„Zilele porților deschise la BNR”, la 142 de ani de la înființare

Banca Națională a României (BNR) organizează, în perioada 18-19 aprilie 2022, în intervalul 11:00 – 18:00, „Zilele porților deschise la BNR”, cu ocazia împlinirii a 142 de ani de la înființare, a anunțat BNR, printr-un comunicat de presă, transmis de Rost Online.

BNR deschide vizitatorilor Palatul Vechi din București, cu intrare în str. Lipscani, nr.25,  precum și sucursale regionale și agenții ale băncii centrale din teritoriu.

Publicul va avea ocazia să admire noile amenajări din cadrul expoziției permanente a Muzeului BNR, inclusiv un lingou de aur din rezerva băncii centrale, precum și două expoziții temporare: „Regele Mihai I – 100 de ani de la naștere” și „Ecaterina Teodoroiu – eroină a Primului Război Mondial”.

„Realizată ca o incursiune imaginară în viața monarhului, de la copilărie la senectute, expoziția „100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I” prezintă uniformele de mareșal care i-au aparținut suveranului, costume populare, artefacte militare, monede, medalii, documente, bancnote etc.

Prilejuită de lansarea în circulație, începând cu 1 decembrie 2021, a bancnotei de 20 lei, expoziția dedicată Ecaterinei Teodoroiu reunește o parte din obiectele personale ale eroinei (uniforma militară și pe cea de cercetaș, casca, ochelarii, alte efecte militare), precum și alte exponate printre care tabloul pe care Camil Ressu i l-a dedicat în anul 1917, rochia de soră de caritate a Reginei Maria, fotografii de epocă etc.

Vizitatorii vor avea acces, în egală măsură, la informații referitoare la istoria, arhitectura şi identitatea Băncii Naționale a României și vor primi un set de materiale promoționale cu imagini și informații succinte despre fondatorul băncii, Eugeniu Carada, despre Palatul Vechi al BNR și istoria monedei naționale”, se precizează în comunicat.

În zilele de 18-19 aprilie a.c., publicul larg poate vizita sediul istoric al BNR, precum și sucursalele regionale Cluj, Constanța, Dolj, Timiș și Iași și agențiile BNR din Argeș, Brașov, Bihor, Buzău, Gorj, Maramureș, Sibiu și Suceava.

Istoria BNR:

BNR a fost înființată în anul 1880, fiind a 16-a, în ordinea înființării, dintre cele aproape 200 de bănci centrale din lume, înaintea celor din Japonia, Italia, Elveția sau Statele Unite ale Americii.

Banca Națională a României era o societate cu capital social românesc, în care statul deținea o treime din cele 60.000 de acțiuni, iar persoane private dețineau restul de două treimi. Guvernatorul era numit de guvern pe o perioadă de cinci ani, trebuia să fie cetățean român și să dețină minimum 40 de acțiuni. Prima Adunare Generală a Acționarilor are loc între 15 și 17 iulie 1880, prilej cu care este instalat primul guvernator, Ion I. Câmpineanu.

Mai multe informații despre BNR sunt disponibile aici.

Foto: bnr.ro


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.


MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Author: Departament media

O inițiativă civică fără personalitate juridică și independentă de orice partid politic. Email: contact@magazincritic.ro

Lasă un răspuns