Părinții ar putea fi o forță, dar nu sunt conștienți de acest lucru

bunsimt.home.blog

Blocul meu e lângă vamă și zilnic văd oameni care așteaptă, afară, să ridice diverse lucruri. Așteaptă fie vară, cu 40 grade, fie vară cu ploaie șiroaie, fie vânt, fie iarnă de îngheți bocnă, stau afară și așteaptă. Fumează, butonează telefonul și așteaptă, în jur de două ore. Două ore este prețul pe care îl plătesc pe lângă costul propriu zis al produsului. Două ore din viața lor nu înseamnă mai mult decât acel obiect. Dacă le-ai zice că două ore durează o Sfântă Liturghie, mulți dintre ei ți-ar spune că nu merg fiindcă e lungă. Sau fiindcă nu cred. Nu cred în Dumnezeu pentru că nu-L văd, dar cred în obiectul pe care-l așteaptă pe arșiță la vamă. Apoi ne mirăm că lumea este în prăbușire. Că nu mai are sens. Fără rugăciune, fără o ierahizare clară lumea nu mai are sens și-ți inventează sensuri. Toate ideologiile, absolut toate, sunt sensuri inventate fiindcă s-a pierdut sensul primordial. Am pierdut iubirea, am înlocuit-o cu drepturile, am pierdut taina nunții, am numit-o sex.

Azi ni se spune că adolescenții nu pot sta fără sex, că nu e sănătos, că au hormoni. Am mai spus-o. Nu au mai mulți hormoni decât aveam noi. Dar noi nu vedeam ce văd ei, nu auzeam ce aud ei, nu ne deschideau părinții ușa spre promiscuitate. Nu l-am văzut pe tata dezbrăcat decât în concediile de la mare. El mi-a spus că nu și-a văzut NICIODATĂ părinții dezbrăcați. Niciodată! Corpul omului nu era considerat ceva de rușine, ci ceva prețios, ceva ce nu trebuia să vadă decât soțul/soția, era ca un soi de al doilea inel, doar el o vedea pe ea și doar ea îl vedea pe el. Asta era intimitate, asta îi făcea să fie una. Doar el o vedea, doar ea îl vedea, doar ei știau. Nu expunem corpul pentru că n-ar fi frumos, ci nu-l expunem fiindcă e prea frumos să-l vadă oricine. Corpul e unic, unicitatea lui îl face prețios. Nu-i înțeleg unicitatea, de aceea încearcă să-și facă tatuaje, ca să-l personalizeze.

Cei mai vinovați nu sunt guvernanții, ci părinții, după părerea mea. Părinții care-și cresc copiii de mici încurcând libertatea cu libertinajul și iubirea cu drepturile. În momentul în care tu-i dai copilului tău de 2, 3, 4 ani telefon sau tablet, tu îi deschizi ușa către o lume pe care nu o mai poți controla. Și ca să mimezi ulterior faptul că totuși tu ca părinte nu ai pierdut complet controlul, îți spui că așa face toată lumea, că e modern, că nu-l poți priva de ceea ce toată lumea are și face. Această replică este frecventă și definește foarte bine un părinte decăzut din drepturi, deși legal le are.

Educația înseamnă punerea pe tavă a lucrurilor bune și îndepărtarea celor rele (apropo, la câte tăieri de moțuri ați fost pe tavă fiind pusă o carte? ce pun părinții: telefoane, chei de mașini și bani, eco ”valorile”) ăsta e rostul tău de părinte. Nu să spui ”asta e lumea”. Că atunci e normal să accepți că e copilul lumii și nu al tău. Și dacă e așa, e adevărat ce vor cei care sapă familia, copiii să devină ai statului.

O să mă întrebați unde-i legătura între stat două ore la vamă și educația sexuală? Aici e. Educația sexuală e o floare la a cărei rădăcină am turnat cu toții îngrășământ. Timpul pe care noi îl dedicăm obiectelor, consumerismului, lucrurilor făcute de mâna omului este timp care înclină balanța în favoarea lumii acesteia.

Trebuie să ne desexualizăm timpul, să-l resacralizăm, să nu mai acceptăm poluarea vizuală, fonică etc. Și asta nu înseamnă doar să renunțăm la tv, social media etc înseamnă să luptăm să fie aerul mai curat, să nu mai respire copiii ăștia aer gata sexualizat. Reclamat tot ce e vulgar, de la publicitate la filme, de la bancuri la muzică. Cum să ne cânte Delia” da, mamă sunt beată”, sau ”cu mă… tu nu mă nimeni”, iar noi să stăm inerți? Ascultați dragi părinți, dragi profesori, dragi educatori, ascultați radioul, ascultați versurile melodiilor, versurile cântecelor sunt rugăciunile lor, de fapt nu rugăciuni, ci mantre, le rostesc în mintea lor non stop. Și dacă în cap le sună ”cum mă… tu, nu mă nimeni”, ce ați vrea să facă?

Părinții sunt o forță dar nu sunt conștienți de asta. Preferă calea bătucită a lui ”îi dau tableta la doi ani și zic că așa e lumea…” Fiecare dintre noi are o forță prin care poate impune o schimbare doar că nu o conștientizăm și o orientăm greșit. Ideea e că după părerea mea singura soluție este să apeși balanța în direcția opusă, oricât de greu ar fi și oricâtă rezistență ar opune…Să luăm din timpul pe care-l petrecem la vamă și să-l acordăm vămilor. Dar mai ales, să nu ne fie rușine să fim altfel. Să ne asumăm că noi și copiii noștri suntem altfel. Să avem curajul de a-i îndemna pe copiii noștri să fie altfel.

Preluare după Ivona Boitan, Facebook – sursa: Alternativa de Bun-Simț.


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?