,,Mica Unire” sărbătorită și la Parohia Băduleasa din județul Teleorman

Cu ocazia împlinirii a 163 de ani de la Mica Unire, după Sfânta Liturghie, enoriașii Parohiei Băduleasa, județul Teleorman, au participat la ,,Mica Unire” de la ,,Școala de duminică”. În cuvântul de învățătură, pr. paroh prof. Astanei Ionuț a subliniat că, odată cu realizarea Unirii din data de 24 ianuarie 1859, s-au făcut primii pași spre statul român modern. De asemenea, s-a amintit de Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor ales prin vot unanim atât în Țara Românească, dar și în Moldova, considerat un înfăptuitor al Unirii.

„Sperăm ca aceste evenimente dedicate sărbătorilor naționale să aibă continuitate și să rodească în sufletele enoriașilor, atât a celor mari, cât și a celor mici. Alături de doamna preoteasă, dorim să cultivăm în educația copiilor parohiei grija de țară, de neam și sperăm ca generațiile viitoare să păstreze valorile culturale, tradiționale, așa cum au făcut-o și strămoșii noștri”, ne-a declarat părintele paroh Astanei Ionuț.

Asociația ,,Cataleya Yris”, prin voluntarii săi, a aflat de această comunitate din Teleorman, de preotul Astanei, care îngrijește 47 de copii. Preotul Astanei este și profesor de religie, fiind preocupat de educația copiilor din comunitate, a părinților și bunicilor din Băduleasa. Le oferă pachete cu alimente (din donații), dar și sprijin pentru a nu renunța la școală!

Băduleasa este o comunitate săracă, iar preotul Astanei a ales să nu fie doar păstor de suflete, ci şi părinte pentru 47 de copii care provin din familii sărace sau sunt orfani. Pentru a continua ,,Școala de duminică”, întreaga comunitate are nevoie și de ajutorul nostru!

Cei care doresc să doneze alimente, rechizite, haine, ore gratuite de engleză, limba română, calculatoare, tablete, o pot face. Orice ajutor este binevenit pentru micuța comunitate! Preotul Astanei poate fi contactat la telefon: 0762.448.916.


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

Lasă un răspuns