Omul și natura – o problemă veche, dar de strictă actualitate

Munții Făgărași

Dinamica socială actuală se caracterizează prin mutații profunde și complexe, care aduc o serie de provocări în fața educației. Școala își propune sa-i formeze pe elevi, să-i pregătească pentru viață, ținând seama mai ales de perspectivele viitorului previzibil. Bogatul și variatul flux de informații care se revarsă asupra elevilor, reflectă complexitatea lumii în care trăim, o lume care a început să conștientizeze că relația dintre om și natură s-a deteriorat, afectând grav calitatea vieții. O multitudine de probleme s-au ivit atunci când intervenția omului asupra naturii a depășit anumite limite:

  • distrugeri masive în natură
  • dispariția unor specii de plante și animale
  • poluarea apei, a solului și a aerului, etc.
    Înțelegând că lucrurile nu pot continua astfel, oamenii au început să caute căi prin care să micșoreze impactul negativ asupra mediului înconjurător. Una dintre multele acțiuni care vizează acest aspect este colectarea selectivă a deșeurilor, colectare ce presupune împărțirea acestora pe categorii, urmând apoi să fie depozitate în pubele speciale. Implicarea tuturor în această acțiune este un act civic, iar elevii nu puteau rămâne în fara lui.
    Ei au fost informați că primul pas în procesul de colectare selectivă a deșeurilor este să le identifice, verificând simbolurile de pe ambalaje acolo unde este cazul, să le plieze pentru a ocupa cât mai puțin spațiu, selecția făcându-se apoi astfel:
  • hârtia reciclată permite economisirea a 25% din cantitatea de energie electrică și a 90% din cantitatea de apă (300 l) necesare pentru producerea unui kilogram de hârtie albă.
  • 1000 kg de hârtie reciclată salvează de la tăiere 15 arbori maturi, economisește 498 l apă și 400 l petrol.
  • 1000 kg maculatură stă la baza fabricării a 12500 ziare sau 2500 caiete
  • o sticlă de plastic reciclată economisește energia pentru funcționarea unui bec de 60 w timp de 6 ore
  • dozele de suc, bere, etc pot fi reciclate la infinit
  • descompunerea aluminiului sau plasticului în mediul natural necesită peste 500 de ani
  • Să nu uităm că aruncarea deșeurilor menajere este o activitate riscantă atât pentru mediu cât și pentru sănătatea populației, iar noi dorim o planetă curată pentru noi și pentru urmașii noștrii.

Prof. doc Maria Daniela Marina


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?