CNCD și Faceebok nu vor reuși să-mi taie microfonul, determinarea mea este mai mare decât cenzura lor. Merg cu Dumnezeu înainte.

Noua tactică este să mă reclame din nou la CNCD, de data asta, pe lângă ”vina” de a organiza 1 Decembrie la Valea Uzului și pentru ,,afinități față de mișcările naționalist-xenofobe interbelice” aducând ca argument afișarea portretelor liderului naționalist interbelic (realitatea este că nu a fost, spun asta fără iz de justificare) și al Sfântului Închisorilor de la Târgu-Ocna, iar mai apoi să mă raporteze la Fb. pentru simpla menționare a numelor acestora într-un text referitor la subiect. La ora 2,30 noaptea am postat, la 7 dimineața contul Mihai Marin Tîrnoveanu blocat pentru 3 zile și bineînțeles articolul șters. Dar cât de lași pot fi unii oameni care umblă cu pâra pe la CNCD și FB, ce onoare pot avea acești inși care de altfel se bat cu pumnul în piept că sunt mari viteji, că sunt anti-sistem, când ei se înscriu perfect în sistem. Nu sunt capabili să învingă în luptă dreaptă, cum se spune, ci se fac brelocurile unei mașinării globaliste. Nu sunt capabili să emită mai nimic, ci doar se smiorcăie pe la ”porți străine” că li se ”încalcă” drepturile și folosesc delațiunea ca armă principală. Dar nu am nicio pretenție de la ei, doar constat acest aspect și iau act de neputința și ipocrizia lor. Se folosesc deasemenea de unele comentarii considerate jignitoare la adresa unei anumite etnii pentru lovi în mine cu nenumărate reclamații la CNCD.

Dar cum ar putea să creadă, măcar și o clipă, că mă vor opri? Cum ar putea oare să-și imagineze că eventualele amenzi sau alte presiuni, mă vor face să dau înapoi? Orice lovitură, orice piedică, îmi confirmă că sunt pe drumul cel bun, un drum pe care nu-l voi abandona niciodată, cu ajutorul lui Dumnezeu. O fundație maghiară are aceeași mentalitate așadar, după cum reiese din plângerea adresată CNCD, ca vestitul Institut Elie Wiesel, condamnând asemenea tribunalelor bolșevice din anii 50, pe Sfântul Închisorilor și pe Martirul de la Aiud, autorul cărții ,,Dimensiunea românească a existenței”, sociolog, economist, filosof și filolog, într-un cuvânt gânditor român, cel care în guvernul anilor 40, în plin război, a adus României 8 tone de aur. În fine, un subiect ”delicat” dar iată că pentru prima dată, o fundație maghiară specializată pe monitorizarea activităților românești se sesizează și reclamă aspecte identice cu cele ale lui Alexandru Florian. Să fie oare o ”frăție” între ei? Poate domnul-tovarăș din Harghita s-a dus la un curs scurt pe la domnul tovarăș Florian? Pe de altă parte, nu știu de ce a afirmat tovarășul de la fundația maghiară că am avut atât în postări, cât și de 1 Decembrie, portretul liderului naționalist interbelic, dar putem deduce că acesta nu cunoaște personalitățile istoriei României, așa cum nu cunoaște nici istoria Cimitirului Internațional al Eroilor Valea Uzului. Fundația din Harghita cere CNCD să fiu pedepsit pentru discriminare și alte lucruri grave, desfășurate prin acțiuni și texte împotriva minorității maghiare, pe fondul, citez, “afinităților față de mișcările naționalist-xenofobe interbelice”. Cei care m-au reclamat se pare în schimb că au afinități puternice față de tribunalele bolșevice din anii 50, pe când exista și Regiunea Autonomă Maghiară, făcută la ordinul lui Stalin, căci atât tribunalele comuniste cât și Regiunea de aceeași factură pedepseau și înfierau aprig orice expresie a identității naționale românești. La fel ca în perioada bolșevică, realitatea și istoria sunt rescrise după bunul plac, Cimitirul Internațional al Eroilor de la Valea Uzului fiind asumat de ei ca unul exclusiv maghiar, în acest context orice pomenire a eroilor români înhumați acolo fiind percepută ca o ofensă adusă minorității maghiare. Faptul că în 1994 reprezentanți ai UDMR au dărâmat și ars crucile ridicate în memoria militarilor Armatei Române căzuți în luptele de pe Valea Uzului nu constituie nicio ofensă la adresa noastră, a românilor. Într-un mod cu totul pervers și manipulator, acuzatorul aduce ca argument împotriva noastră un comunicat ONCE, afirmând în același timp că în Cimitir nu se află niciun militar al Armatei Române… dar se face că nu vede că acel comunicat nu spune nici pe departe acest lucru, ci doar face referire la un anumit număr al eroilor români înhumați acolo. Nu mai insist asupra acestui aspect, viziunea intolerantă a unor lideri politici și civici maghiari fiind cunoscută în ceea ce privește Cimitirul de la Valea Uzului. Faptul că ei ni-i judecă ca pe Sfinții Închisorilor, că se lipește eticheta de extremism pe comemorarea unor oameni care efectiv s-au jertfit în închisorile comuniste pentru credința lor în Hristos și Neam, denotă din nou, o atitudine bolșevică, antiromânească în opinia mea, relevată și prin felul în care este descris (voi face referire într-o postare aparte la asta) bannerul cu Armata Română în fața Parlamentului Ungariei din campania militară a anului 1919 care a măturat pur și simplu regimul bolșevic Bela Kohn. Tovărășeii nu au reușit să emită nimic, nici pe vremea lui Kohn, nici în cea a Regiunii Autonome Maghiare fără Rusia, țiitoarea pretențiilor lor nemăsurate, descrise atât de bine de Mihai Eminescu în articolul ,,Echilibrul”, așa cum nu reușesc nici astăzi să depășească faza de breloc al imperiului de la Răsărit, în ceea ce privește geopolitica concepută împotriva României. Dar oare de ce pe 1 Decembrie am avut cu noi chipurile martirilor din închisori, inclusiv portretul Părintelui Justin Pârvu la Valea Uzului, laolaltă cu Avram Iancu, și harta României Întregi? Hai să le spunem și lor, să înțeleagă mai bine istoria, destinul, acestui neam românesc. Ziua Națională este despre Harta României Întregi, care înseamnă teritoriul național, dar mai înseamnă ceva, întreaga luptă, jertfă, mărturisire de credință, a celor care au făcut Harta să fie întreagă atât geografic cât și în Duh. Teritoriul nu acoperă numai pământul ci și duhul românesc. Avem un Teritoriu pe orizontală și în același timp unul ce leagă pământul cu cerul, unde sunt împreună toți luptătorii, martirii si sfinții ce dau definiția etosului românesc. Este mai greu de înțeles pentru unii, la fel cum greu de înțeles este pentru ei de ce nu murim, de ce încă reperele istorice sunt încă vii în sufletul nostru, de ce numele lor nu sunt uitate deși sunt interzise, de ce mai trăim în acest Teritoriu. De ce oare? Pentru că el se înalță până în Cer, până la Țara lui Hristos si a Sfântului Apostol Andrei. Suntem în Veac și mergem împreună cu cei din Veac, cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?