Ți-ai întrebat deputații din județul tău cum au de gând să voteze pentru certificatul verde? Pro sau CONTRA?
Inițial am avut un alt text pregătit pentru acest articol. Tot reveneam pe text, adăugam, ștergeam, căutam cele mai bune argumente împotriva impunerii certificatului verde, împotriva discriminării care s-ar crea prin impunerea acestui certificat. Însă l-am șters după ce am participat ieri la un protest în București, unde o mână de oameni protesta în Piața Victoriei împotriva restricțiilor și dictaturii sanitare, impuse de o guvernare tot mai iresponsabilă, informează Glasul info.
De ce l-am șters, o să mă întrebați? Pentru că acolo am descoperit o stare de fapt a națiunii: lipsa de atitudine, de implicare a românilor. Îmi spuneau cei prezenți că sunt priviți ciudat pentru că luptă pentru drepturile și libertățile lor. E ciudat să vrei să fii liber, să duci o viață normală, să ai pretenția să-ți fie respectate unele dintre cele mai elementare drepturi ale omului, să-ți fie respectate drepturile constituționale fundamentale?
Câți dintre voi v-ați sunat vreodată parlamentarii din județul vostru și să-i trageți de urechi, în mod metaforic pentru prostiile pe care le fac în Parlamentul României? Pentru legile aberante și antiromânești pe care le votează acolo? Câți le-au scris email-uri, petiții, câți le-au adresat propuneri legislative sau amendamente care să îmbunătățească legile strâmbe?
Câți dintre voi vă cunoașteți măcar parlamentarii din județul vostru? Toată această neimplicare a dus la starea de fapt de azi din România!
Ți-ai întrebat deputații din județul tău cum au de gând să voteze pentru certificatul verde? Pro sau CONTRA? Cât te costă să stai cu fiecare de vorbă și să le explici că nu dorești impunerea certificatului verde? Să le trimiți un email, un SMS? Copilul care nu plânge, nu primește atenție din partea părinților. Fix la fel e situația și aici. Mai ales dacă i-ați votat pe unii dintre ei, atunci aveți legitimitatea de a le cere să nu voteze impunerea certificatului verde, o măsură care ar introduce în societate segregarea și grave abuzuri și discriminări.
Contactați-vă deputații din județele voastre, și spuneți-le că nu vreți impunerea certificatului verde, să voteze împotriva acestui proiect legislativ aberant! (Sursa: Glasul info)
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook