17 august 1952. Partizanii conduși de Ion Gavrilă Ogoranu apar la cabana Bâlea din Munții Făgăraș, unde vorbesc turiștilor. În aceeași zi, grupul Arnăuțoiu apare la cabana Padina din Bucegi

În după amiaza zilei de 17 august 1952, şase partizani aveau să își facă apariția la cabana Bâlea din masivul Făgăraș, oferind un adevărat spectacol mulțimii de turiști aflați în zonă. Motivul real al acestei apariții ostentative, neobișnuite pentru stilul de acțiune foarte prident al grupării Gavrilă, a fost de fapt acela de a deruta Securitatea,. În zilele dinaintea evenimentului de la Cascada Bâlea, Securitatea desfășurase una dintre cele mai ample operațiuni din acei ani, implicând regimente întregi care au fost desfășurate în maimmulte zone ale masivului Făgăraș. Operațiunile au fost conduse de însuși generalul-maior Nicolae Ceaușescu, pe vremea aceea ministru adjunct la Ministerul Apărării Naționale și Șef al Direcției Superioare Politice a Armatei. După niște ciocniri cu trupele de Securitate, o parte din membrii grupului de partizani rămăsese încercuită în zona Valea Pojortei-Moldoveanu, fiind în pericol de a fi anihilați. Atunci, Ion Gavrilă a recurs la o diversiune, declanșând o operațiune care să-i facă vizibili și să creeze Securității impresia că toți cei 11 membri ai grupului armat se aflau împreună, iar efectivele din zona Moldoveanu să fie mutate în zona Bâlea.

În după amiaza zilei de 17 august 1952, în jurul orelor 17,00, partizanii Ion Gavrilă, Victor Metea, Gelu Novac, Ioan Novac, Remus Sofonea şi Ion Ilioiu au declanșat operațiunea, după ce în prealabil s-au deplasat rapid către extremitatea vestică a masivului Făgăraș. O parte din ei au oprit grupurile de excursionişti care se întorceau de la cabana Bâlea Cascadă, reținându-i la 1,5 km de cabană, în locul numit Banci, unde erau postaţi doi dintre partizani. Noile grupuri care veneau erau invitate să coboare într-un loc mai ferit. Cei circa 35 de excursionişti adunați au fost legitimați și percheziționați, fiind apoi încolonați și puși să meargă spre cabană, escortați de partizani. La 300-400 de metri de cabană, grupul a fost oprit, iar trei-patru luptători au plecat la cabană, unde au deschis foc de armă automată pentru intimidare, invitând pe toți turiștii să coboare în curte. Au împărţit pe cei 64 de turiști, într-un grup de femei și unul de bărbați, fiind ţinuţi cu mâinile ridicate, percheziţionaţi şi legitimaţi. Femeilor li s-a permis să lase mâinile în jos. Partizanii au precheziționat bagajele aflate în cabană, chemând să fie de față câte trei excursioniști. Ei au luat de la turişti bocanci, lenjerie de corp, haine impermeabile şi bani, iar de la administraţia cabanei doi saci de orez, doi de zahăr, patru lăzi cu marmeladă, şapte pâini, două oale, trusa cu medicamente şi suma de 5.500 de lei, pentru care au lăsat un bon, semnat de trei turişti. Mulți dintre turiști au ținut să ofere și alte bunuri, suplimentar, arătându-și simpatia pentru partizani.

Luptătorii au rupt lozincile comuniste de pe pereţi şi tablourile cu liderii comuniști de la Moscova şi Bucureşti, expuse în clădire, afișând în loc un manifest al Regelui Mihai.
Liderul grupului, Ion Gavrilă, a ţinut un discurs care i-a emoţionat pe excursionişti: „Spuneţi, vă rog, oamenilor din ţară că mai există un colţ din regatul României care nu şi-a plecat capul înaintea comuniştilor. Şi-atâta timp cât ne vor sta capetele pe umeri, acest colţ de ţară va fi liber. Spuneţi-le să-şi păstreze încrederea că într-o zi toată România va fi liberă. Rugaţi-vă să vă ajute şi să ne ajute Dumnezeu.”
Partizanii au cerut să se comunice şefilor Securităţii să nu mai trimită soldaţi în munte, ci să vină ei, deoarece militarii români adoptă o poziție de non-combat față de Rezistență.
Pe parcursul acțiunii, Gavrilă a efectuat semnalizări către înălțimile din jur, convingându-i pe cei de față că alți partizani se află postați în locurile respective, numărul lor fiind astfel supraevaluat.
În final, luptătorii anticomunişti au tras cu mitralierele în steaua comunistă de pe cabană și i-au pus pe turişti să strige „Trăiască Regele!” şi „Trăiască România liberă!”, avertizându-i să nu coboare decât a treia zi dimineaţă.
Lucrurile confiscate de partizani au fost încărcate pe trei măgari aparținând unor localnici care veniseră cu bagajele turiştilor, spunându-li-se acestora că îşi vor găsi animalele în vale, lucru care s-a și întâmplat ulterior.
După 30 de ani, un martor ocular avea să relateze că partizanii i-ar fi pus pe membrii Partidului Muncitoresc Român (comuniștii) sau ai UTM să-şi mănânce carnetele de partid, acestea fiind singurele represalii la care aceștia au fost supuși. Înfricoșați, comuniștii au avut un comportament lamentabil, turnându-se și demascându-se între ei.
În zilele următoare, Securitatea a audiat mulți dintre turiștii care fuseseră de față. Unii din aceștia ar fi declarat că partizanii se aflau într-o stare jalnică, cu haine uzate și murdare, de unde Securitatea a tras concluzia că aceștia nu mai beneficiau de sprijinul multor localnici. Însuşi liderul grupului, Ion Gavrilă, a cerut scuze excursioniştilor în numele partizanilor că sunt nevoiți să recurgă la astfel de metode, căci nu mai au ajutor de nicăieri și duc lipsă de haine și alimente.

Stratagema partizanilor a reuşit. În realitate, acţiunea de la Bâlea Cascadă a fost pusă la punct de partizani pentru a-i deruta pe securişti, a le da impresia că toţi cei 11 membrii ai grupului erau împreună. Scopul era ca Securitatea să-şi retragă efectivele din zona Valea Pojortei-Moldoveanu, unde se aflau încercuiţi ceilalţi membri ai grupului.
O pură coincidență a făcut ca, tot în aceeași zi de 17 august 1952, partizanii din grupul de rezistență al fraților Arnăuțoiu să acționeze la cabana Padina din Munții Bucegi. Securitatea nu a crezut într-o coincidență, fiind convinsă că cele două grupări armate au făcut joncțiunea și acționează în mod coordonast.

Cu câteva zile înainte, frații Arnăuțoiu aflaseră de programarea pe 17 august 1952, a unei întruniri a muncitorilor forestieri, la cabana Padina. Circa o sută de oameni erau convocați pentru a fi instruiți în metodele de lucru sovietice.
La lăsarea întunericului, Toma Arnăuțoiu și camarazii săi aveau să taie curentul electric și să intre în sală înarmați, spre spaima activiștilor comuniști care s-au ascuns sub masa prezidiului. După ce au ridicat alimente, îmbrăcăminte, pături și alte efecte necesare traiului lor, Toma Arnăuțoiu a ținut un impresionant discurs, certându-i pe muncitori că acceptă să lucreze pentru cei care ocupă și jefuiesc țara.

Nu s-au comis nici un fel de violențe, iar la plecare, partizanii au lăsat cabanierului o notă de justificare în care arătau că ei și-au însușit toate produsele luate, pentru a nu genera repercursiuni din partea Securității la adresa celor prezenți.
Știrea despre acțiunea de la cabana Bâlea Cascadă s-a răspândit fulgerător în regiune, dar și în restul țării, deoarece turiștii proveneau din mai multe zone ale României, inclusiv din Capitală. Criticul literar Pericle Martinescu, autorul unui jurnal din acei ani, a consemnat modul în care știrea rie despre atacul dat de partizani la cabana Podragu (de fapt Padina 1 şi Padina 2), de către grupul Arnăuţoiu, dar şi la
Bâlea-Cascadă, unde a acţionat grupul condus de Ion Gavrilă. Descrierea acţiunii de la cabana Bâlea-Cascadă este destul de apropiată de cea din relatările partizanilor şi din documentele Securităţii, iar autorul nu îşi ascundea simpatia faţă de cei care îndrăzneau să se opună regimului într-un mod atât de puţin răspândit: „După unii, un grup de vreo 30 de excursionişti s-a întâlnit cu şase partizani, «toţi
bărbaţi foarte frumoşi», «cu bărbi mari, cu centuri», care i-au somat să se oprească. După ce le-au ţinut un discurs «care îţi mergea direct la inimă», însufleţit de un cald patriotism, partizanii le-au spus să depună «de bunăvoie» alimentele, îmbrăcămintea şi încălţămintea, de care au nevoie luptătorii pentru eliberarea patriei. S-a făcut un morman de bagaje, au apărut doi măgari pe spinarea cărora a
fost încărcat totul şi incidentul s-a încheiat cu bine.” În Bucureşti circulau şi alte variante despre rechiziţiile operate de partizani la cabana Bâlea Cascadă, chiar dacă nu se bazau pe fapte reale. De altfel, chiar Pericle Martinescu era de părere că relatările excursioniştilor despre partizani cuprindeau „multă fantezie”. Se zvonea că, după întoarcerea acasă, unii dintre turiştii bucureşteni fuseseră chemaţi la
Securitate şi interogaţi cu privire la modul în care se comportaseră ei şi tovarăşii lor în munţi, în acelaşi timp punându-li-se în faţă şi fotografii pentru a spune dacă recunoşteau vreun partizan. În aceeaşi vară mai circulaseră şi istorioare privind lipsa de zel a soldaţilor din trupele de Securitate aflate în urmărirea partizanilor făgărăşeni. Militarii preferau să stea în cabane decât să se aventureze în zonele din
jur, unde ar fi putut sfârşi prost în confruntarea cu partizanii.

Raidurile de la cabanele Bâlea Cascadă și Padina au dat o puternică lovitură Securității, care a fost umilită. Cele două raiduri au avut loc în aceeași zi, în condițiile în care de o lună și jumătate se desfășurau ample operațiuni de periere a munților Făgărașului și Leaota, în care erau implicate efective colosale, arătându-se încă o dată ineficiența Securității și excelenta pregătire a grupărilor de rezistență.


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?