Un titlu trist zice că „Bucureştenii au sancţionat toate partidele printr-o prezenţă scăzută la vot”…

Când ziceau „Bă, i-a tras două cu faţa de mai să-i rupă pumnul”, cel puţin băieţii de cartier glumeau. Prin prezenţa scăzută la vot cetăţenii români se sancţionează singuri. Lăsând puterea mafiei. Când aţi văzut să se ruşineze politicienii de faptul că au ajuns la putere cu un număr mic de voturi? Niciodată. Pentru ei important este că ajung la putere. Şi pentru noi. Şi pentru noi tot asta contează. Cu sau fără un mare număr de votanţi, ajunşi la putere au puterea. Şi fac ceea ce se vede. Cele mai triste poziţii le-au avut mai multe grupări creştine… patriotice… Unii au îndemnat la boicot electoral. Adică la lipsa creştinilor de la vot. Este imposibil de măsurat adâncimea acestei greşeli. I-aş fi spus o prostie nemărginită, dat fiind că lipsa creştinilor de la vot înseamnă că alegerile sunt lăsate întru totul pe seama necreştinilor şi anticreştinilor. Atâta vreme cât există alternativă creştină cine lipseşte de la vot a votat cu mafioţii. Hai să ne uităm la Referendumul pentru Familie! Creştinii pot nădăjdui într-un bazin electoral de peste două milioane de voturi. Adică de peste trei ori mai mult decât UDMR. Un partid creştin – precum AUR, pe care l-am votat – ar deţine, constant, 16-20% din locurile parlamentare (în funcţie de redistribuiri). În faţa unui absenteism ne-creştin, ar ajunge şi la 30%. În urma unei activităţi frumoase şi a unei publicităţi corespunzătoare, ar ajunge la putere. Pentru asta este nevoie de două lucruri din partea creştinilor: – să voteze – să fie uniţi. Dacă mulţi creştini nu au votat, şi mai mulţi s-au dezbinat. Unii reprezentanţi ai creştinilor au susţinut partide parlamentare clar anticreştine. Un act calificabil ca lepădare, dar care are o minimală circumstanţă atenuantă: lipsa unui partid creştin şi patriotic vizibil. Iar această lipsă este cea mai mare vină. Pentru că lipsa aceasta are ca singură cauză orgoliile iraţionale. Atunci când l-am susţinut pe Iulian Capsali mulţi au sărit la mine. Şi l-au atacat în fel şi chip. Am mărturisit atunci, mărturisesc şi astăzi: Fiecare om are lipsurile şi greşelile lui, preţul este dat de valorile pentru care luptă. În acest caz, creştine, patriotice. Deci, îl susţin! Ceea ce s-a întâmplat în aceste luni este paradoxal şi tipic pentru dezbinarea creştinilor din România. Atacurile împotriva Alianţei pentru Unitatea Românilor, împotriva lui Claudiu Târziu şi a lui George Simion au venit şi din partea grupului creştin Capsali. Gravitatea gestului este cu atât mai mare cu cât încă înainte de carantina 2020 Claudiu Târziu a făcut un gest exemplar: şi-a cerut iertare tuturor celor pe care i-a supărat; chemând la unirea absolut necesară (şi dogmatic obligatorie) a creştinilor români. Dar asemenea atacuri şi îndemnuri la boicotare au venit şi din partea multor alte grupuri ce ar fi trebuit să îşi susţină fraţii. L-am apărat pe Dan Puric, pe când era atacat de „organe” pentru că spusese ceea ce ştim toţi (că avem un stat mafiot). Nu ştiu câtă greutate a avut gestul meu, dar au fost destui supăraţi pe el. Care mi-au spus „Cum îl aperi când…” şi au adus felurite pricini de ranchiună. Pentru ei pricini, nu pentru un creştin. Am încercat să-i lămuresc, să le arăt că suntem fraţi – dacă suntem români, dacă suntem creştini. Şi trebuie să ne iertăm, să ne sprijinim, să ne apărăm. Adevăruri creştine elementare. Totuşi, aceleaşi reacţii răutăcioase le-am răbdat de mii şi mii de ori, la propriu, din partea unora şi altora. Ranchiuni degradante, ruşinoase pentru numele de om, stăpânesc viaţa multor creştini; cei care ar trebui să fie cei mai buni dintre oameni. Din pricina voastră numele Meu este hulit între neamuri! – spune Domnul Adevărul este că oamenii votează cu drag partidele parlamentare şi politicienii corupţi. Nu pentru că ar crede că sunt bune, ci pentru că ştiu că sunt rele. Ca ei. Şi păstrează atmosfera coruptă în care le place să trăiască. Având pe cine să dea vina pentru ceea ce fac ei înşişi. De la gunoaiele aruncate pe trupul Ţării şi până la tăvălirea în cele mai mari spurcăciuni. Mă întreba cineva: Ce să facem, că la noi în oraş sunt mulţi preoţi răi? Avem ce face? I-am răspuns: Da, bineînţeles! Mergeţi la cei buni, lucraţi alături de ei şi sporiţi în lucrul cel bun!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook