Protejați copiii noștri de luna exploatării și a mândriei

Sau cum părinții se comportă precum broasca în apa fierbinte
Pr. Shenan Boquet, Human Life International
Pentru catolici, iunie este luna Inimii Preasfânte a lui Isus în care noi re-evocăm și celebrăm mântuirea lui Cristos, iubirea Sa jertfitoare de sine pentru noi. Însă pentru lume iunie este acum Luna Mândriei – un carnaval hedonistic pe timp de o lună celebrată pe baza unui concept decăzut al ”iubirii”: unul care în multe cazuri reduce conceptul de iubire la nimic mai mult decât la exhibiții sexuale și la schimbul de plăceri genitale.
În fiecare an mă gândesc în sinea mea că ar fi trebuit să fi atins deja apogeul maniei ”Pride” (Mândria). Practic, oriunde privești, vezi drapeluri de curcubee fluturând. Reclamă după reclamă la televiziune sau radio accentuează dedicarea completă a companiei de reclamă față de fiecare punct și titlu al agendei LGBT. Parade enorme Pride pun stăpânire pe bulevardele majorității orașelor noastre, uneori pentru zile întregi, la care participă majoritatea politicienilor și animatorilor noștri, precum și milioane de cetățeni de rând.
”Cum”, mă minunez zilnic, ”poate Pride deveni mai mult în fața voastră decât este?”

Ținta sunt copiii
Așadar, acum știu răspunsul: făcând simboluri ”Pride” și trimițând mesaje omniprezente în acel spațiu, care a fost până nu demult protejat într-o oarecare măsură, în viețile copiilor noștri.
În ultimii ani un număr crescând de emisiuni și rețele pentru copii celebrează în mod deschis Pride și împing o agendă LGBT radicală. Oricum anul acesta lucrurile excaladează într-un mod uimitor. Un articol recent în Breitbart menționează că, după ani de lobby intens de către activiști LGBT, aproape fiecărei serii TV, acțiuni animate sau live, i s-au adăugat caractere gay. Aceastea includ spectacole precum Arthur, SpongeBob Square Parents, Scooby-Doo, DuckTales și My Little Pony.
(…)
Într-o vreme, nu foarte demult, fiecare a fost de acord ca momentul când copiii să fie inițiați în teme sexuale să fie lăsat la latitudinea părinților. Chiar și oamenii mai progresivi au înțeles că temele sexuale cele mai explicite sau complexe să fie prezentate copiilor doar atunci când se apropie de pubertate. Înainte de asta, abordarea generală a fost acea de a oferi copiilor baza despre păsări și albine, și cantitatea minimă de informație de care aveau nevoie pentru a fi în siguranță. Altfel, doar trebuiau copiii lăsați să fie copii!
În ultimul rând, oamenii în general au fost de acord că expunerea copiilor la ecrane sexuale de nuditate publică sau informații despre fixații sexuale ciudate, a fost o violare clară și ieșită din comun a inocenței lor – și în multe cazuri o crimă. Dorința adulților de a expune copiii la aceste lucruri a fost de obicei văzută ca fiind un semn că adultul este pervers, ar putea dăuna copiilor și ar trebui interzis orice tip de acces nesupravegheat la copii.
Iată că acele zile au trecut cu siguranță. Acum câțiva ani, The Huffington Post a publicat un articol prin care încuraja părinții să-și ducă copiii la parade Pride, asigurându-i că ”copiii pot aborda problema”.
O bunică a afirmat pentru Sharpe ”că Pride, de la ciudățenie la nuditate, este o oportunitate excelentă pentru părinți de a face educația sexuală nepărtinitoare.”
Atacul asupra școlilor catolice
Între timp activiștii și-au îndreptat privirea asupra școlilor, asigurându-se că copii sunt înconjurați de imagini și idei legate de Pride. În unele state și țări activiștii deja au cucerit școlile publice, asigurând flururarea drapelului Pride în timpul lunii iunie (și tot mai mult în timpul anului) și organizează o varietate de evenimente legate de Pride. Multe biblioteci școlare de acum se aprovizionează și afișează în mod proeminent lista crescândă de cărți pentru copii care promovează ideologia LGBT.
În orice caz, modul cum activiștii țintesc școlile religioase, inclusiv cele catolice, este chiar și mai deprimant. La nord de graniță, în provincia canadiană Ontario, multe dintre consiliile de conducere catolice (în Ontario școlile sunt finanțate public) au votat să fluture drapelul Pride în afara școlilor lor. Exhortațiile unor episcopi către reprezentanți ai școlilor nu au fost luate în considerare în bună măsură. (…)
”De aceea noi pierdem!”
Pentru mine, țintirea deliberată a copiilor de către revoluționarii sexuali este unul dintre aspectele cele mai demoralizante ale culturii morții. Unor perverși fățiși li se dă acces nerestricționat asupra copiilor, ca să le umple capul de cât mai multă obscenitate, câtă doresc ei, și totul în numele ”incluziunii” și a ”progresului”. Copiilor li se fură copilăria normală, fericită și sănătoasă.
Cu câteva zile în urmă, un comentator conservator proeminent Matt Walsh a afirmat ceea ce eu cred că este un punct crucial. ”Doriți să știți de ce conservatorii pierd cultura?” a scris pe Twitter. ”Nickelodeon a lansat două video-uri într-o săptămână despre o drag-queen pentru a inocula gay pride asupra copiilor și părinții chiar și dintre cei mai conservatori vor permite copiilor lor să urmărească spectacole pe net. De aceea vom pierde.”
A adăugat: Nickelodeon ar trebui falimentat. Și-au expus agenda în mod clar. Au arătat simplu că ne urăsc. Iar dacă noi toți ne-am opri să le dăm banii, s-ar prăbuși. Aceasta ar trebui să se întâmple dar nu se va întâmpla.”
Are dreptate în mod absolut. Studiourile Hollywood au aflat că pot continua în avansarea etichetei despre ce pun în spectacolele lor și majoritatea părinților vor ridica din umeri și vor continua. Dacă sunt conservatori, poate vor semna o petiție sau două. Dar până aici ar putea ajunge eforturile protestelor.
(…)
Aș întreba părinții: ați invita o drag queen (deghizată sexual) în casa voastră ca să vorbească privat cu copilul vostru despre teme sexuale? Ați invita un educator sexual Planned Parenthood ca să le dea copiilor voștri tot felul de informații despre practici specifice sexuale sau despre ultimele, cele mai progresive și nebunești teorii gender? Dacă răspunsul este nu, atunci de ce i-ați lăsa pe copiii voștri să urmărească programe mainstream de divertisment fără a verifica mai întâi conținutul sau cel puțin să vă asigurați că ei se află în aria dvs. de a auzi și a vedea? (…)
Integral pe DarulVietii.ro.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook