Povești cu tâlc din Marele Război (LXXXVI). Virtutea ostășească

Nicolae Ceușescu și Elena Ceaușescu - Sighet

La 3 Iunie 1959, prin decretul Nr. 191, era instituită, odată cu decizia Prezidiului Marii Adunării Naționale a Republicii Populare Române, medalia „Virtutea ostășească.” Această decorație avea trei clase (I, II și III) și era conferită atât pe timp de pace, cât și în vreme de război. Alături de militari mai puteau fi răsplătite și persoanele civile, toți trebuind să dea dovadă de „(…) eroism, curaj, inițiativă, dârzenie și abnegație dovedită pe câmpul de luptă, precum și pentru servicii deosebite aduse armatei în timp de război”. Totodată, putea fi acordată și post-mortem. Pe o scară ierarhică, clar definită de autoritățile comuniste ale acelor vremuri, „Virtutea ostășească” era după medalia „Eliberarea de sub jugul fascist” (Decretul nr. 309 din 18 iulie 1949), însă înaintea altor medalii precum „50 de ani de la răscoala țăranilor din 1907.” Potrivit regulamentului referitor la caracteristicile și modul de purtare „(…) însemnele medaliei Virtutea ostășească se poartă pe partea stângă a pieptului prinse de portpanglică.” Arhivele de la Gorj adăpostesc o serie de documente referitoare la decorarea, de către regimul național-comunist condus de Nicolae Ceaușescu, a unor veterani ai luptelor de la Mărăști-Mărășești-Oituz, din vara anului 1917. Spre exemplu, prin decretul Nr. 1.005/23.X.1968, doisprezece viteji din comuna Bâlteni-Gorj au primit această distincție „(…) pentru curajul, abnegația, actele de vitejie şi eroism dovedite în luptele” deja amintite mai sus. Ne facem datoria, ca de fiecare dată când avem ocazia, să reîmprospătăm în memoria dumneavoastră numele celor doisprezece viteji, având credința fermă că o să-i onorați așa cum se cuvine: Adrian A. Florescu, Tudor Gh. Ciurea, Nicolae P. Andrei, Ion V. Birou, Ion I. Cimpoeru, Gheorghe C. Hobeanu, Constantin Gh. Luca, Ion D. Mihu, Constantin Gr. Oarfă, Grigore C. Păsărin, Ion C. Tătaru, Dumitru D. Ursaru. CINSTE ȘI ONOARE TUTUROR EROILOR ROMÂNI!


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?