Crucea lui Ursache – ocrotitorul Novacilor și Polovragilor

turistprinromania.com

Cerul de un albastru desăvârșit, calcarul alb imaculat în bătaia soarelui de primăvară, norii pufoși ca de vată și localitățile Polovragi, Baia de Fier, Alimpești, Slătioara, Bumbești Pițic se întind la picioarele tale. Printre ele, se vede firav, cursul Oltețului care, de mii de ani ferestruiește în calcarul celor două masive, Parâng și Căpățânii.

Odată cu sosirea mea la Polovragi a fost de la sine înțeles că nu voi avea liniște până când nu voi vizita obiectivele turistice din zonă. Cheile Oltețului, Peștera Polovragi și Mănăstirea Polovragi sunt arhicunoscute, și, bineînțeles le-am revizitat, dar, pe lângă ele, mai sunt multe alte obiective, mai greu accesibile, care te fac să vezi lucrurile dintr-o cu totul altă perspectivă, te fac să apreciezi natura și să te înclini în fața ei sau iți dau fiori știind că, odată, cândva, în vremuri de mult timp apuse, zei precum Zamolxis își aveau sălașul și cutreierau pe aceste meleaguri.

În acest articol mă voi rezuma la Crucea lui Ursache și traseul parcurs până aici urmând ca în articolele viitoare să detaliez și celelalte obiective din zonă, așa că, vă puteți pregăti pentru un tur de onoare asupra meleagurilor polovrăgene și al oamenilor frumoși de aici.

Turul a început de lângă zidurile Mănăstirii Polovragi, mai precis din parcarea mănăstirii. Alături de mine au fost trei oameni minunați, localnici plini de voie bună și povești frumoase, cunoscători ai plaiurilor polovrăgene – Narcis Orzan, directorul Căminului Cultural din Polovragi, Ion Pătroescu zis “Curcanu`”, ghid la Peștera Polovragi și Nicușor Grigorescu zis “Gore”, ghid la Peștera Polovragi.

Traseul, marcat cu punct roșu, lasă zidurile mănăstirii pe partea stângă și continuă la deal pe un drum forestier vechi. La doar câteva zeci de metri de la asfalt natura își dezvăluie măreția. Fagi imenși de nu-i poți cuprinde cu brațele, flori sălbatice la fiecare pas care îți colorează privirea cu nuanțe pe care doar ți le-ai imaginat, și, din când în când, câte o salamandră îți taie calea și îți dă de înțeles că viața își urmează cursul nestingherită. (…) – integral pe pro-oltenia.ro.


Dacă apreciați ceea ce citiți aici, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?