Ileana Vlădușel-Timpul regăsirii

1
Cântecul iei

Ie străveche, leagăn de iubire,
În șiruri de mărgele duci spre mâine
Legendele eroilor ce-au fost
Apărători de țară și de port.
Ți-au prins străbunele în fir brodat
Râuri de demnitate și curaj.
Iubirea au cusut-o în mărgele
S-o moștenească fiicele prin vreme.
Ți-au strecurat credința printre fluturi
Și-n hărnicie te-au croit. Din bucium
Sunau bunicii mândri că te poartă,
Stăpâni peste ogoare și pe soartă.
Te-au scris poem cu albastrul plâns din cer
Strămoșii și cu galben de spic greu,
Cu roșul sângelui ce a scăldat
Câmpiile ce borangic ți-au dat.
În râu de munte mândră te-au spălat
ȘI-n adieri de cetini te-au uscat
Și te-au cusut cu mâini bătătorite,
Cu fluturi te-au brodat și flori de munte
ȘI te-au lăsat prin veacuri moștenire
Să le amintești urmașilor că-n tine,
Sunt pagini de istorie, curaj,
Tradiții, ca în ele să ne îmbraci!
Iar eu, urmașa dacilor străbuni,
În fața frumuseții mă înclin
Și port, legendă în borangic legată,
Ia de la bunica mea lăsată!
_________________________
Șiraguri de istorie pe pânză,
Miracole ce țin în noi aprinsă
În candele cu mir și cu tămâie
Credință, dor și vis -aceasta-i ie!

2
Timpul regăsirii

Ard în noi tăcerile adunate în timp
Rămân în scrum amintirile cuvintelor nerostite
Nu se sting
Fumegă încă într-un ecou al dezamăgirilor
Azi e târziu să le mai scriem pe portativul timpului
Sau poate
Glasul tău sau gândul meu încă le mai pot readuce la viață
Pierduți pe drumul cenușii, în noi
Iubirea fumegă
E timpul pentru regăsiri, pentru iertări și pentru începuturi
S-a întunecat cerul de cât fum s-a ridicat din regretele aprinse
Și din remușcări
Să nu lăsăm totuși timpul să decidă soarta
Cuvintelor ce încă nu s-au născut
În noi

3
Fragil

Dimineața a devenit tot mai fragilă,
Coboară încet treapta visului către ziuă.
Îi sângerează timpul care îi bate în piept
Când repede spre amurg, când către zori prea încet.
Se rătăcește viața prin trupul despuiat de frunze,
Prin mâinile lui mâine cad stropii acestei zile.
Ce dimineață vie se cațără spre noapte
Neînțelegând că drumul duce direct spre moarte!
O prea fragilă ață, din ghemul tors de viața,
Se despletește amurguri și se împletește în creangă.
Contur înmugurit de clipe, prea fragilă
stă floarea acestei zile! Va înflori și mâine?
Făptură încondeiată în palide veșminte,
Tu clipă adormită pe ramurile aprinse,
Fragilă nestemată pe pieptul acestui timp!
Din mâine, deșirat cad clipele în plâns…
Se pierd apoi în lacrimi și-n urmă numai dor
Și o rană, ascunde timpul de ochiul muritor
Și amăgitor în vise atrage alte zile
în timp ce-n pumnii strânși, se ascund și pier, fragile…

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook