Dialog cu artistul Claudiu Dumitrache: „Copiii sunt posibilele victime ale unui gust artistic profund viciat de mediocritate”

Dat fiind faptul că lectura poemului „Slujitorii lui Apollo” mi-a trezit anumite curiozități, l-am invitat pe Claudiu la o discuție despre această poezie. Cu toate că el se definește ca muzician, mai întâi de toate, scrisul îi reușește la fel de bine. De altfel, este un tânăr care excelează în tot ceea ce face. Drept dovadă, stau multiplele premii pe care le-a obținut până acum, atât pentru meritele sale în arealul muzicii, cât și în cel al literaturii.

De ce ai intitulat poemul anume ,,Slujitorii lui Apollo”?

Există un înțeles profund al acestei sintagme, cel puțin pentru mine. Poate merită menționat că, inițial, m-am gândit la Urmașii lui Apollo. Vorbesc despre impostori, în general, întrebându-mă și pe mine – oare sunt unul dintre cei mulți?

Descoperind adevărata origine a fenomenului artistic și a creației, am constatat că la baza multor personae – percepute ca fiind artiști – nu stă acest fenomen originar, această condiție sine qua non de autenticitate, bunătate și izvor de frumos. Calitatea unui artist a fost recunoscută întotdeauna de către alți artiști remarcabili sau chiar modele suverane în țara și domeniul lor de activitate. Valoarea și calitatea au fost confirmate prin acordarea unor premii și distincții din partea Statului sau a academiilor de specialitate, și nu de elita subțire, despre care vorbește academicianul Ioan-Aurel Pop, unul din reperele intelectualității contemporane. Și când spun contemporan, nu mă refer la faptul că fenomenul ar fi diferit de cel din vremurile străvechi, pentru că acesta este același dintotdeauna – de la Socrate și da Vinci, până la Ioan-Aurel Pop – ci mă refer la faptul că acest fenomen autentic, rarisim, este prezent în vremurile noastre.

Nu este corect să fie considerat ceva de calitate, la nivel formal, superficial, din ceea ce se promovează pe platformele online de video streaming, accesate de majoritatea consumeristă. Acelea sunt preferințele majorității, și se observă că unii, într-un numar alarmant, nu au neapărat un gust format în urma educației și consumului de artă autentică, ci mai degrabă, în urma unor lucruri superficiale și percepții false.

Un exemplu evident este pasivitatea ascultării muzicii comerciale și închiderea orizontului muzical în această sferă. O operă durează în timp, sufletele tresar la ceea ce este de valoare și ce vine din profunzimea artistului, oamenii își amintesc și consumă peste ani muzica, poezia sau piesa de teatru. Nu aș vrea să numesc un artist pentru a face comparația între melodiile sale efemere și cele ale lui Freddie Mercury, Joe Cocker sau ale Didei Drăgan.

Melodiile fără valoare se ascultă o perioadă, câteva luni, ascultătorii rezonând, adesea, superficial și recompensând artistul doar cu un bilet plătit. Între timp, câștigă doar artistul, acesta reușind să-și plătească facturile din banii consumatorilor cărora le oferă mediocritate, sau pe care, poate, chiar îi îndobitocește.

Acum ceva timp, o cunoștință a ales să asculte o “melodie” din ale unui artist adolescentin, care cânta despre papuci. A ales să îl idolatrizeze, doar pentru că are multe vizionări. Această fată socotea că numărul de vizionări validează calitatea.

Din cauza dorinței de extravaganță, multe persoane aleg să se aventureze în spațiul artistic, deși alte profesii ar fi potrivite pentru ele, necunoscând originiea și esența creației artistice. Este loc pentru toată lumea, desigur, dar încotro și cu ce valori? Cine l-ar putea contrazice, de pildă, pe I. Kant: aprecierea frumuseții ține de gust? Dar cu acest gust nu se naște nimeni, ci se formează în timp, condiționat fiind de ceea ce consumăm de-a lungul timpului, în special din vremurile fragede ale existenței noastre, din copliărie. Prin urmare, copiii sunt posibilele victime ale unui gust artistic profund viciat de mediocritate.

Poemul „Slujitorii lui Apollo” are mai multe variante publicate. Care ar fi explicația?

Prima variantă a poemului a fost publicată în volumul meu biografic 20, din anul 2019. A doua variantă a fost publicată în Colecția Regal Literar, în decembrie 2020. A treia variantă a poemului, care se regăsește la mai multe reviste (Timpul, Regal Literar, Literatura și Arta etc.) , a fost publicată în 2021. Deoarece am considerat că se poate îmbunătăți, l-am editat de câteva ori, ajungând la varianta mulțumitoare, aceea din 2021. Pur și simplu, m-am grăbit cu publicarea poemului de fiecare dată când îl editam, dorind să împărtășesc conceptul acestuia, dar am observat de mai multe ori că îl pot îmbunătăți. Și nu am ezitat să o tot fac…

Mi-ar plăcea să dezvoltăm ideea: „Strămoșii ne-ar renega dacă astăzi ne-ar vedea. / Maria ar veni călare să arunce inima-n mare” Autorul își poate comenta propriile versuri?

Desigur, acesta este crezul meu. Strămoșii noștri ne-au lăsat valori și comori, atât spirituale, cât și materiale. Socotesc acest lucru și constat că noi le-am uitat sau nu le-am aflat niciodată. Dăruindu-mi credința, cunoașterea sau chiar murind pentru libertatea cuvântului și a Patriei mele, apoi văzând ce s-a ales de abnegația, efortul și dragostea pe care mi le-am lăsat Poporului meu, probabil, l-aș renega. La același lucru mă refer și în cazul amintirii despre Regina Maria, care ar veni călare pe unul dintre caii Săi, pentru a dărui mării inima pe care ne-a lăsat-o…

Ești un fidel slujitor de-al lui Apollo, acest lucru fiind validat de academicianul Nicolae Dabija. Ce presupune, de fapt, acest statut?

Un slujitor este supus stăpânului, fiind dispus să-și riște viața pentru acesta. Stăpânul poate să fie aici înțeles în mod simbolic, acesta reprezentând Arta. Brâncovenii au murit pentru Credința, Patria, comorile și valorile lor. Dacă ar fi cazul, asta ar face și un slujitor de-ai lui Apollo sau un artist pentru arta autentică, pentru frumos și pentru credința lui de Bine.

Ești destul de tânăr, crezi că vei reuși să păstrezi devotamentul pentru Artă și Frumos de-a lungul anilor? Nu vei fi, oare, tentat să te alături tagmei clovnilor, mult mai apreciată de publicul larg, renunțând la postura de „solist”, pe care și-o atribuie slujitorul lui Apollo: „Circului eram artist, mă credeam falnic solist”?

Devotamentul (în sensul păstrării valorilor pe care s-au clădit tradițiile, credințele în bine și simbolurile) nu cred că îl voi pierde. Am avut oferte insistente de a mă alătura grupurilor superficiale, care sunt acum exploatate online și la televiziuni, dar nu pot să mă alătur atât timp cât nu sunt satisfăcut de argumentele pe care cineva le aduce sau nu le aduce într-o dezbatere.

Dorința mea de a mă integra în sfera cunoașterii a apărut ascultând muzică și cunoscând oameni ancorați în realitate, care dispun de luciditate și de abilități de percepție artistică. Dorința de Cunoaștere, de Frumos și de Bine, ar putea dispărea doar dacă m-aș lăsa pradă influențelor negative din grupurile cu valori care contravin crezului meu.

De altfel, cred că în Univers există această lege a binelui și răului, care, indiferent de intențiile noastre, ne guvernează existența, făcându-ne să nu fim (sau să nu obținem) întotdeauna rezultatul intențiilor noastre. Dar, desigur, intenția de bine contează aici, aceasta fiind cea mai importantă pentru noi, oamenii. Alternativa ar fi că noi codificăm plăcerea și neplăcerea prin “Bine” și “Rău” de mii de ani, punând aceste etichete, care e posibil să nu existe în armonia Universului. Fără îndoială, această armonie integrează si Haosul, pe care îl etichetăm tot “Rău”, neînțelegând că acesta ar face parte din Arhitectura existenței.

Ar fi benefic, pentru noi toți, să reușim să-i identificăm, cu ușurință, pe acei morosophes, după cum îi numea Erasmus din Rotterdam pe pseudo-intelectuali, a căror credință de bine și esență nu reprezintă cheia de boltă a moralității. Aceștia provoacă, de fapt, în randul auditoriului sau cititorilor – sentimente de discriminare de sex și etnie, sau condamnă minoritățile sexuale. Pseudo-intelectualii invocați în Elogiul nebuniei, reușesc să-și folosească limba ca lipitoare, fiind catapulțati de anumite instituții și funcții publice, în poziții de mari conștiințe, cărora ni se impune să le fim obedienți, fără să mai avem propriul simț critic.

Ce l-ar face pe slujitorul lui Apollo să înlăture doliul purtat minților slăbite? Sau ce sfaturi ar avea Claudiu Dumitrache pentru cei din urmă?

Cred că acest doliu al minților slăbite s-ar putea înlătura prin luciditatea tinerilor, printr-o pătrundere profundă a conștiinței și a sinelui, prin educație și prin Credința de Bine. Deci, sfatul se va contitui din aceleași valori.

Autor: Maria Ivanov, Revista Timpul


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?