Povești cu tâlc din Marele Război (LXXXVII). Lista lui Popilian

Cu puțin timp înainte de instaurarea dictaturii intempestivului COVID – 19 (Martie 2020), în urbea târgujiană, a fost turnat un film istoric a cărui acțiune se desfășoară în timpul Marelui Război. Unul dintre eroii principali ai acestei pelicule este comisarul Ioan C. Popilian, nimeni altul decât „eroul de la Podul Jiului”, cel care astăzi în manualele de istorie, din păcate, nu se regăsește. Rolul avut de comisarul Popilian în bătălia de la podul Jiului, din 14 Octombrie 1916, ne este povestit de el însuși într-un interviu publicat de ziaristul bucureștean Ion Tic, în „Ilustrațiunea Română”, la începutul lunii august 1933. În același interviu eroul nostru ne oferea informații prețioase și despre alți participanți, implicați în apărarea orașului Târgu Jiu, rămas vulnerabil în fața coloanelor inamice. Redăm și noi, parțial, dialogul dintre cei doi, așa cum se regăsește și în revista mai sus menționată:

– Îți reamintești, domnule Popilian, de copiii, bătrânii și femeile pe care i-ai dus la biruință în ziua de 14 Octombrie 1916?

– Cum să nu-mi amintesc. Tovarășii mei de neuitată amintire și de totdeauna. Icoane sfinte!

– Mi-ai putea spune câteva nume?

– Iată pe cei mai de seamă: dintre femei – Gheorghița Adamescu (căsătorită Petcu), Iosefina Aiben (căsătorită Ardeleanu) – cele două au făcut serviciul de brancardiere, Victoria Brujan, Elisa Păsculescu, Maria Bogan (?); cercetași – Râmniceanu Sevastian, Pârvulescu Constantin, Iliescu Petre, Cosmulescu Dumitru, Isăcescu Mihai, Ghibu Dumitru, Suler Victor; bărbați și bătrâni – Ion C. Popilian, Georgi Nicolae, Rădăcină Petre, Udroiu Gheorghe, Popescu Gheorghe, Bistreanu Gheorghe, Vasile Vintilă, Trantea Gheorghe, Rușeț Vasile, Tatu Constantin (ultimii trei erau sergenți de oraș), Marin Petrescu, Herman Solomon, Gh. Nicolaescu, I. Slăvescu, Gh. Ionescu, Ghiță Enulescu. Unii trăiesc. Alții au murit. Dumnezeu să-i odihnească în pace! Cu atât mai importantă această listă a comisarului Popilian (nu trebuie omisă nici inițiativa ziaristului I. Tic), mai ales că în volumele istorice editate în perioada interbelică, sub egida Ministerului Apărării Nationale – mai precis Serviciul Istoric din cadrul Marelui Stat Major – referitoare la Primul Război Mondial, cea mai mare parte din eroii de la Jiu nu sunt menționați.


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Lasă un răspuns