Povești cu tâlc din Marele Război (XCI). Neuitată fie-i amintirea!

Florea Nițulescu a fost „(…) învățătorul harnic și cinstit al comunei Bobu-Gorj. Din simplitatea portului, din privirea îmbietoare, din zâmbet, din cuvânt și faptă, se desprindeau însușirile unui suflet bun.” Asemănător și altor învățători-eroi gorjeni, în vremea Primului Război Mondial, și-a adus prinosul suprem pentru înfăptuirea României Mari. La 23 Aprilie 1915, apoi a adăugat un codicilul la 15 August 1916, a întocmit un testament care a fost publicat de învățătorul Ion D. Isac în ziarul „Românismul” – An IV, No. 13/7 Februarie 1919, p. 2-3 (un testament asemănător a întocmit și Mitrache Manta din Novaci/Hirișești-Gorj, v. povestea noastră cu tâlc cu nr. 41/29 Aprilie 2020, denumită „Testamentul unui excentric”). „Până ce mă aflu în deplinătatea minții mele, nefiind emoționat de acel răsboiu, fiind chemat de a-mi face datoria cea mai sfântă pentru Patrie, cerându-mi chiar viața. Am hotărât după o mare cugetare, ca pentru cazul de încetare din viață, neavând moștenitori”. Prin acest act testamentar tânărul învățător asigura o parte importantă din venituri soției sale. Era și firesc. Au fost însă și alți beneficiari pe care îi enumerăm în rândurile de mai jos:

– părinții primeau 1.000 lei „ca semn de recunoștință pentru educația ce mi-au dat-o”;

– „să se ridice o fântână lângă școala din Câmpșor, dându-i-se numele «Florea» (Oare să fi fost ridicată această fântână? Să mai existe ea și astăzi?)”;

– „se va cumpăra un Drapel pentru școala din Câmpșor încrustat cu numele «Florea»”;

– „se va face o cruce, pe care să o așeze la școala Câmpșor, cu inscripția «Florea mort pentru scumpa lui Patrie»”;

– „se vor da 500 lei societății «Sprijinul culturii» pentru a ajuta fii de țărani fără ajutor de a intra în școalele secundare”;- cumpărarea unui clopot la noul local de școală;

– cumpărarea de cărți pentru elevii cu posibilități materiale reduse;

– „întreaga bibliotecă personală va fi donată școlii din Câmpuri, cu numele meu pe fiecare volum” ș.a. Cine va avea curiozitatea și răbdarea să citească de la un capăt la altul testamentul învățătorului-erou Florea Nițulescu, cu siguranță „(…) va simți cum se desprinde, din fiecare cuvânt, florile albe ale simțămintelor frumoase, ce încununează sufletele mari.” Noi, cei care nu l-am cunoscut personal pe eroul gorjean, ne facem datoria, azi – asemeni învățătorului Ion D. Isac în primii ani de după Marele Război –, „să zicem din inimă, în gând sau cu voce tunată: neuitată fie-i amintirea”, precum și SACRIFICIUL, CINSTEA și ONOAREA!


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Lasă un răspuns