ce mă păzesc de lume,
Aș vrea de toate iubito ca să scap,
Să fug din închisoarea mea, din mine.

*
Povestea unei bănci

…pe o bancă,
am găsit scrisă o poveste,
nu era despre un el și o ea,
era povestea unei bănci,
așezată la o margine de destin
pe o alee unde rătăcesc doar iluziile,
dezamăgirile, pașii pierduți,
era o bancă unde cei goi de ei
își uitau gândurile,
le abandonau.
Le-am zărit
și m-am așezat lângă ele.
M-au privit.
Câteva- mai îndrăznețe-
mi-au sărit în brațe,
s-au lipit de mine,
le-am mângâiat
și am simțit
ceva ce nu mai simțisem niciodată,
lacrimile unor gânduri,
da, gândurile plângeau în palma mea!
le-am sărutat, mă ardeau,
din ce dor au fost uitate,
din ce iluzie,
din câte dezamăgiri?
aveau gustul viselor ei,
l-am simtit pe buze.
Cine era ea?
Am luat gânduri, lacrimi
și le-am cuibărit la pieptul meu,
m-am simțit pătruns,
puneau stăpânire pe mine,
devenisem ce ea a visat să fie mereu,
femeia cu buze de lună
și cu ochii fluturi,
rătăcită pe o bancă
într-un destin care nu era al ei.
Acum știu cum arată.
Mă abandonez ei.
Femeia lună,
bine am venit pe banca ta!

*
Umbre pierdute

Mi s-au rătăcit umbrele,
de acum îmi port singur destinul,
sper ca noul stăpân
– dacă au găsit unul –
să fie mai norocos,
să le hrănească mai bine,
erau atât de slabe,
de parcă aș fi trăit mereu apusul.
Cu ele am pierdut și câțiva pași,
toate fug de mine,
bucuriile, tristețile,
am rămas și fără lacrimi,
le-am lăsat zălog
pentru o noapte de odihnă
sub cerul liber,
chiar și grijile mi-au fugit,
atât de prost stăpân pot să fiu?
Fără umbre,
fără pași,
fără nicio grijă,
îmi port crucea,
Golgota mea nu se vede,
cine știe unde am să fiu răstignit!

*
Lacrimi fluture

Îți zboară fluturi din fiecare lacrimă, iubito,
plânsul îți este o partitură,
destinul compozitor,
pianul este sufletul tău,
de undeva se aude o vioară
și ea plânge,
e ce a mai rămas
din lumina caldă a ochilor tăi,
din acea sensibilitate nevăzută,
necăutată,
din ceea ce te-a definit mereu,
pentru cei ce aveau ochi să vadă,
dar au fost mereu orbi,
câteva acorduri pentru cei care se opresc să aplaude femeia ascunsă în tine,
acolo te caut, în spatele fiecărei note.
Ți-am tradus plânsetul în cuvinte,
de acum ești o operă completă.

*
Cine ești ?

Te-am întrebat, ce culoare au ochii tăi?
și mi-ai răspuns că au culoarea lui mai,
că sunt vânt primăvaratic
cu iz de pământ reavăn,
că poarta în ei zborul unui stol de fluturi,
că sunt asemeni cuvintelor,
plini de magie,
că au în ei întrebări,
răspunsuri niciodată.
Te-am întrebat, ce gust au buzele tale?
și mi-ai spus că au gustul ploii,
a fiecarui strop ce pică pe un trup înfierbântat,
topindu-se în el însuși,
în ploi de buze.
că au gust de stele,
cât aș vrea,
sã pot cuprinde tot cerul într-o singură sărutare,
să curgă pe lângă buzele noastre infinitul.
Te-am întrebat, cine ești tu ?
și mi-ai răspuns că ești alfabetul inimii,
litera scrisă pe pereții unui câmp cu dor,
că ești fiecare pas al gândurilor mele,
oceanul în care îmi scald uneori visele să pară noi,
mi-ai spus că ești frunza dintr-un foșnet tomnatic,
că ești vântul ce-mi poartă degetele pe mătasea trupului,
Doamne!
Câte îmi ești și câte mai rămân ca să îmi fii!

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook