Părinte medieval ce sunt!

Foto: https://www.insidethegames.biz

Pe cât mi-e rușine cu dl președinte Iohannis, tot așa și cu dl Barna. Are USR-Plus niște lideri așa grozavi, că tare mi-aș dori să fiu membru într-un partid cu domnii Cioloș și Barna, niște vizionari, adevărați oameni politici cum n-a mai văzut România de când era PNL-ul ce nu mai e astăzi.

Așa cum au zis-o și alții înaintea mea (ex: ,,Pelerin urban”, episodul cu Părintele Damaschin, despre educația sexuală), România nu mai are nevoie de nimic. Are toate problemele rezolvate, curge lapte și miere peste tot, dar mai avem o problemă fundamentală de soluționat: educația sexuală pentru copii și tineri (a se citi promovarea, sub autoritatea școlii!, de către niște pseudo-experți în domeniu, a imoralității, a libertinajului, a contracepției, a avortului, a perversiunilor sexuale tip LGBT+, a desfrânării, ca să rezum toată mizeria într-un cuvânt!). Știu, vor spune unii cititori progresiști (în asentimentul dlui Barna), niște himere ale autorului!

Soluția pentru numărul foarte mare de mame minore, de avorturi, de copii abandonați este promovarea sexului protejat. De parcă utilizarea corectă a prezervativului nu te poate lăsa însărcinată sau te protejează 101% de BTS și alte riscuri asociate. Contracepția e perfectă, nu rămâi gravidă niciodată, nu are nici o legatură cu cancerul mamar, cum nici avortul nu crește riscul de cancer de col uterin. Poți avea, de-a lungul vieții, zeci de parteneri, căci trupul tău nu-și pierde virginitatea, iar sufletul rămâne feciorelnic. Nu e nimic pervers în homosexualitate/lesbianism, cum nici pedofilia sau adulterul nu sunt imorale. Există chiar teologi (?!) americani (dacă țin bine minte) care nu văd nimic demonic în sexul oral între soți (citeam demult pe un blog părerea unui pastor în acest sens, nu mai știu numele, dar i-am scris că rătăcește, neștiind Scripturile). Doamne, trezește-i din somnul rațiunii și curăță-le sufletul pervertit! În viitorul apropiat sau îndepărtat, poligamia și pedofilia vor fi legale, urmând calea dezincriminării homosexualității. Evident, nu există nici o legatură cauzală între educația sexuală comprehensivă în Occident și acceptarea imoralului ca normă sau cel puțin ca stil alternativ de viață intimă, moral acceptabil în mintea celor fără rușine de oameni și fără frică de un Dumnezeu drept și milosârd, pe care încă nu L-au cunoscut. Asemenea slăbănogului de la Vitezda, dacă nu cumva nu au avut om? (…)

Textul integral pe R3Media.


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?