Există fotbal și în Liga a V-a…și noi facem parte din el! (Alexandru Săraru)

Pentru majoritatea microbiștilor, meciurile de fotbal de maxim interes sunt cele din campionatele puternice: Spania , Anglia, Italia, Germania sau Franța. Pentru cei mai „naționaliști”, echipele favorite activează în Liga I sau Liga a II-a.

Și totuși, fotbalul românesc nu se oprește aici. Există și Liga a III-a, a IV-a sau chiar și a V-a. Despre aceasta din urmă nu se scriu prea multe, însă , paradoxal are un farmec aparte. De obicei, fotbalul din ligile inferioare din campionatele din Europa are un anume farmec. Milioane de jucători de pe întreg mapamondul uită de grijile cotidiene și se înfruntă în meciuri, de multe ori foarte încrâncenate dând naștere la pasiuni și rivalități.

În România, Liga a V-a este un loc al contrastelor. Jucători de toate vârstele, de la 15-16 ani până la 50 sau chiar mai mult, se înfruntă pe terenurile moștenite din perioada regimului comunist, cele mai multe aparținând inițial marilor platforme industriale. Oricum, este de preferat transformarea acelor giganți industriali comuniști în baze sportive decât în mall-uri, de exemplu.

Cele mai multe cluburi care activează în ligile inferioare nu dispun de condiții optime pentru pregătire, obtinând cu multă greutate chiar licențele de joc sau avizele pentru găzduirea meciurilor de pe propriul teren.

Lipsa banilor reprezintă marea problemă. De cele mai multe ori, jucătorii și antrenorii sunt cei care suportă cheltuielile. Pasiunea, înainte de toate.

Se poate spune că în Liga a V-a caracterul boem al fotbalului s-a păstrat aproape intact de-a lungul timpului și poate cel mai bun exemplu din acest punct de vedere este clubul ASF Frăția București, sub coordonarea domnului Constantin Zamfir și a antrenorului Marian Monea.

În anul 2014 celebra publicație New York Times a realizat un reportaj legat de această echipă, material preluat și de TVR. Astfel, micuța echipă de liga a V-a a devenit cunoscută, un motiv de bucurie și de mândrie.

Terenul de joc al echipei se află la marginea Bucureştiului, pe câmp, în spatele a ceea ce a mai rămas din Întreprinderea Vulcan. Terenul a aparținut acestei fabrici şi cumpărat apoi cu sacrificii uriaşe de actualul patron al clubului Frăţia.

S-a vorbit atunci despre câteva lucruri inedite legate de acest club de fotbal: echipa cu un portar fără o mână, echipa care a avut singurul antrenor de culoare din România, echipa care a realizat un 1-1 incredibil cu Rapid București (atunci în liga a IV)…poate cel mai bun rezultat din istoria clubului.

Cu toate acestea, pentru Frăția a urmat o perioadă dificilă mai ales din punct de vedere financiar, fapt care aproape a determinat excluderea echipei din competițiile oficiale și chiar desființarea ei- lucru evitat în ultimă instanță. Prin sacrificiile unor oameni minunați și pătimași.

Lipsită de un suport mediatic corespunzător (spre deosebire de alte cluburi din ligile inferioare), Frăția a reușit totuși să-și revină, să legitimeze jucători și să participe la competiții. Ar trebui mai multă promovare pentru ligile inferioare. Veți întâlni povesti extraordinare, unele de-a dreptul cutremurătoare.

Eu am început să fac parte din familia echipei la recomandarea prietenului meu, Marian Panait. Am descoperit oameni extraordinari pentru care fotbalul este cel mai important. Așa sunt și eu, „nebun” după fotbal și mă bucur că fac parte din această familie!

Povestea merge mai departe!

Articolul original il puteti citi aici


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?