Hapul lingvistic (13)

Abia ce-am fost nevoit să înghit gălușca amar-agramată „cele mai preferate“ produsă de crainicul Gabriel Marica de la postul de radio „România muzical“ (cf. emisiunea din 4 brumărel 2021, ora 17,23), că o nouă „perlă“ – de data aceasta scrisă – m-a întîmpinat într-un mesaj electronic trimis de un foarte bun prieten, căruia-i mulțumesc pe această cale. O redau și-o supun atenției cititorilor așa cum se lăfăie ea în toată „splendoarea“ în textul:

Misiune și Viziune

Muzeul Abandonului este un muzeu-forum digital și participativ ce își propune o mapare a culturii abandonului și redarea unei narațiuni istorice a fenomenului abandonului și instituționalizării copiilor în România. Muzeul Abandonului este locul de întâlnire dintre publicul larg și comunitatea invizibilă a copiilor abandonați din România. Muzeul Abandonului este un spațiu sigur unde această traumă colectivă poate începe procesul de vindecare. (https://muzeulabandonului.ro ).

Ideea inițiatorilor nu e rea, dar creația substantivală obținută prin sufixare „mapare“ (care ar presupune și un verb – „(a) mapa“!) e ridicol-absurdă, contrastînd cu seriozitatea problematicii asupra căreia se dorește atenționarea „participativă“ a vizitatorilor… „digitali“.

Mă indispune și tautologia „muzeul… este un muzeu-forum“, gen de eroare după schema „A este A“, cu care m-am luptat din greu nu numai în gimnaziu, ci și în liceu și încă frecventă în vorbirea și scrisul multor absolvenți de studii superioare.

Bag de seamă, totodată, că abandonul copiilor și instituționalizarea acestora constituie două aspecte de corelat social, implicînd responsabilități diferite; deci ar fi vorba nu doar  despre un fenomen, ci despre două, așa încît s-ar impune folosirea pluralului…

Sper ca observațiile mele să ajungă la mințile și la inimile organizatorilor muzeului pe care-i consider de bună-credință spre a iubi nu numai copiii abandonați ai României, ci și limba română.

N.B.: Fiind filolog, nu folosesc nejustificata complicare a scrisului în românește cu „â“ median, exceptînd cuvîntul „român“ și derivatele sale, precum și numele proprii scrise cu această literă – de exemplu Brânzaș. Paradigma verbului „a fi“ nu atestă în vorbirea curentă pe „sunt / suntem“ etc.; în plus, „sunt“ nici măcar nu se justifică etimologic! Drept urmare, eu rostesc / scriu sînt / sîntem etc. 

București, 17 brumar 2021

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook