„Din duhul dacilor nemuritori”… ALEXANDRU ASMARANDEI – 10 ani de la marea despărţire!

S-au împlinit  zece ani de la tragica despărţire de bunul şi integrul nostru camarad Alexandru Asmarandei. Postăm mai jos două materiale, unul aparţinând ziaristului Eugen Cişmaşu, din 2013, şi distribuit pe Facebook, ştirea lui Victor Roncea din chiar ziua următoare teribilului accident, şi un alt articol mai vechi, scris de Florin Dobrescu.

copy-of-dsc_60482-179x300

Eugen Cişmaşu: ALEXANDRU ASMARANDEI! PREZENT!

În urmă cu doi ani, în duminica acelui trist 31 iulie, Alexandru a început să urce treptele către cer… Un accident cumplit l-a răpit dintre noi, lăsând un gol imens în sufletele camarazilor, ale prietenilor şi ale celor apropiaţi. Avea doar 39 de ani şi, de ceva vreme, îmbrăcase cămaşa multora dintre martirii acestei ţări.
Deşi ani de zile am dialogat pe blogurile noastre, n-am avut privilegiul să-l cunosc personal decât în urmă cu două veri, în ziua în care ne-am întâlnit pentru a-mi înmâna contribuţia lui şi a camarazilor pentru campania „Carte pentru Frate” din Basarabia. Câteva ore am discutat însufleţit apoi ne-am strâns mâinile şi ne-am promis că ne vom revedea… Divinitatea, însă, a avut alte planuri…
Vă chem, pe toţi cei ce citiţi aceste rânduri, să înălţaţi, la vreme de răgaz sufletesc, şi o rugăciune pentru cel ce a fost Alexandru Asmarandei, tânărul integru, de mare caracter, loial, altruist, neclintit în convingerile sale. Pomenit la mănăstirile Petru Vodă, Paltin, Diaconeşti, ori la schitul Aiud, pentru credinţa şi lupta lui pentru ortodoxie şi românism, numele lui Alex merită a fi amintit în orice catedrală municipală ori bisericuţă de ţară…

ALEXANDRU ASMARANDEI! PREZENT!

_____________________________________

Victor Roncea, 1 aug. 2011:

Accidentul-lui-Alexandru-Asmarandei

Alexandru Asmarandei. Grafician. Avea 39 de ani.  Venea spre Bucuresti, de la Manastirea Petru Voda, impreuna cu prietena sa și alți trei camarazi, membri ai Partidului Pentru Patrie.

Alexandru Asmarandei. Grafician. Avea 39 de ani.  Venea spre Bucureşti, de la Mănăstirea Petru Vodă, împreună cu prietena să şi alţi trei camarazi, membri ai Partidului Pentru Patrie. După plecarea de la Petru Vodă, s-au mai oprit la Piatra Neamţ şi la Mănăstirea Bistriţă. Accidentul s-a petrecut duminică, 31 iulie, între Sascut şi Adjud, pe drumul Bacaului, în jurul orelor 19.00.  La orele 23.00, Alexandru, care se aflase la volanul maşinii sale, murea pe patul de operaţie al spitalului din Bacău. Alţi trei pasageri, răniţi în urma accidentului şi în prezent internaţi, sunt: Liuba Grecea, prietena lui Alexandru, la spitalul din Adjud, cu lovituri toraco-abdominale şi traumatism cranian fără leziuni osoase, Florian Cristache – la rândul lui grafician, rănit în decembrie 1989, autorul cărţii “Întâlnirea cu cel ce m-a împuşcat” – la Focşani, cu piciorul fracturat şi plăgi craniene – politraumatism cranian şi facial, şi Andrei Buga, un tânăr de 19 ani, tot la Focşani, operat abdominal, cu diagnosticul traumatism abdominal acut, leziuni interne.
Al cincilea pasager, Alexandru Onofrei, a scăpat fără răni grave. El ne-a relatat că accidentul a avut loc după ce s-a auzit un zgomot metalic sub autovehiculul lor, un Ford mai vechi, urmat de pierderea direcţiei, acroşarea unei maşini de pe sens opus, o KIA, şi izbirea violentă cu un alt automobil, BMW, cu trei pasageri, care au scăpat cu viaţa. În total au fost 13 răniţi.

1239738_651512001533324_1011487030_n
Crucea amplasată la iniţiativa camaradului Gabi Motoc în locul accidentului care a curmat viaţa lui Alexandru Asmarandei…

Alexandru Asmarandei îşi alesese drept simbol pe Facebook România Mare (foto mai jos). Ultimile sale postari sunt: SĂ SALVĂM VECHILE CLĂDIRI FRUMOSE ALE ROMÂNIEI!, Împotriva limbii “moldoveneşti” şi a “moldovenismului” de sorginte sovietică, NU Reorganizării administrativ-teritoriale a României!, Mihai Eminescu – Romanul absolut… Cu numai o săptămână în urmă fusese la comemorarea luptătorilor din munţi ai Grupului Ogoranu, la Sâmbătă de Sus (de unde sunt şi fotografiile de aici). Era “ca un dac”, spun prietenii săi. Pasionat de medicină naturistă şi stupar. Un alt stupar ortodox, scriitorul Florin Stuparu, Alexandru Asmarandei îşi alesese drept simbol pe Facebook România Mare (foto mai jos). Ultimile sale postari sunt: SĂ SALVĂM VECHILE CLĂDIRI FRUMOSE ALE ROMÂNIEI!, Împotriva limbii “moldoveneşti” şi a “moldovenismului” de sorginte sovietică, NU Reorganizării administrativ-teritoriale a României!, Mihai Eminescu – Romanul absolut… Cu numai o săptămână în urmă fusese la comemorarea luptătorilor din munţi ai Grupului Ogoranu, la Sâmbătă de Sus (de unde sunt şi fotografiile de aici). Era “ca un dac”, spun prietenii săi. Pasionat de medicină naturistă şi stupar. Un alt stupar ortodox, scriitorul Florin Stuparu, membru fondator al Mişcării Pentru România şi al Grupului Scara, avea să moară la puţin peste 24 de ore, în noaptea de 1 spre 2 august, după ce a fost găsit căzut sub un podeţ al drumului forestier care duce spre Mănăstirea Petru Voda.

______________________________________

Fl. Dobrescu: EXACT ACUM CINCI ANI…

 Alexandru îşi trăia ultimile ore de viaţă…

Avea 39 de ani… Vârsta morții lui Eminescu și a lui Corneliu Codreanu. Strămoșii noștri spuneau că cel ce moare tânăr li-i drag zeilor. Într-un fel, din anumite puncte de vedere, a muri tânăr poate fi un privilegiu. Poate de aceea dacii – pe care Alexandru îi iubea și-i urma cu atâta credință – alegeau pe cei mai vrednici din tinerii lor pentru a-i trimite solie zeilor.

Camaradul, prietenul şi fratele nostru, se bucura pentru ultimele sale ceasuri de a fi împreună cu logodnica sa şi camarazii săi. Vesel mereu, purtînd pe faţă acelaşi tonus sufletesc robust, expresie a spiritului românesc ce-l stăpânea în toată fiinţa lui, pleca pe vremea asta de la mănăstirea Petru Vodă, unde mersese cu camarazii săi într-o tabără de muncă voluntară, scoborându-se acum pe văile Bistriţei spre Piatra Neamţ, oraşul natal, spre a-şi vedea – o, Doamne! – pentru ultima oară mama.

Starea de optimism şi voie bună ce o revărsa din sufletul său luminos asupra celor din jur trebuie să fi dominat aceste ultime ore din viaţa sa scurtă.

Ultimile fotografii cu Alex Asmarandei îl surprind pe acesta, cu camarazii și logodnica sa, Liuba, în Piatra Neamţ, la monumentul lui Ştefan Vodă şi în alte locuri de memorie identitară a neamului românesc.

Apoi a urmat calea de întoarcere spre Bucureşti, de fapt cale fără de întoarcere pentru el, pentru frăţiorul nostru. Şi cumpăna frântă de la hotarul dintre judeţe, piaza rea ce veghea locul rău ce va trebui vegheat de-acum grabnic de o cruce care să-i dezlege blestemul bradului frânt înainte de vreme. Calea Robilor, căci de veţi avea curiozitatea să suprapuneţi direcţia acestui străvechi drum între voievodate cu harta Căii Lactee, veţi vedea că aceasta este direcţia drumului celest ce veacuri la rând a servit românilor robiţi de întoarcere nocturnă din robiile stepelor calmuce.

A urmat acea clipă nefastă, acea ieşire din timp preţ de cîteva secunde, ieşire din care doar patru din cei cinci aflaţi în automobil s-au mai întors definitiv. Şi aceia răniţi, cu oase frânte şi organele interne zdrobite.

Nu ştim dacă la nunta aceasta mare şi cea din urmă, a lui Alexandru, a căzut o stea, dacă vor fi fost de faţă Soarele şi Luna, dacă păsări au cântat ca lăutari ori brazii au fost nuntaşi. La televizor, reportajele buletinelor de ştiri de la locul accidentului nu au arătat asta. Dar spun bătrânii din preajma Sascutului că uneori, noaptea, o stea însângerată tânjeşte molcom peste cumpene fântânilor.

Şi mai ştiu că am văzut, în zilele ce au urmat, o măicuţă bătrână, cu brâul de lână, plângându-şi feciorul în pacea ţintirimului rupt parcă dintr-o lume cerească, dintr-un deal de lângă satul Veştem.

Acolo îşi va fi aflat camaradul nostru odihna trupească până la învierea morţilor şi judecata de obşte ce va veni.

Şi până atunci, noi vom rămâne să spunem povestea sa neterminată. Pe care va trebui noi s-o sfârşim.

Pentru că el, Alexandru, credea cu toată ființa sa în biruința crezului nostru. De aceea, sufletul său puternic ne cuprindea cu dragostea sa pe toți și toate lucrările noastre. De aceea era prezent în fiecare acțiune a organizației, de aceea era lângă noi să ne ajute în fiecare nevoie, de aceea era prezent mereu la datorie, așa cum a fost și în acea seară nefastă de sfârșit de iulie.

De aceea vom plânge lacrimi de sânge în fiecare seară de 31 iulie, câte zile vom mai avea.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Florin Dobrescu


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?