BREAK NEWS. Florin Cîțu l-a demis pe Vlad Voiculescu din funcția de Ministru al Sănătății și pe Andreea Moldovan din funcția de secretar de stat. PLEACĂ AI NOȘTRI, VIN AI NOȘTRI. LUPTA CONTINUĂ!

Foto: R3Media

Decizia vine după ce secretarul de stat Andreea Moldovan a semnat un ordin de ministru al Sănătății care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților, respectiv nivelul de testare pentru COVID, rata de incidență și de gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI, semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, a fost publicat marți în Monitorul Oficial, informează R3Media.

Documentul introduce un punctaj pe baza unei grile. Municipiile și zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori pot intra în carantină dacă au minimum 60 de puncte, iar restul localităților dacă au minimum 70 de puncte. Pentru încetarea carantinei este prevăzut un singur criteriu, respectiv rata de incidență de sub trei cazuri la o mie de locuitori.

Premierul Florin Cîțu nu și-ar fi dat acordul pe ordin, conform unor surse guvernamentale.

Vicepremierul Dan Barna spunea, în schimb, că ordinul este firesc, tehnic și necesar.

De asemenea, decizia vine în contextul în care zilele trecute au murit trei oameni la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală, iar felul cum a fost transformat Spitalul Foișor în unitate Covid a stârnit revoltă, transmite aceiași sursă.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?