Lecțiile de Istorie care nu sunt în manuale se țin în Cimitire.

Duminică, 28 februarie, ora 13,30, în Cimitirul Central Bacău, va avea loc comemorarea lui Corneliu Niță, primul student din generația naționalistă interbelică ucis de comuniști în închisoarea reeducării de la Pitești.

Organizarea Parastasului și evocarea martirului aparțin Asociației Calea Neamului filiala Bacău condusă de prof. Movileanu Iurie. Așa a murit pentru Hristos și Neam, Corneliu Niță: “Momentul culminant al acestui Calvar l-a constituit însă pedepsirea bietului Niţă Cornel, în seara zilei de 28 februarie 1950, care moment, prin sfârşitul lui tragic, a dus la scoaterea şi răspândirea noastră pe altă secţie.Se făcuse numărul de seară şi, după închidere, Ţurcanu şi-a mobilizat iarăşi echipa pentru operaţiuni. Avea de smuls nişte declaraţii de la tânărul băcăuan care nu se lăsase convins până atunci să spună tot ce ştia sau ce bănuia Ţurcanu că ştia. După câteva întrebări, însoţite de ameninţările de rigoare, văzând că răspunsul era nesatisfăcător, Ţurcanu a asmuţit haita contra lui. Repezindu-i câţiva pumni, l-a vârât într-un cerc format din 6-7 torţionari care l-au luat în primire cu pumnii şi picioarele, zvârlindu-l de la unul la altul ca pe o minge, până când a căzut jos, ameţit. L-au udat cu apă, să se trezească, şi i-au dat un mic răgaz ca să se hotărească să vorbească. Trebuia să spună ce ştia despre omorârea unui soldat sovietic prin părţile lui şi dacă luase şi el parte la acea crimă politică. Probabil că existau ceva informaţii în legătură cu amestecul lui Cornel în acea afacere şi Ţurcanu voia să smulgă de la el confirmarea, dar bietul băiat fie că nu ştia, fie că îi era frică să declare, rezista cu dârzenie să afirme ceva şi nu zicea decât: “nu ştiu nimic!’. Văzând că nu voia să vorbească, au început să-l bată la tălpi, fără să-l descalţe. Loviturile primite prin încălţăminte sunt mult mai violente, pentru că durerile se localizează în special la cap; apoi l-au pus să facă manej, lovindu-l din nou cu pumnii, până când a căzut iarăşi în nesimţire. Ţurcanu turba de furie văzând că nu putea scoate de la el nici un cuvânt. Nu mai întâlnise până atunci atâta putere de rezistenţă la nici unul dintre torturaţi, iar acum un copil de 19-20 ani primea loviturile cele mai crâncene, doar cu un uşor geamăt de durere. Noi, care asistam la scena aceasta de groază, ce dura de vreo două ore, eram cu sufletele crispate, neştiind până unde putea merge oribila maltratare a unui om. Dar bestialitatea călăilor a întrecut orice imaginaţie în supliciul aplicat sărmanului copil. După ce l-au lăsat puţin să-şi mai revină, în care timp Ţurcanu se plimba furios şi se gândea la o nouă metodă de schingiuire, îl auzim că dă ordin să i se lege mâinile la spate şi-i face semn lui Vasile Puşcaşu, namila care avea cea mai mare forţă dintre ei, să-l ridice în sus. Urcându-se în picioare pe marginea priciului, Puşcaşu îl prinse de mâinile legate şi răsucindu-i-le, îl suspendă în aer, într-o poziţie care sugera imaginea crucificării.Bietul copil, cu capul complet vârât în piept, a mai avut puterea să scoată un strigăt sfâşietor în momentul când i s-au luxat braţele, apoi făcea eforturi disperate să tragă aer în piept. În jurul lui, vreo patru sau cinci torţionari îl loveau cu ciomegele, cu un sadism îngrozitor, peste cap, peste picioare, într-o infernală poftă de distrugere a vieţii. După câteva zeci de lovituri, dintre care unele cu vârful ciomagului în stomac şi în piept, i-au dat drumul să cadă de la înălţime. S-a prăbuşit inert, cu faţa la pământ, fără să se mai poată mişca din loc. I-au dezlegat mâinile ce se bălăbăneau pe lângă corp, cu articulaţiile complet zdrobite, şi după ce i-au mai vărsat o cană cu apă peste cap, l-au târât pe un pat de fier, în mijlocul camerei.Abia mai răsufla. După un timp a început să delireze. Probabil făcuse o hemoragie internă. Vorbea fără şir şi ciomăgarii din jurul lui făceau haz, bătându-şi joc de cuvintele fără înţeles ce le scotea în neştire. Ţurcanu comenta încruntat cu ciracii lui despre îndărătnicia “banditului” şi se bătea cu pumnul în piept că până la urmă o să-l facă să vorbească:

26 februarie 1950: Prima victimă a Experimentului Pitești. Cum a fost  asasinat bestial studentul „cu față de copil”, Corneliu Niță | ActiveNews

– Am eu ac de cojocul lui, ticălosu’!… Crede că se joacă el cu mine?!… O să vadă el care-i mai tare!… Fierbea de ciudă că “EL, ŢURCANU” a putut fi astfel înfruntat! Sunase stingerea demult şi ne băgasem cu toţii sub pături, fără să se poată apropia somnul de vreunul. Plantonul care rămăsese de veghe avea sarcina să-i dea unele îngrijiri lui Cornel peste noapte. N-a mai fost însă nevoie, pentru că, puţin timp după aceea, a intrat în comă. Vădit alarmat şi neştiind cum să procedeze, plantonul şi-a luat inima-n dinţi şi l-a trezit pe Ţurcanu, care s-a sculat şi a pus pe Gherman şi pe Nuti Pătrăşcanu, care fuseseră studenţi la Medicină, să-i facă respiraţie artificială, fapt care, probabil, i-a grăbit sfârşitul. Eu îmi trăsesem pătura peste cap, făcându-mă că dormeam, dar mă uitam îngrozit pe sub ea, urmărind scena aceasta groaznică: un om cu trupul zdrobit de bătaie, cu braţele complet luxate, muribund, este maltratat până în ultima clipă a vieţii cu aceste mişcări de respiraţie care apăreau acum atât de groteşti. Când şi-au dat seama că murise, au început să intre în panică. Se învârteau speriaţi pe lângă el Gherman, Roşca, Puşcaşu, căutând să şteargă urmele de violenţă, spălându-i sângele de pe corp şi de pe picioare, dar vânătăile care apăreau acum mai proeminente nu se lăsau deloc ascunse. Doar Ţurcanu rămăsese în aparenţă calm şi îndreptându-se către uşă a bătut, să-l anunţe pe miliţian. Mi-au rămas întipărite în suflet cuvintele pline de cinism cu care a vestit moartea sărmanei victime:

– Domnu’ şef, anunţati doctoru’ că a încetat să bată inima unui ‘bandit’!… A venit felcerul şi după ce i-a verificat pulsul, l-au pus pe o brancardă, scoţându-l din cameră. Au trecut pe lângă patul meu de lângă uşă, unde stăteam chircit de groază, cu pătura în cap, ca să nu fiu descoperit că am asistat la această scenă care ar fi umplut de oroare şi cele mai tari inimi”.

  • Aurel Visovan, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parasit?

Jertfa lui Corneliu, precum întreg martiriul miilor de români torturați sau uciși în închisorile comuniste fără ca acestia să se lepede de Hristos și Neam este Mărturia de necontestat că fibra românească este puternică, tare precum lespedea Bisericii. Din sânge, oase și pământ se face lutul ce tine poporul lipit Neam, iar Corneliu Niță i-a dat acestui pământ și sânge și oase sfărâmate, dar nicio lacrimă, niciun regret; niciun pas înapoi în fața călăului. A fost chinuit ca Horea, sufletului lui rămânând alb ca un crin.Pe Corneliu nu-l veți găsi în manuale de istorie, căci este mult prea periculos ca tinerii sa afle ca alți tineri au putut odată, nu prea de mult timp, să răspundă în fața chinurilor și a morții: Credem în Hristos, vrem Libertate!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?