28 octombrie 1949. Tragicul sfârșit al partizanilor din grupul maiorului Dabija

28 spre 29 octombrie 1949. O noapte rece și umedă de toamnă târzie. În pădurea Dumbrava din vecinătatea Sibiului, șase oameni cad sub focurile de armă ale plutonului de execuție, ce sparg liniștea de brumă a nopții. Securiștii care însoțesc funebrul cortegiu verifică dacă cei executați sunt morți, după care îi încarcă în camion și pornesc către cimitirul orașului.

Cine erau însă cei șase secerați de gloanțe?

Frontul Apărării Naționale

La 6 martie 1945, ocupantul sovietic instaura, prin forță, în România, regimul totalitar comunist. Abuzurile, teroarea și crimele au fost folosite de la început împotriva pașnicului popor român, care se împotrivea natural unui regim contrar tuturor legilor străvechi ale acestui pământ. Închisorile și lagărele aveau să se umple, iar avutul oamenilor era confiscat peste noapte de statul comunist. Rezistența anticomunistă a reprezentat aici, în România, un fenomen general, o reacție naturală de apărare a demnității naționale împotriva fărădelegilor comise de sovietici și uneltele lor locale, comuniștii.

În Carpații românești s-a desfășurat cea mai amplă și mai îndelungată rezistență armată din întreaga Europă de Est. Din 1945 și până în 1962, partizani anticomuniști retrașila adăpostul munților, susținuți de populația satelor din împrejurimi, au luptat împotriva Securității, menținând ultimele colțuri de pâmânt liber ale Regatului României. Zeci de mii de oameni au cunoscut moartea, arestările, închisoarea.

În Munții Apuseni au acționat mai multe grupări puternice de partizani. Una dintre ele a fost Frontul Apărării Naţionale, numită și Corpul de Haiduci. Inițiatorul și liderul acesteia a fost maiorul Nicolae Dabija. Grupul său a activat pe versantul răsăritean al Munţilor Apuseni, (Muntele Runculeţul Groşilor, sub Muntele Mare, în zona comunelor Bistra şi Câmpeni). Tabăra principală a structurii, realizată după toate normele militare și prevăzută cu o cazemată întărită cu lemn și piatră, se afla la o distanță de cca 20 km nord-est de Câmpeni, în masivul Muntele Mare.

La începutul anului 1949, sub comanda maiorului Dabija se numărau 24 de membri, la care se adăugau numeroși susținători din satele vecine.

La începutul lunii martie martie 1949, grupul Dabija avea să fie distrus printr-o ofensivă comună a Securităţii şi Miliţiei. Pe 3 martie 1949, trupe ale Batalionului 7 Securitate Cluj au fost transportate cu camioanele în comuna Bistra. Au urmat lupte crâncene purtate la tabăra principală din Muntele Mare, în Cricău şi Mesentea. Partizanii au luptat vitejește, însă superioritatea numerică și tehnică a comuniștilor, laolaltă cu trădarea, a dus la înfrângerea lor.

Cei capturați vii de Securitate au fost judecați într-o farsă legislativă, ca de altfel toate procesele intentate anticomuniștilor în acei ani. Dosarul lotului Nicolae Dabija a fost instrumentat de locotenent-colonelul Gheorghe Crăciun, șeful Securităţii din Sibiu, același monstru care mai târziu avea să conducă penitenciarul Aiud. De altfel, el va stabili dinainte și condamnările, așa cum se proceda în acea apocă. Douăzeci și cinci de inculpați aveau să apară în fața instanței, între 1 și 4 octombrie 1949, procesul desfășurându-se cu uşile închise. În sală aveau să fie aduși doar activişti de partid aduși din întreprinderi special pentru a scanda lozinci amenințătoare împotriva “duşmanilor poporului”.

Sentinţa Nr. 816 din 4 octombrie 1949 îi condamna la moarte prin împuşcare pe: Nicolae Dabija, Ioan Scridon, Traian Mihălţan, Titus Onea, Augustin Rațiu, Gheorghe Oprița şi Silvestru Bolfea.

Martorul neștiut, dezvăluie secretul după 40 de ani

Înainte ca zorii să se reverse, în dimineața de 28 octombrie 1949, orele 4,40, colonelul Gheorghe Crăciun supraveghea personal scoaterea din penitenciar a celor șapte partizani. La ora 5 au fost duși la locul execuției și aliniați, citindu-li-se sentințele. Nicolae Dabija şi Ioan Scridon erau degradați din gradele de maior în rezervă și respectiv plutonier în rezervă. Uneltele ocupantului, care uzurpaseră Armata țării, degradau pe adevărații ostași ai acesteia. Condamnaţilor li s-a comunicat respingerea recursurilor și li s-a refuzat dorința de a nu fi legați la ochi. Se spune că, înainte de a fi secerați de gloanțe, unii dintre ei ar fi strigat. Traian Mihălţan ar fi spus: “Cu aceeaşi monedă vă vom plăti!”. Silvestru Bolfea: “Doamne ajută!”. Nicolae Dabija: “Trăiască România!”. După execuție, comandantul plutonului s-a adresat militarilor: “Tovarăşi, ne-am îndeplinit datoria faţă de clasa muncitoare”.

Moartea maiorului Nicolae Dabija și a camarazilor săi avea sa fie înregistrată la primăria oraşului Sibiu abia în 1963, adică după 14 ani.

Aproape jumătate de secol nu s-a ştiut unde au fost îngropați cei șapte partizani. A fost o practică constantă a Securității de a ține secrete locurile unde își înhumau victimele. Majoritatea luptătorilor anticomuniști nu au putut fi găsiți până astăzi, la 30 de ani de la căderea comunismului. Arhivele nu dețin nici un indiciu în acest sens.

Totuși, în cazul execuției lotului Dabija, destinul a vrut să existe un martor. Ion Silaghi, angajat al Cimitirului Municipal Sibiu, a asistat fără voia sa la înhumare. Evenimentul l-a surprins ascuns după un tufiş, de unde nu a ieșit, fiind împietrit de frică. Evident că nu a spus nimănui ce a văzut, până după căderea comunismului. Doar în ziua morților, a fiecărui an, cum se obișnuiește în Ardeal, aprindea în taină o lumânare pe acel mormânt fără cruce. După 1989, Ion Silaghi a declarat filialei Sibiu a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România ce a văzut în acea noapte. Urmare demersurilor acestei instituții, au fost demarate investigații sub coordonarea ofițerilor Parchetului Militar, fiind găsite oseminte, bocanci și haine aparținând celor șapte luptători.

Cumplitul secret al Securității Sibiu scos la lumină. O parte a presei a reflectat evenimentul, iar Lucia Hossu Longin a prezentat totul într-un episod al Memorialului Durerii.

La solicitarea preotului unit Bogdan Gheorghe, preşedintele AFDPR Sibiu, Primăria a aprobat ridicarea pe terenul respectiv din cimitir a unui monument dedicat memoriei celor şapte eroi ai neamului “care au sfinţit cu sângele lor acest loc”. În anul 2004, a avut loc reînhumarea și sfinţirea monumentului, cu participarea unui sobor de preoţi ortodocşi şi greco-catolici.

Preluare: Punct News


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?