Avem voie să mâncăm carne de porc noi? O lămurire..

Mai multă lume a început să mă întrebe în privat dacă avem voie să mâncăm carne de porc noi, creștinii, văzând faptul că în porci “a intrat necuratul”, aluzie la minunea săvârșită de către Domnul în ținutul gadarenilor. Ei bine, dragii mei, dacă în porci a intrat necuratul, nu înseamnă că tot neamul porcilor a devenit necurat din clipa aceea! Dacă Domnul nostru Iisus Hristos a scos atâția diavoli din oameni, ce înseamnă de acum, că neamul omenesc a devenit “necurat”?.. Carnea de porc era considerată necurată la vechii evrei deoarece Însuși Dumnezeu o numise așa prin gura proorocului Moise. Porcul era simbolul păcatului, iar perioada Vechiului Testament era o perioadă a simbolurilor. Mielul, de exemplu, care se aducea ca jertfă lui Dumnezeu, nu era altceva decât simbolul Fiului lui Dumnezeu, “Mielul Care ridică păcatele lumii”.

La prima întâlnire a Sfinților Apostoli, primul “sinod” apostolic la care a participat, pe lângă apostolii cei mai vechi ai Domnului, și Sfântul Apostol Pavel, s-a hotărât că creștinii pot mânca orice, cu excepția animalelor moarte prin sugrumare și a sângelui: “Să se ferească de sugrumat și de sânge”. În rest, se spunea să se mănânce “orice se găsește în măcelării”. Dacă creștinul este un templu al Duhului Sfânt, “nimic din ceea ce vine din afară nu poate să îl spurce pe el”, după cuvintele Domnului Hristos. Întinarea omului pleacă din interior, din inima lui, prin pofte și dorințe necurate, nu se poate produce prin înghițirea anumitor alimente. Chiar dacă este greoaie carnea de porc, ea se poate mânca în zilele “de dulce”, bineînțeles cu măsură și cu prudență pentru că va deveni o sursă de colesterol în sânge. Dar numai din motive medicale ne abținem de la consumul ei, în nici un caz din motive religioase. Creștinii mai râvnitori se pot abține complet de la consumul cărnii, după exemplul viețuitorilor din anumite mănăstiri, nu-i oprește nimeni, dar acest lucru nu poate deveni nicidecum o regulă generală pentru toți. Cine poate interzice ceea ce Dumnezeu a permis, prin gura Sfinților Săi Apostoli?.. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Acesta este, deci, răspunsul meu. Păpați-l pe Ghiță, dar după terminarea Postului Nașterii Domnului, nu înainte. Doamne ajută.

Părintele Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?