23 august 1944 în viziunea lui Ivor Porter

Foto: romaniaregala.ro

   Recomandăm un articol de excepție publicat de România Regală despre controversata “lovitură de stat” de la 23 august 1944 în viziunea lui Ivor Porter, ofițer al Serviciilor Secrete britanice în al Doilea Război Mondial. Dispărut dintre noi în anul 2012, la vârsta de aproape 99 de ani, Ivor Porter a contribuit cu textul de mai jos la volumul “Lumea Regelui”, publicat de Editura Polirom în mai 2011.

«În decembrie 1943 am fost paraşutat în România ca membru al unei echipe de operaţiuni speciale britanice, formată din trei persoane. Am fost capturaţi şi închişi până când, la 23 august 1944, Regele Mihai şi-a pus în aplicare lovitura de stat anti-germană, la mică distanţă de locul unde eram închişi.

Desigur că Regele însuşi a fost cel care a văzut primul că eram puşi într-un oarecare pericol şi a ordonat să fim aduşi la Palat. Acolo ne-a întâmpinat spunând ceva tipic pentru el: „Sper că am făcut lucrul bun.”

Regele a avut o copilărie care, putem spune, l-a pregătit pentru viaţa sa foarte dificilă. Părinţii lui au fost împreună doar în primii patru ani ai vieţii sale.

Alături de mama sa, el a fost crescut „cu toată simplitatea posibilă.” Îi plăcea să folosească limbajul adulţilor în propriul fel: odată, fiindu-i oferită Împărtăşania a răspuns „Nu beau niciodată vin dimineaţa.”

Alături de tatăl său, majoritatea timpului l-a petrecut înconjurat de o camarilă linguşitoare şi coruptă, formată din prietenii tatălui său şi din amanta acestuia, doamna Lupescu. Rezultatul a fost că a crescut cu o puternică aversiune faţă de corupţie, cu un spirit integru, şi o personalitate mai degrabă retrasă, care (am descoperit mai târziu) îl face cam greu de intervievat.

A fost uneori criticat pentru că nu a luat atitudine. Un om sincer dar niciodată cinic, în ciuda a ceea ce a suferit, cu mâini meşteşugite, ureche muzicală, binecuvântat cu un curaj fizic şi moral persistent şi cu o adâncă credinţă. Faţa sa arată uneori unul dintre cele mai calde zâmbete pe care le-am cunoscut.

Îl apreciez, de asemenea, şi pentru că nu este atras de pompa şi ceremonialul monarhiei; pentru faptul că simte, aşa cum mi-a spus odată, că „întotdeauna pare să lipsească ceva” cu aceste ocazii.

Tatăl său, Carol al II-lea, a abdicat la 6 septembrie 1940 şi mai târziu a scris că „în toată drama aceasta cea mai emoţionantă persoană a fost micul Mihai, care a rămas singur, victima circumstanţelor, lipsit de putere şi neexperimentat în mijlocul acestei haite de lupi şi hiene.”

Regele (Mihai – n.tr.) a fost hotărât dar şi răbdător, iar mama sa, Regina Elena, rechemată din exil, a reacţionat uneori cu tărie în jurnalul său faţă de răceala fiului, şi neatenţia sa aparentă la riscurile pe care şi le asumau trăind sub ocupaţia germană şi apoi sovietică.(…)» Integral: aici 


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?