„Durac”, Iisus Hristos și… Cartea Educației

„Durac”, este numele unui film rusesc care se începe cu prezentarea a două familii de oameni simpli. Un bărbat tânăr, cu familia sa, trăiește la bloc, cu părinții săi, într-un apartament cu două camere. Mama-bunică toată viața își numește soțul „durac”, pentru că el, în părerea ei, trăiește deferit de alții, doar pe salariu. Fiul lor, lăcătuș, deservește blocurile asociaților de locatari din oraș, se comportă la fel de cinstit ca tatăl său.

Evenimentele au loc în aceste timpuri, într-un orășel modest din Rusia. Într-o „casă socială” are loc o avarie. Che13mat de urgență este lăcătușul, eroul principal al filmului. Uluit de fisura din perete, pe care el o observă alături de țeava de apă fierbinte crăpată, el cercetează tot blocul. Conclude, că această clădire poate să cadă în orice moment. Astfel, el se adresează șefilor săi și, refuzat fiind, ajunge până la cei mai mari responsabili, demnitari ai orașului. Corpul de control, asistă la prezentarea situației grave.

La aruncarea unui obiect de la marginea acoperișului blocului, se constată că obiectul cade la o distanță de trei metri de la fundamentul clădirii. E o dovadă incontestabilă și pare că măsurile vor fi luate. Dar, nu se face nimic. Demnitarii sunt preocupați de îndreptățirea lor în caz de accident. Cele 802 persoane care trăiesc în această clădire, oameni bolnavi, bătrâni și cei certați cu legea, alcoolici și narcomani, sunt lăsați fără atenție. Nu se iau în cont. Important e viitorul demnitarilor. Actele oficiale care ar dovedi că în timp de 40 de ani această clădire nu a fost reparată, nici o dată, sunt arse pe rug, iar doi dintre demnitari, proprietari de vile cu patru etaje, „dispar” din oraș pentru totdeauna.

Disperat de indiferența demnitarilor, lăcătușul bate pe la ușile oamenilor, îi convinge să iasă urgent din clădire. Dar, forma cu care el acționează i-a deranjat pe mulți dintre oameni. Oamenii ieșiți în curte sunt iritați și nu mai vor să asculte argumentele. Iar, după ce lăcătușul este trântit la pământ, bătut măr și lăsat în curte jos, fără suflare, toți intră înapoi pe la apartamentele lor.

Filmul se termină, iar spectatorul este lăsat în meditații. Spectatorul va trebui singur, conform educației sale, să judece tragedia acestui om-salvator, să-și formuleze concluzia. Dar, ce concluzii pot fi făcute, din această „lecție”, aici, în România?

Ascunși după paravanul istoric al relațiilor româno-ruse (pactul Ribbentrop-Molotov), relații care inhibă interesul românilor față de cultura rusă, românii, nu numai ateiștii, dar și oamenii sufletiști, cu credință, vor ocoli meditația asupra acestei opere de teatru care, după mine, ar trebuie să atingă inima oricărui om. Filmul dat e o reflecție brutală a Lumii noastre, comune. Iar românul contemporan are deja montat în mentalitatea sa pe al său Salvator cu același final tragic. E, Iisus. Ca și eroul filmului „Durac”, și personalul istoric, Iisus, a fost tratat la fel, ca nebun, cel care îi cheamă pe oameni să se lepede de trecut, să se salveze prin El, să „trăiască în Împărăția lui Dumnezeu”. Fără de vină, venit la ai Săi și alungat, Iisus este închis în locul hoțului Varaba, apoi crucificat. În istoria universală se vor găsi mai multe cazuri similare cu oameni salvatori, „zei”, crucificați. Toate, uitate. Dar, numai cazul Lui Iisus este viu, trăiește spre uimirea oamenilor „moderni”. De ce? Deoarece viața Lui Iisus e alta decât a oamenilor obișnuiți, una dotată cu intelect special, numit Hristos. Conceptul acestui intelect exista cu mult înaintea nașterii Lui Iisus. Viața Lui a fost o viață predestinată, o activitate existență deja în imaginația profeților, apoi, insuflată, alăturată temporar de existența trupului uman cu numele Iisus. O variantă, ca rezumat al tuturor celorlalte descrieri ale vieții Lui Iisus, nemaigăsită undeva prin cărțile religioase sau științifice, ar fi următoarea.

Hristos e Duhul Sfânt al Creatorului nostru, duh care a existat totdeauna, visat de mai mulți profeți în calitate de intelect al unei persoane importante trimise de Domnul pentru ai salva pe oameni de neînțelegere, de neîncredere, de a trăi în pace și armonie. Visul profeților s-a împlinit… Pe timpul Lui Iisus, lumea antică, aflată în forfotă și sălbăticie, se structura social, se armoniza, prea încet. Oricum, pe lângă credința în oameni, regi-zei, se dezvolta și știința. Asta e o posibilitate firească de a difuza și strânge informații practicate prin toată lumea. Pentru a crea o singură religie, una mai puternică, de integrare a mai multor popoare cu limbi diferite, spre deosebirea de religiile etnice, nu trebuia de inventat nimic. Totul, de ce avea nevoie Iisus, deja exista. Era necesar numai de structurat informația și de programat un sistem adecvat naturii, precedent pentru nașterea Credinței creștine.

Cea mai importantă informație se găsea în Imnul Reginei Isida, „eu sunt prima și ultima”. De asemenea în prezentarea lui Zamolxe, ca Fiu al Creatorului, „om-zeu” de pe pământ. Tot aici, a fost inclusă meditația adâncă indiană prin care se „moare” și se „învie”, și minunile corpului uman, sugestie și autosugestie, rezistența educată la dureri fizice. Toate acestea sunt lucruri omenești și de aceea posibile. Ceea ce L-a făcut pe Iisus, zeu, în afară de „moartea și învierea” Lui, asta e promisiunea lăsată oamenilor că „va veni a doua oară”. Deci, El e etern ca minte, intelect, Hristos.

Oricare clădire fizică, în timp se va fisura, se va deteriora și distruge, ca „casa socială” din Rusia. Templul Creatorului lumii, unde trăiește și Iisus, însă e veșnic. El reprezintă spiritul și intelectul divinității particulare care a fost posibil de insuflat omului. Intelectul Creatorului este un duh care, fiind transmis prin cuvânt, trebuie tratat la fel, ca duh, reflecție a oricărei clădiri materiale, Templu imaginar. Imaginea clădirii e eternă, clădirea – temporară. Proiectul, imaginația și măsura folosită, toate ele, au fost cauza construcției fizice, iar construcția totdeauna e temporară. În ce să credem? În imaginația eternă (proiectul uman) sau în stabilitatea clădirii care e… temporară?

Pentru ca Templul imaginar al Domnului să apară mai frecvent în mintea omului antic, fapt necesar pentru unitatea socială, era nevoie de credință, de o credință mai convingătoare ca cele existente la acel moment. Dacă există cauza, credința mai multor persoane în scopul lor comun, o viață stabilă, sigură, se va începe și procesul construcției acestui templu social, fizic. Asta e Viața în comuniuni civilizate în care după moartea oricărui membru, având un comportament divin, defunctul va „învia”. Astfel, la baza religiei creștine, a fost pus mitul lui Iisus, moartea și învierea Lui, prin credința în Cruce. În toată perioada de existență a Ierii Noi, mai mulți cercetătorii au căutat să demonteze acest mit: „Viață după moarte? Nu există!” Dar, toate căutările s-au dovedit a fi inutile. Dovada dorită nu s-a găsit.

Timpul a trecut, știința s-a dezvoltat. Putem declara: Cauza Lui Iisus e împlinită! Acum, rămâne numai să ne închinăm, pe nou, acestui om-zeu, Savant, independent de faptul dacă El a murit pe cruce, ori mai târziu, a murit undeva prin India, unde, cică, se află mormântul adevărat a Lui Iisus. Oricum, aceste fapte nu mai sunt atât de importante.

Unită prin credințe religioase, Lumea omului s-a dezvoltat enorm. Civilizația noastră e dotată cu internet. Fiecare persoană e legată la un sistem informațional global, are telefon și calculator. Oamenii se deplasează rapid, au pătruns adânc în sațiul acvatic, atmosferic și cosmic. Așa ceva, în rai, nu mai exista.

Templul Lui Dumnezeu, dedicat Domnului imaginar, în care oamenii antici sperau că vor trăi după moarte, e construit pe nou și folosit în viața virtuală, rețelele de socializare. Cu părere de rău, acum, și acest templu se distruge. Credința în Creator scade. Libera socializare e dirijată de reguli umane, se confundă cu afacerea. Cineva din ascuns, în spațiul ecranelor Facebook, ne spune ce e fals și ce e adevărat. Iar omul din fața ecranului e neputincios. Deoarece Lumea omului e o invenție materială, și viața virtuală se dorește de a fi la fel, dirijată, exact ca pe o invenție. Iar oricare invenție, se naște și moare. Omul moare fizic, fără speranțe la Viața de apoi.

În consecință, mitul Lui Iisus poate fi înțeles numai dacă Lumea omului va fi resetată. Ea, deja e bivalentă, socială și privată, materială și virtuală, spiritual-intelectuală. Intelectul universal, nemuritor, e Hristos. El poate fi acceptat ca centru, parte din unitatea integră, imaterială, spiritual-intelectuală. Dar, spre deosebire de structura lumii virtuale, care se vrea adecvată naturii, structura materială a lumii omului nu corespunde adecvat naturii, cea pe care o dorim: frumoasă, echilibrată, fără cataclisme. Deci, până la acceptarea intelectului universal, Hristos, dotat cu cunoștințe autentice, mai este. Un căprior, abia născut, în aceiași zi va urma după mama sa și degrabă va paște în rând cu ea. Se vede, că mintea lui a trăit cu mult înaintea nașterii trupului. Omul modern, însă, dotat cu un creier mai mare, va învăța zeci de ani în copie, pe „tabla rasă”, de pe la alții, și așa, nu-și va mai recupera mintea sa autentică, cea cu care un animal trăiește în armonie cu natura. Se vede că, omul și-a „pierdut” un Segment importante de cunoștințe, cu mult înainte de naștere.

Astăzi balanța, Lumea naturii-0-Lumea omului, e destabilizată. Casa socială a Lumii omului, „templul” construit de om, e plin de oameni bolnavi, bătrâni și cei certați cu legea, alcoolici și narcomani și nu numai. Pentru ca o casă socială să devină Templu integrator, asemănător cu Imaginația creată de Profeți, a Templului Lui Dumnezeu, este nevoie de știință. Pe tot parcursul de dezvoltare a omului, credința și știința, ipoteza și teza, lucrau mână în mână. Credința cercetătorilor în ipoteza luată ca scop, era acel ghid care le dădea savanților impulsul muncii, iar practica – le confirma începutul. În timp, construcția fizică a Lumii omului se termină, dar prost, imprevizibil. Lumea omului nu prea corespunde construcției Lumii naturii, Lui Dumnezeu. Perfecțiunea eternă a naturii se confundă cu idealitatea muribundă. Astăzi această lume e plină de contradicții, trece prin o criză economică, ecologică, pandemică, politică și de încredere în om. Consecința clară oricui, despre această dezvoltare incompatibilă a omului cu natura, e dispariția civilizației date, ca și „casa socială” din filmul „Durac”. În Viața eternă de după moarte nu mai crede nimeni.

Totuși, omul modern deja e în gradul de a înțelege că existența lui e garantată de trei „corpuri”: biologic, spiritual și intelectual. Adică: 1. trupul, 2. sufletul și 3. Aura energetică. Aura este acea sferă în care ambele cele două „corpuri” se mențin unite în armonie: Trup-0-suflet.

Triada, este o structură auto similară a fractalilor. Fractalul este o figură geometrică, o copie miniaturală a întregului. Exemplu: sferă-punct; general-particular; tată-fiu. Aceste structuri bivalente sunt independente și pot fi percepute prin cifre. Oricare fractal, ca unitate integră, se reflectă în mintea omului ca structura, cu început și sfârșit, al șirului de cifre, 0-1-2-3-4-5-6-7-8-9-0, unde, 0, e cauza și consecința existenței fractalului. Această măsură e în dotarea oricărui om și folosită după voință. De obicei, ținta omului e centrul, 5, unica posibilitate de a cunoaște obiectul întreg și de a-l asuma ca balanță: (1-2-3-4)-5-(6-7-8-9). Trecerea, de le zero la cinci, reprezintă un salt în cunoaștere: de la sferă la punct (general – particular, dogma – axioma, ipoteza – teza, credința – știința). De aceea, acceptarea simbolului, -0-, în calitate unitate bivalentă, Aură (0) și relație(-), dă posibilitatea de a formula unități cognitive trinitare: bine-0-rău; societate-0-om, general-0-particular, undă-0-electron etc.

În așa mod, viziunea umană se schimbă. Centrul, 0, al balanței poate fi dirijat, stânga-0-dreapta. Omul nu mai este abandonat la o margine de natură sau societate, ci face parte din ambele, simultan. Și din natură, și din societate. Toate procesele din natură au loc la granița a celor două faze. Anume, prin venerarea relației, -0-, ca structură eternă, parte de centru din Sine însuși, a gânditorului. Triadele, bogat-0-sărac; deștept-0-prost, ne dovedesc axiomatic că oricare poziție a intelectului omului, poziție asumată de el din gradația bogăției materiale sau intelectuale, face parte din integritatea unității cognitive date. Și omul fizic, la fel, face parte din ea, dacă el e liber de superstiții, își asumă un astfel de intelect. Libertatea lui poate să se dezvolte numai în sfera acestei relații, -0-, montată între diferite cuvinte perechi, contradictorii sau complementare, pentru a trece în sus, de la un nivel, la altul. Această abordare e eternă, iar intelectul care o acceptă – etern și el, nemuritor.

În dependență de activitatea sa, omul își menține aura sa energetică, 0, la nivel perfect sau deformat. De aici, și sănătatea lui fizică și mintală. Tratarea Aurei ca corp intelectual are o importanță deosebită pentru că aura e invizibilă, iar judecata despre existența ei e posibilă numai prin analiza comportamentul uman, prin logica activității omului. Activitatea nu mai este ascunsă. E la vedere. De aceea, trecând pe lângă o troiță, omul contemporan ar trebui să „vadă” nu numai crucea, figura omului răstignit de pe ea, ci și Aura, -0-. Are și el, omul modern, o astfel de figură intactă, nedeformată?

Răspunsul se va găsi în Cartea Educației (Autoeducația). Apariția acestei cărți e programată de activitatea omului ca „corp intelectual”. Cunoașterea de Sine însuși, astăzi, se află la un moment important al deșteptării, al resetării minții vechi și acceptarea unei minți noi, visate de oricare om, minte capabilă la înțelegerea cauzei și consecinței existenței sale. Aceasta, se manifestă prin un extaz personal, bucurie și fericire, care îl ridică pe individ în slava integrității sale în Univers și lumea sa spirituală, proprie. Cele două corpuri, spiritual și intelectual, se unesc, vibrează, iar comportamentul uman devine adecvat naturii perfecte, iubitor de tot ce e viu, responsabil de anturajul său. Aceasta e o inginerie interioară, spiritual-intelectuală.

Dorești să trăiești într-o lume desăvârșită? Aceasta o poți realiza numai dacă vei practica calitatea unui om cu voință interioară, „oaie” din exterior, aflat în smerenie și ascultare pășind după Iisus. Dar totuși, deșteptat, generator constant ingineresc, spiritual-intelectual, al construcției pildelor lui Iisus: „Taie o bârnă (1-1), acolo (0) mă vei găsi! (1-0-1)”; „Ridică o piatră, acolo eu sunt!”, „În numele Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt!” etc, etc, etc… În toate pildele profeților, măsura matematică a armoniei, 1-0-1, te va duce prin sfera Realității de raționament, pentru că Realitatea faptică, cea pe care o construiești, oricum e cu păcat, iar iertarea păcatelor se va face numai, dacă nu ai încălcat limita admisă de natură. Apoi, vei „revela”, calcula matematic și indiciul perfecțiunii reale, personale.

Așa, să te ajute duhul tău intern, efortul și voința de a ști, de a cunoaște, trăi în armonie, integritate, putere divină însușită prin structurarea conștientizată, corectă, a cuvintelor, a legilor umane și divine, a principiilor logice, a alegoriilor Biblice și chiar a celor mincinoase cu care te confrunți. Atunci, vei merge alături de Hristos, intelectul Lui Iisus, fi unul ca El, ca fiu al Domnului. Asta se poate întâmpla chiar acum, folosind mintea veche „răstignită”, dotând-o cu Aură, -0-. Așa, vei deveni nemuritor cu duhul, cu intelect deșteptat, mântuit în viață, cu „minte nouă” ca El, Iisus. Doar, a spus El că va veni „a doua oară”.

Dar, omul zilelor noastre nu învață din tragediile altora. Nici, din filmul „Durac”, nici din viața lui Iisus și, nici, din măcar din lecția lui Noe. Iar de o insuliță proprie, nescufundabilă, în actualul ocean de informație, are nevoie fiecare. Unii păcătoși merg umiliți după Iisus în genunchi, ca robii. Alții, râd de ei în hohote. Și unii, și alții, la vederea titlului „Cartea Educației” îndată „pricep” că asta-i o „furtună într-un păhar de apă”, ca și oricare altă carte. Râd, probabil, și de invitația de pe pagina „Educația Complementară”, de pe Facebook, de a merge cu capul sus, mândri că se numesc Oameni, cu gândul aflat alături de Noe, de Iisus sau de simplul lăcătuși din filmul „Durac”. Oricum, fiecare se convinge zilnic că clădirea casei noastre sociale, Lumea omului, Templul fizic creat pentru Domnul, clădirea casei sociale, e fisurată și virusată, vibrează, va să cadă. Se știe, că în condițiile de existență a acestei lumi, o viață bună nu ajunge la fiecare. Profeții ne-au provenit de faptul că „e nebună înțelepciunea lumii acesteia”. Formularea conceptului „mintea nouă” se face prin includerea înțelepciunii în centrul contradicțiilor și ar putea dezvălui adevărul dezastrului general al omului contemporan: Segmentul de cunoștințe „pierdute” ascuns.

Isaia 61:1. „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenoriciți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor în război, izbăvirea.”

Ce a inventat autorul în lucrarea sa Cartea Educației”? Nimic! Totul, deja era pregătit. Ca și la Iisus, generatorul Credinței creștine. Iisus s-a folosit de informația deja practicată, știută. Numai a structurat-o prin Puterea Sa. La fel, a făcut și deținutul american Cornelius Croca, care „a scris” în închisoare lucrarea sa, „Merele verzi”, fără cerneală și hârtie albă, lipind-o din ziarele cotidiene, alegând structuri fractalice, cu o foarfecă și lipici. Prin Puterea Sa. Așa, și fiecare din noi, ca și întemnițatul Croca, Iisus sau Noe, își poate obține libertatea mintală folosind ziarele sale, cărțile sale religioase sau cele științifice. Prin Puterea Sa. Astăzi, în perioada dezvoltării și răspândirii informației, fiecare din noi e prea deștept pentru a învăța de pe la alții, copia cunoștințele altora. Fiecare, „știe”! Cu adevărat, fiecare din noi se dorește a fi explorator independent, Unul autentic.

Asta e în Puterea lor, și a Profesorilor moderni. Ei pot iniția această „minte nouă” cu mult înainte ca elevii să devină „analfabeți funcțional”(peste 40% din elevi). Suntem diferiți, fractali între fractali, și asta, prin comunicare, ne unește. Așa, „Noul legământ” cu Dumnezeul nevăzut (vezi: Evrei 8.10-12 (Israel, se citește: Isra El „Calea spre Dumnezeu”), se însușește. Lumea omului din clădirea „casei sociale” fisurate, poate obține a sa pereche, mirele, Casa socială a comuniunii spiritual-intelectuale, posibilitatea de a crede în nemurire.

Victor Deleu 07.12.2021

---

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook