Segregare pe criterii medicale în oraşul lui Brâncuşi

De la 1 iunie a intrat în vigoare o hotărâre a guvernului privind ridicarea unor restricţii impuse ca urmare a pandemiei de covid-19. Aşteptată de marea majoritate a populaţiei şi anunţată cu surle şi trâmbiţe de către guvern, marea relaxare de la 1 iunie se pare că se aplică doar pentru o categorie a populaţiei, pentru restul hotărârea guvernului rămâne restrictivă de drepturi şi chiar discriminatorie. Spre exemplu, la Târgu Jiu, acolo unde părintele sculpturii moderne, Constantin Brâncuşi, ne-a lăsat o comoară artistică şi culturală, autorităţile locale au anunţat că vor fi organizate câteva concerte în aer liber, chiar în parcul unde se află Coloana fără Sfârşit. Toate bune şi frumoase până la un punct: potrivit anunţului autorităţilor locale, în conformitate cu prevederile legale (sau ilegale!?) actuale, la eveniment vor putea participa doar persoanele vaccinate ori care prezintă un test negativ la covid, sau care fac dovada că au trecut prin boală şi s-au vindecat.

Cu ce se aseamănă aceste restricţii, căci nu le putem numi măsuri din moment ce se încalcă drepturile unei anumite categorii a populaţiei? Se aseamănă cu segregarea! La o simplă căutare în DEX a sensului cuvântului “segregare”, putem constata că acesta se referă la “separarea sau izolarea unui grup de indivizi sau a unei părţi a populaţiei de restul populaţiei pe anumite criterii: etnice, religioase, etc.” Interzicerea drepturilor cetăţenilor de a nu se afla în anumite locuri sau la anumite evenimente publice sau private pe motiv că nu sunt vaccinaţi anti-covid, nu prezintă un test covid negativ sau că nu fac dovadă că au fost bolnavi covid şi s-au vindecat, reprezintă o dovadă clară a segregării pe criterii medicale! Iar discriminarea pe un astfel de criteriu este o caracteristică a regimurilor totalitariste ale secolului XX …


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

Lasă un răspuns