SUA: ROMÂNIA – campioană MONDIALĂ la Robotică!

Foto: ampress.ro

Elevii de liceu români au obținut locul 1 la Campionatul Internațional de Robotică CRI 2021, desfășurat în SUA, la Chicago, în perioada 16 – 17 iulie. Este prima dată când o echipă ne-americană câștigă Finala Mondială de Robotică, din 1989 de când se desfășoară acest Campionat de Robotică, informează AM Press.

„Echipa României de Robotica AutoVortex + AutoVortex FAN COURIER au câștigat locul 1 la Campionatul Internațional de Robotica CRI 2021! Prima oara în istorie când o echipa ne-americana câștigă Finala Mondiala în SUA! Am promis, ne-am ținut de cuvânt!”, a scris AutoVortex, pe pagina de facebook.

Dumitru Vişoiu, tatăl lui Mihnea Vişoiu, unul dintre elevii care a participat la acest mare succes, a spus că românii au fost făcuți să învingă.

„Cu emoții pentru noi părinții. Ei s-au comportat ca și când știau de la început că-s cei mai buni. Calmi, stăpâni pe ei, făcuți să învingă”, a spus domnul Vișoiu pentru AM Press.

Felicitări elevilor, dar și îndrumătorilor lor!


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Lasă un răspuns