Umblet respirat

POEME
1
VEŞNICIE

Sunt ceriuri grele-n nemurire,
Deasupra lor un ultim cer,
Ce-nchide toate în iubire
Şi le-nveşmântă în mister!

Apoi le izgoneşte-n lume,
Să se aprindă în pustiu,
Să pună sufletelor nume —
Tot ce e mort să fie viu!

Când vine vremea hărăzită,
Prin ceriuri aspre se întorn —
Acelaşi cer să le trimită
Pe calea nemuririi lor!

2
MĂTANIE

Cum îmi cură brazdele prin carne,
Nu am lacrimă să mi se vadă–
Se ascunde spiritul sub haine
Și mă-mbracă lutul cu zăpadă!

Trup şi suflet paseri sunt, de pradă!
Irima le poartă prin organe.
Sufletul ascunde multe taine,
Trupul le despoaie la paradă!

Toate se frământă peste lespezi,
Trupule, suflare,-mi mai știți chipul?
Sfârâie țărâna clipe repezi

Și-n feștila ochilor nisipul!
Trupule, în risipiri mă cheltui–
Spiritul mă ține strâns la pieptu-i!


3
DE PE PRISPĂ, FEMEIE

Cum îşi bate lacrima de mine
Joc, mă târâie-n spânzurătoare!
Femeie, tu, cu zarişti cristaline,
Îmbracă-mă în ultima ta floare!

E pustie pajiștea iubirii–
Un croncan își jeluiește prada;
Până ieri m-am răstignit cu crinii,
Astăzi trandafiri îmi sunt zăpada!

Pe butucul jefuirii mele
Se hrănesc şi paseri şi lighioane!
Ultima să-mi fii până- n prăsele
Sabia luminii diafane!

4
VAIER

Cresc umbrele,
Mâinile care doresc,
Pumnii zăngăne
Membranele dimineții,
Șuvoaie tulburate urcă
Zorile pe spinarea amiezii
Unde cenușa încă
Mai incendiază anotimpurile—

Spre seară trupuri,
În amurg fumuri și văpăi
De paseri—

O noapte
Ca o fecioară
Intre tine și propria ta
Viață!

5
Anotimp

Sfânta mea ninsoare
De pe Apuseni,
Nu crezi că-i devreme
S-aminteşti de ierni?
Întrucât, aseară,
M-am luat la trântă
Cu îngerul vorbei,
Care nu cuvântă,
Ce să spun acuma,
Când prin munţii mei
Anunţă ninsoarea
Naşterea de miei?


6
E toamnă!

Merii cu tânguirea frunzelor —
Unde tinereţea , femeie?
Unde viaţa noastră?
E toamnă?!
Pulberi şi scântei şi diamante
Mi-au trecut printre degete
Aidoma ultimei apocalipse
A irimii …
Sunt ultimul pribeag!
Primul rege sunt eu,
Acela care mai poate struni
Atelajul lui Dumnezeu!
De aceea melancolia,
Poamele iubirii
Pe talgere
De cucută!
Trupul tău, femeie,
Sufletul tău —
Pajurile…arginţii …glasuri …

7
UMBLET RESPIRAT

În clipa ce va urma
Îmi veţi vedea ruşinea tălpilor
Zdrelite –am avut
Încălţăminte de pâslă
Să nu ma trădeze zgura
Sângelui înfierbântat!
Cum să păşeşti pe irimă
Cu umbră subţiată de pleoape,
Cu umbletul respirat
De ţărână?
Cum să respiri
Fără respiraţia iubirii!

TEODOR LAUREAN

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook