Proiect educațional de istorie vie la Pufești, în Vrancea
Sâmbătă, 18 septembrie 2021, la Pufești, în Vrancea, s-a desfășurat o nouă activitate educativă în cadrul Proiectului „Reconstituirea istorică, educație alternativă pentru cunoașterea trecutului”, organizat de Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, Primăria, Consiliul Local și Școala Gimnazială Pufești.
În prezența a peste 70 de elevi, profesori, invitați și autorități, eveniment a debutat cu intonarea Imnului Național al României, urmată de locuțiuni din partea d-lui primar al Comunei Pufești, prof. dr. Nicolae Damian și a d-lui deputat de Vrancea, Georgel Badiu.
Amfitrionul evenimentului desfășurat la Școala Gimanzială Pufești-Vrancea, istoricul Andrei Popete Pătrașcu, vicepreședinte al Asociației de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, a evocat trecutul și istoria plină de jertfe din timpul Primului Război Mondial, de numele localității Pufești legându-se singura școală din apropierea liniei frontului în care s-au desfășurat fără întrerupere cursuri, existența unui important spital militar de campanie condus de un medic francez, dar și un aerodrom pentru două dintre escadrilele de avioanele ale armatei române.
În cadrul activității, membrii Asociației de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” au prezentat elevilor o serie de uniforme militare purtate de regii României, ca o modalitate alternativă de predare a istoriei și perioadei monarhiei românești elevilor din Pufești, de promovare a valorilor istorice și culturale, precum și a uniformele pe care regii României le-au purtat de-a lungul timpului. „Am povestit despre proiectul nostru, despre ținutele militare purtate de regii Carol I, Ferdinand I, Regina Maria și Mihai I, accesorii, explicații uniformologice, dar și evocări ale unor momente importante din timpul monarhiei românești. Prezentarea uniformelor a fost urmată de o vânătoare de comori și ateliere de reconstituire istorico-militare și istorie vie, în cadrul cărora elevii au putut interacționa cu membrii asociației noastre, au aflat informații și amănunte despre uniformele, accesoriile și echipamentul militar al soldaților români din timpul Războiului de Independență sau celor două războaie mondiale. Salutăm implicarea domnului primar Nicolae Damian, în buna desfășurare a proiectului și mulțumim pentru invitație conducerii Școlii Gimnaziale Pufești, doamnei director, prof. Mariana Bogdan, consilierului educativ prof. Georgiana Vrabie și domnului profesor de istorie Victor Timariu, pentru susținere și implicare. Asociația noastră a donat școlii din Pufești un basorelief reprezentându-l pe regele Ferdinand I al României și a oferit celor prezenți Pufeștiul Eroic, un supliment al Revistei Avântul Țărei”, a declarat Liviu Burcea, președintele Asociației de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”.
Interacțiunea cu istoria vie și reconstituirea unei perioade importante din istoria românilor, perioada monarhistă, s-a desfășurat cu păstrarea normelor de protecție și prevenire împotriva virusului Covid-19.
Inițiatorii Proiectului „Reconstituirea istorică, educație alternativă pentru cunoașterea trecutului”, Andrei Popete Pătrașcu, Liviu Burcea și Vali Popa, își propun ca prin astfel de evenimente să creeze punți între trecut și prezent, între generația tânără de astăzi și cea a străbunicilor lor, legături necesare pentru cultivarea identității naționale, a respectului pentru istorie și trecut.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook