Descoperind-o pe scriitoarea Gabriela Raucă în ”Simfonia culorilor”

SIMFONIA CULORILOR- Gabriela Raucǎ


Întâlnirea cu scriitoarea Gabriela Raucǎ din Austria s-a produs pur şi simplu pe calea undelor într-o emisiune de radio! Realizatoarea emisiunii radio ”Printre gânduri, printre rânduri, printre oameni ”, doamna Mioara Hususan de la Radio Romantic din Romania, avea şi în 3 iulie 2021, o emisiune ca în alte sâmbete. Nu a divulgat nimănui ce surprize pregǎteste şi nimeni nu avea sǎ ştie ce urmeazǎ: Cu totul întâmplǎtor am deschis pe la jumǎtatea emisiunii şi am aflat cǎ era o emisiune surprizǎ în care lansa douǎ cǎrti de poezii ” Focul din Noi” şi ”Simfonia Culorilor” vrând sǎ facǎ o surprizǎ autorilor. Mi-am recunoscut ultimele versuri pe care le recita cu un glas duios şi lacrimi de fericire au început sǎ îmi înmugureascǎ în colțul ochilor! Eram surprinsǎ, bucuroasă şi fericitǎ primind acest cadou total neaşteptat şi am început sǎ citesc mesajele trimise de ascultǎtori. Inima îmi vibra puternic într-ul vals al împlinirilor când am auzit vocea realizatoarei care anunța cǎ va trece la ce-a de a doua carte pe care o lanseazǎ: Simfonia Culorilor! Am avut un regret cǎ lansarea cǎrții mele se terminase şi eu nu am apucat sǎ o aud, îmi pǎrea rǎu cǎ nu am intrat de la început, dar am ştiut cǎ doamna Mioara va avea o înregistrare a emisiunii pe care o voi putea asculta mai târziu aşa cǎ m-am concentrat spre cartea nouǎ pe care tocmai o anunțase.

Glasul suav al realizatoarei recita poeziile Gabrielei Raucǎ cu aceeaşi finețe şi sensibilitate cu care le recitase pe ale mele, aveam chiar senzația cǎ anumite versuri se aseamǎnǎ şi cǎ melodicitatea versurilor este aproape aceeași. Eram atât de miratǎ! Cum ne-a ales pe noi douǎ, doamna Mioara? Oare sǎ fi observat acelaşi lucru? Am devenit tot mai curioasǎ sǎ aflu şi sǎ o cunosc pe Gabriela Raucǎ. scriitoarea cu care devenisem ”surori de botez” fǎrǎ sǎ ne cunoaştem, dar ceva îmi spunea cǎ noi douǎ avem ceva în comun…Ne-am împrietenit chiar de la acea lansare minunatǎ şi i-am transmis cǎ doresc neapǎrat cartea sa”Simfonia culorilor”.

Astǎzi cartea a ajuns la Montreal şi am început imediat sǎ o citesc! Am parcurs filǎ dupǎ filǎ pe nerǎsuflate pânǎ am terminat de citit cele 200 de pagini ale cǎrții. Mi-au dat lacrimile! Doamne, intuiția nu m-a înşelat, chiar suntem suflete ”surori” şi nu cred cǎ am fost alese la întâmplare de doamna Mioara, ca sǎ fim ”surori de botez”!
Cartea Gabrielei Raucǎ, publicatǎ la Editura Pim din Iaşi în 2021, este a doua sa carte de poezii şi este de o calitate impecabilǎ atât estetic, artistic cât şi ca şi conținut literar. Coperta este realizatǎ într-un stil modern, de domnul Mihai Cǎtrunǎ care adaugǎ ilustrații grafice desǎvârşite în carte. Gândurile scriitoarei sunt aşezate firav pe primele pagini care într-un limbaj cald şi duios transmit un mesaj de iubire cititorului şi un îndemn sǎ o descopere. Gabriel Vulpoiu prefațeaza cartea Gabrielei Raucǎ cu ”Ferestre deschise” o introducere în lumea magicǎ a scriitoarei , aceastǎ ”Simfonie” a culorilor în care deschid larg porțile sufletului sǎu spre desfǎtarea cititorului.

Scriitura Gabrielei Raucǎ din volumul Simfonia culorilor este de un lirism debordant, cu o versificație încântǎtoare care curge lin în poezii pline de mister, romantism şi dǎruire. Cuvintele sale formeazǎ o rapsodie plinǎ de candoarea nuanțelor sufletului ce joacǎ pe portativul iubirii. Autoarea Gabriela Raucǎ își rǎsfrânge iubirea din suflet asupra a tot ce o înconjoarǎ, descrie cu multǎ sensibilitate anotimpurile, marea, casa pǎrinteascǎ, armonizându-şi trǎirile în versuri brodate cu fir de aur.

Dragostea pentru naturǎ o exprimǎ în versuri de înaltă trǎire,cum numai un poet care scrie cu sufletul poate face, ea ştie sǎ asculte valul, sǎ priveascǎ cerul senin sau cu nori, sǎ-nțeleagǎ mângaierea vântului pe obraz sau briza ce se joacǎ în plete şi sǎ adune toate aceste daruri miraculoase ale naturii în inima sa.
Amintirile din copilǎrie cât şi chipul drag al pǎrinților îi revin mereu pe partitura sufletului pentru cǎ dragostea pentru ei nu s-a stins şi nu se va stinge niciodatǎ atât cât va trǎi. Dorul de țarǎ îi murmurǎ în cuibul sufletului o baladǎ de dor ”Noi am plecat cândva din țarǎ,/Dar țara n-a plecat din noi”.
În poeziile Gabrielei Raucǎ întâlnim adesea stilizat, fin şi subtil asemuirea tinereții cu vara pe care o iubeşte atât de mult şi care nu ar mai dori sǎ facǎ loc toamnei în calendarul vieții. Ea trǎieşte fiecare zi cu intensitate, acceptând şi bune şi rele cǎci toate trec.”Mi-e drag sǎ ințeleg ceva din viață/Bune sau rele, toate au trecut/ Şi orice rid ce il primesc pe fațǎ/ Sǎ ştiu, când şi de ce a apǎrut”

Dragostea pentru cel iubit nu existǎ pentru scriitoarea Gabriela Rauca în doze mici, este zugravitǎ în culorile intense ale belşugului, ale tumultului, ale mǎsurii nemǎsurabile :”Şi te iubesc atât de mult încât mǎ doare” , ”Ce-nseamnǎ c-atât mi-am dorit / Sǎ-ți fiu în suflet, a ta doamnǎ?/ Cǎ visul mi l-am împlinit,/ Pentru mereu, asta inseamnǎ!”
Deşi autoarea mǎrturiseşte în poezia ”Cronos”că-n”buchetul vietii”sale” vor fi şase zeci ”de ani, totuşi prospețimea şi copilǎria sufletului sǎu nu au dispǎrut şi câteva poezii ghiduşe îşi gǎsesc locul în paginile cǎrții”Simfonia culorilor”. În poezia ”Ortografie” autoarea mǎrturiseşte ”M-am gândit sǎ fac o poezie/ Un mod vesel de-a aprofunda/ Când şi cum şi -n care loc se scrie,/ Dacǎ-i î din i sau â din a. ”. Iarna descrisǎ atâta de frumos a sosit, iar”Moş Crǎciun pe horn coboarǎ”, apoi”Cadouri scoate, sub pom le piteşte,/ Din sacul lui legat cu funde roşii/ Ar vrea sǎ stea, dar totuşi se grǎbeşte/ Sǎ plece, pânǎ or cânta cocoşii ”şi totusi ‘Adoarme Moş Crǎciun în casa dulce/ Simțind în nǎri miros de scorțişoara/ Şi-i este bine de nu s-ar mai duce/ Sǎ-nfrunte iar troienele de-afarǎ”

Gabriela Raucǎ aduce în inima cititorului o luminǎ şi o prospețime, o bucurie a sufletului mereu tânǎr care înalțǎ pe piedestale de iubire tot ce o înconjoarǎ, În versurile sale pline de culoare şi tandrețe cititorul se va simți câştigat, va simți cǎ prinde aripi pentru cǎ autoarea scrie cu penița sufletului înmuiatǎ în iubire. O iubire de oameni, de naturǎ, de amintiri, de locurile dragi, de copilǎrie, de familie, de omul iubit şi de binele pe care-l poartǎ în inimǎ..

Sunt fericitǎ cǎ am avut şansa şi norocul sǎ ne întâlnim şi mǎrturisesc cǎ am sentimentul cǎ o cunosc de-o viațǎ, între timp i-am trimis şi eu trei dintre cǎrțile mele şi odatǎ ce le va citi va înțelege…cǎ am avut dreptate, intuiția nu m-a înşelat… Scriitoarea Gabriela Raucǎ este o poetǎ extraordinarǎ care va avea încǎ multe de spus pe altarul literaturii române, ea rǎmâne pentru mine o mare surprizǎ, o bucurie şi o revelație! Felicitǎri!

Recomand din toatǎ inima ”Simfonia culorilor”acest volum de poezii absolut excepțional, tuturor iubitorilor de poezie adevaratǎ, de calitate şi aşteptǎm cu mult interes noi apariții la fel de valoroase!


Mihaela CD

membru al Uniunii Scriitorilor din Canada, TWUC
Presedinte World Poets Association Canada
membru LSR -Liga Scriitorilor Romania


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Faci un comentariu sau dai un răspuns?