De ce sunt globaliştii şi guvernele atât de înverşunate să obţină o rată de vaccinare 100%?

Klaus Schwab (Fabrice Coffrini/AFP/Getty Images)

Nu cred că sunt singura persoană care a observat acest lucru – există brusc o avalanşă de propagandă pro-vaccinare împotriva COVID-19 şi de propagandă în favoarea paşapoartelor de imunitate în ultima lună – mai multă decât am văzut de la începutul acestui an. Vorbesc în special despre SUA, dar este important să subliniez că în SUA elitele încă cer cu disperare o rată de vaccinare mult mai mare. În locuri precum Europa, Marea Britanie şi Australia, ratele de vaccinare sunt în creştere, iar guvernele au trecut la faza paşapoartelor de imunitate, informează Eposh Times.

Unii oameni pot fi confuzi în privinţa trendului evident înspre care se îndreaptă majoritatea naţiunilor în privinţa ordinelor guvernamentale şi restricţiilor anti-COVID. Cum este posibil ca aproape toate guvernele acestei planete să fie în acord cu privire la totalitarismul medical? Ei bine, este destul de uşor de înţeles, când îţi dai seama că majoritatea dintre ele sunt legate între ele prin intermediul instituţiilor globaliste, cum ar fi Forumul Economic Mondial, care a numit în mod repetat pandemia o „oportunitate perfectă” de a-şi promova planurile pentru „marele Reset”.

„Marele Reset” este o uzurpare ideologică şi pe termen lung a ceea ce a mai rămas din libertăţile individuale şi economiile de piaţă, iar scopul acestei agende pare să fie impunerea unei dictaturi socialiste / comuniste globale. Globaliştii învăluie aceste obiective în cuvinte ce sună frumos şi aspiraţii care se vor umanitare, dar în cele din urmă „Resetul” este despre sfârşitul libertăţii aşa cum o cunoaştem noi. Nu este o exagerare: este realitatea; asta par să dorească aceşti oameni mai presus de orice. Dar cum vor atinge acest scop?

Ei bine, un amănunt interesant este că agenţia SUA care se ocupă de situaţiile de urgenţă – FEM – şi Fundaţia Bill And Melinda Gates au descris exact cum au planificat să facă acest lucru în timpul unei „simulări” organizate în octombrie 2019, numită „Eveniment 201”. În timpul evenimentului, participanţii şi-au imaginat o pandemie masivă de coronavirus (!), ce se presupunea că se va răspândi de la animale la oameni, şi care ar genera nevoia de impunere a unor restricţii omniprezente asupra libertăţilor individuale, a economiilor naţionale, precum şi a internetului şi a reţelelor sociale. Sunt sigur că totul este o coincidenţă, dar acest scenariu pe care l-au simulat globaliştii de la FEM în timpul Evenimentului 201 s-a petrecut, de fapt, în lumea reală doar două luni mai târziu.

În orice caz, pandemia în sine a constituit un avantaj pentru globalişti. De la apariţia naţional-socialiştilor în Europa şi răspândirea comunismului în Rusia şi în China în urmă cu aproape un secol, nu a mai existat coagularea unei puteri guvernamentale şi corporative de mare amploare. De fapt, aş spune că lucrurile cu care se confruntă astăzi omenirea, în ansamblu, sunt mult mai rele decât ceea ce au produs acele mizerabile imperii.

Nu există îndoială: instituţiile globaliste şi „partenerii” lor guvernamentali sunt cei mai mari beneficiari ai crizei cauzate de pandemie. Aceşti actori vor câştiga puterea socială şi politică supremă dacă agenda lor de exploatare a pandemiei va reuşi.

Acestea fiind spuse, există câteva piedici în planul lor, acesta fiind şi motivul pentru care cred că asistăm la o propagandă agresivă pro-vaccinare în ultimele săptămâni. De exemplu, aşa cum am subliniat cu dovezi extinse în articolul meu „Planul lui Biden privind forţa de intervenţie pentru vaccinare miroase a disperare”, se pare că rata de vaccinare, în special în SUA, nu este nici pe departe atât de mare pe cât ar dori elitele.

Deşi Administraţia Biden şi agenţia SUA pentru sănătate – CDC – susţin o rată globală de vaccinare de 67%, numeroase alte statistici, inclusiv date ale Clinicilor Mayo indică faptul că doar patru state din SUA au, de fapt, o rată de vaccinare de peste 65% (pentru cel puţin o doză de vaccin), iar majoritatea statelor au rate de aproximativ 50% sau mai puţin. Chiar şi statele albastre cu multă populaţie, precum California şi New York, nu depăşesc nivelul de 65% şi, sincer, aceste cifre nu cresc foarte rapid, deoarece numărul vaccinărilor scade vertiginos.

Dacă cineva nu s-a prezentat până acum – având în vedere timpul zero de aşteptare şi faptul că vaccinul este peste tot, este puţin probabil ca cei care nu s-au vaccinat până acum să o mai facă vreodată.

Statisticile contradictorii îmi sugerează că Biden şi CDC umflă numărul de vaccinări pentru a crea iluzia că o majoritate mai mare de americani sprijină vaccinul. Iar dacă acesta este cazul, aşa se explică de ce Biden, dr. Anthony Fauci (consultantul Casei Albe în privinţa efortului anti-COVID) şi mass-media mainstream alimentează forţat publicul cu ştiri care hiperventilează agenda pro-vaccin şi care contrazic în mod constant datele reale. Motivul fundamental pare să fie că nu primesc frica şi supunerea – din partea publicului – la care sperau.

Atunci, întrebarea devine de ce vor vaccinare 100%? De ce sunt atât de disperaţi ca fiecare persoană din lume să facă vaccinul ARNm?

La urma urmei, rata medie a mortalităţii (RMM) a Covid este doar 0,26% dintre cei infectaţi (aceasta este o statistică pe care mass-media refuză în mod deliberat să o menţioneze). Acest lucru înseamnă că 99,7% din public nu este în pericol, indiferent dacă sunt sau nu vaccinaţi.

Apoi întrebarea este – asigură vaccinurile şanse mai bune? Ei bine, conform statisticilor recente din Massachusetts, nu neapărat, deoarece acestea raportează peste 5.100 de infecţii şi 80 de decese ale pacienţilor complet vaccinaţi. Mass-media ne spune în continuare că doar cei nevaccinaţi mor, dar aceasta este o minciună, la fel ca atâtea alte minciuni pe care le-au vândut atunci când vine vorba de COVID. Atunci ce rost are să faci un vaccin experimental dacă rata de deces cauzată de virusul respectiv este atât de mică şi oricum injecţia nu te protejează neapărat?

Aparent este un nonsens. Ştiinţa şi statisticile nu susţin logic un asemenea proiect. Vaccinurile nu pot fi corelate cu scăderea infecţiilor şi a deceselor din acest an; numărul a scăzut în ianuarie – moment în care doar 5% din populaţie fusese vaccinată (până în februarie). Singura explicaţie pentru această scădere este că populaţia a atins imunitatea de turmă cu multe luni în urmă. Vă amintiţi când guvernele au spus că au nevoie de 70% imunitate de turmă sau vaccinare pentru a opri carantinările şi ordinele guvernamentale? Ştacheta a fost mutată de mai multe ori şi „ştiinţa” guvernelor se schimbă în fiecare lună. Acum, ei susţin că imunitatea de turmă nu contează şi solicită vaccinarea 100%.

Trebuie să punem din nou întrebarea – de ce insistă atât guvernul să satureze publicul cu vaccinarea? Un asemenea program nu salvează vieţi şi restricţiile impuse de guverne rămân pe loc, aşa că întrebarea este de ce?

Citiți și Forumul Economic Mondial retrage un film care glorifică depopularea oraşelor închise de carantină

Pot să prezint doar teorii pe baza dovezilor disponibile, dar cred că este clar pentru majoritatea dintre noi că scopul programului de vaccinare anti-COVID NU este despre sănătatea publică şi nici despre salvarea de vieţi. În mod evident, este despre altceva …

Aşa cum au avertizat numeroşi experţi în virologie şi vaccinuri în ultimul an, există un risc mare de efecte secundare nocive asupra sănătăţii atunci când vine vorba de tehnologia ARNm care este, până la urmă, experimentală. Chiar şi unul dintre creatorii de vaccinuri ARNm a sugerat că există pericole în lansarea acestor cocktailuri de manipulare a genelor fără teste riguroase. De remarcat sunt preocupările legate de tulburările pe termen lung, cum ar fi bolile autoimune şi infertilitatea.

Mass-media mainstream şi globaliştii vor susţine că nu există „nicio dovadă” că vaccinurile ARNm vor provoca efecte secundare mortale sau infertilitate. Aş răspunde argumentând că nu există dovezi că sunt în siguranţă, în primul rând. Majoritatea vaccinurilor sunt testate în decurs de 10-15 ani înainte de a fi folosite pe scară largă . Vaccinurile anti-COVID au fost oferite publicului în câteva luni. Sincer, nu am intenţia de a acţiona ca un cobai pentru un vaccin netestat.

Dar dacă elitele ştiu exact care vor fi efectele secundare? Ce se întâmplă dacă vaccinurile sunt o parte esenţială a „Marelui Reset?”

În special întrebarea despre infertilitate atrage cea mai vehementă respingere din partea elitelor şi aş sublinia că o naraţiune deosebit de insidioasă este implantată în mass-media. Ori de câte ori oamenii pun la îndoială şansa ca vaccinul să provoace sterilitate, birocraţii şi moderatorii presei mainstream ies la atac şi spun: „Nu există dovezi că vaccinurile provoacă infertilitate, dar virusul SARS-CoV-2 ar putea să o provoace…” . Recent, un discurs al guvernatorului din Arkansas, în care, împreună cu consilierul său medical, a colportat aceeaşi propagandă, a fost aproape întrerupt de publicul supărat.

Citiți și Ce este Marele Reset? Partea I – Aşteptări reduse şi bio-tehno-feudalism

Scena este pregătită, în opinia mea, pentru un eveniment de infertilitate în masă, iar COVID va fi învinuit în locul vaccinurilor experimentale. Cred că acesta este motivul pentru care potentaţii au nevoie de o rată de vaccinare de 100%; persoanele nevaccinate ar reprezenta dovezi ale infracţiunii lor.

Îngrijorarea mea este că agenda de resetare a lui Klaus Schwab de la World Economic Forum este imposibil de aplicat în mod permanent, cu excepţia cazului în care populaţia este redusă mult într-o perioadă scurtă de timp (o generaţie sau două). Globaliştii vorbesc constant despre controlul şi reducerea populaţiei. Elite precum Bill Gates sunt renumite pentru asta. Este de mirare că ar concepe un plan pentru a-l institui?

Ce se întâmplă dacă, aşa cum au sugerat mulţi experţi, efectele secundare ale vaccinului creează această afecţiune, producând o scădere a populaţiei? Ce se întâmplă dacă sunt programate aşa? Nu vom şti cu siguranţă cel puţin încă doi ani, deoarece tulburările autoimune şi infertilitatea necesită timp pentru a deveni vizibile la o întreagă populaţie. Timpul mediu pentru diagnosticarea efectivă a unei tulburări autoimune este de 4-5 ani. Infertilitatea poate dura între şase luni şi un an pentru a fi diagnosticată.

Dacă o populaţie de milioane de oameni rămâne nevaccinată după următorii doi ani, atunci vor reprezenta un grup de control considerabil şi incontestabil. Un grup de control este un grup de subiecţi care acţionează ca o probă, pură, neatinsă de un experiment cu medicamente sau vaccin. Dacă grupul vaccinat se îmbolnăveşte sau moare din cauza unor condiţii specifice şi grupul de control nu prezintă aceleaşi probleme, atunci acesta este un semn destul de bun că vaccinul sau medicamentul dvs. a generat problemele. Integral pe Epoch Times

Citiți și Biserica Catolică este infiltrată de globaliştii Marelui Reset – Arhiepiscopul Carlo Maria Vigano


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?