Până unde a ajuns umilința dictaturii medicale? Disperarea sportivei poloneze Natalia Maliszewska: Nu mai cred în nimic, acum. Nici în test. Nici în Jocuri…

youtube.com

Sportiva poloneză Natalia Maliszewska, care ar fi trebuit să concureze în proba de short track la Jocurile Olimpice de la Beijing, și-a exprimat disperarea după ce organizatorii i-au spus că nu poate participa la concurs, din cauza unui test pozitiv de Covid-19.

Maliszewska a fost testată pozitiv pentru Covid pe 30 ianuarie și a fost exclusă de la participare, dar a fost eliberată în mod neașteptat din orele de izolare vineri seara, înainte de cursa de calificare de 500 m, programată sâmbătă, informează Eurosport.

Cu toate acestea, ea a fost apoi testată pozitiv din nou cu doar câteva ore înainte de cursa de sâmbătă și astfel i s-ar refuzat șansa să participe la Jocurile Olimpice.

Și totuși, într-un mod incredibil, ea a fost testată din nou, ieșind negativă și deci putând să participe la alte probe. Dar Maliszewska a rămas interzisă la proba ei favorită, de 500 metri, unde era favorită pentru o medalie, iar poloneza a explodat:

„Sufletul meu nu mai suportă. Este atât de greu pentru mine să vorbesc și să spun ceva. Să-mi spuneți dacă sunt vie, deși cred că ceva din mine a murit ieri.

Am trăit în teamă de peste o săptămână… și aceste schimbări de ton, plânsul care-mi ia respirația, îi face nu doar pe cei din jurul meu, dar și pe mine, să mă îngrijorez.

Știu că mulți oameni nu înțeleg situația. Teste pozitive și negative, teste care confirmă izolarea, teste care sunt dintr-o dată pozitive care m-ar califica pentru internarea în spital și la ventilator.

Mai târziu, din nou rezultate bune și șansa de a fi eliberată. Apoi un eșec total. Nicio șansă și speranța este moartă.

Îmi fac bagajele pentru pationar, pornesc! Îmi scot hainele, le pun în cui și dintr-o dată, știrea că ei au greșit! Că nu ar fi trebuit să-mi dea drumul din izolare. Acea noapte a fost oribilă! Am dormit îmbrăcată de teamă că cineva m-ar putea duce înapoi în izolare în orice moment. M-am uitat doar cu un ochi printre perdele. De teamă că cineva m-ar putea vedea. Nu mai înțeleg nici eu. Nu mai cred în nimic, acum. Nici în test. Nici în Jocuri. Este o glumă mare pentru mine. Sufletul meu nu mai suportă. Vă mulțumesc. Ne vedem curând”, a scris ea pe o rețea de socializare. Integral pe R3Media.


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook

Lasă un răspuns