Ce are de spus feminismul împotriva avortului, sau când va considera societatea că mamele sunt persoane? (de Mary Harrington)
Asociația Therapy Down
Societatea americană trece printr-o perioadă plină de dezbateri aprinse cu privire la moralitatea, legalitatea și implicațiile sociale mai largi când vine vorba de a permite femeilor să facă întrerupere de sarcină.
Anul acesta, Erika Bachiochi a obținut privilegiul îndoielnic de a fi probabil prima feministă amenințată de o asociație conservatoare că nu va mai fi prezentă pe scena publică – pentru că este prea conservatoare. La sfârșitul lunii noiembrie, femeile din consiliul de administrație al asociației conservatoare privind problemele din domeniul dreptului de la Universitatea din New York, Federalist Society, au demisionat din cauza deciziei asociației de a o invita pe cercetătoarea feministă din domeniul dreptului să ia cuvântul. În opinia lor, campania dusă de Bachiochi împotriva avortului a întrecut orice limită.
Dezbaterea din societatea americană privind avortul a fost întotdeauna una tensionată, dar anul trecut a fost deosebit de plină de evenimente. Fie că a fost vorba de introducerea restricțiilor „regulii bătăilor inimii“ în Texas, de o contestare a acestor restricții de către Templul Satanic sau de recenta Cauză Dobbs vs. Jackson Women’s Health, care contestă constituționalitatea unei legi din Mississippi care interzice avortul după 15 săptămâni, societatea americană a trecut printr-o perioadă plină de dezbateri aprinse cu privire la moralitatea, legalitatea și implicațiile sociale mai largi când vine vorba de a permite femeilor să facă întrerupere de sarcină.
Bachiochi și adversarii ei se situează de o parte și de alta a baricadei în ceea ce este, probabil, întrebarea centrală a feminismului: cum să găsim un echilibru între libertatea individuală și obligația noastră umană față de persoanele dependente. Este o dezbatere pe care Bachiochi o urmărește încă din zorii modernității în cartea ei, The Rights of Woman: Reclaiming A Lost Vision. Titlul cărții este un omagiu adus subiectului, cu referire de Mary Wollstonecraft, a cărei carte, A Vindication of the Rights of Women (1792), este considerată de mulți drept primul text (proto)feminist al epocii moderne.
Istoria „populară“ a feminismului liberal tinde să înceapă cu campania în favoarea sufragiului și spune povestea cursivă a progresului spre autonomie atât pentru bărbați, cât și pentru femei, în exact aceleași condiții. Wollstonecraft este considerată constant o reprezentantă a acestei tabere, adică o înaintașă a feminismului modern. Dar Bachiochi, în cartea sa, își propune să o considere pe Wollstonecraft înaintașa progresiștilor.
Lumea din secolul al XVIII-lea proprie lui Wollstonecraft a vibrat odată cu apariția unei noi concepții despre rațiune și libertate individuală, care a fost fermentul revoluționar din Franța și America. Dar, subliniază Bachiochi, aceste dezbateri au avut de înfruntat, de asemenea, un fapt dificil de rezolvat: autonomia reprezintă un fapt mai ușor de obținut pentru bărbați decât pentru femei. În vremea lui Wollstonecraft, femeile aveau puțin control asupra fertilității lor, cu excepția practicării abstinenței sexuale. Nou-născuții și copiii necesită întotdeauna multă grijă și atenție. Cum trebuiau, așadar, să se echilibreze idealurile de libertate individuală cu sarcinile evident asimetrice ale reproducerii umane?
Părintele liberalismului modern, Jean-Jaques Rousseau, a rezolvat problema asimetriei sexuale, în Emile (1762), prin excluderea femeilor. Numai bărbații erau eligibili pentru statutul de subiect liberal autonom, în timp ce femeile trebuiau să fie educate în calitate de persoane menite să servească, ca ființe plăcute, supuse și fertile.
Wollstonecraft a obiectat, așa cum și trebuia. Dar nu a făcut acest lucru susținând ideea că bărbații și femeile erau imposibil de distins. Pentru că, dacă această idee rămâne controversată și astăzi, pe fondul unor dispute politice acerbe pe tema atleților transsexuali cu corp masculin din sportul feminin, ea era evident absurdă într-o epocă fără un control al nașterilor fiabil și puternic alimentată de munca manuală. Mai degrabă, ea recunoștea asimetria în privința fiziologiei la bărbați și femei, mai ales în ceea ce privește reproducerea.
Pentru majoritatea femeilor, a susținut ea, maternitatea și viața de familie sunt și valoroase în sine, dar și compatibile cu alte activități din lumea largă. Wollstonecraft a dat vina pe libidoul masculin neînfrânat pentru multe necazuri, afirmând că „marea sursă a multora dintre relele care chinuie omenirea, precum și a viciilor și nebuniilor care degradează și distrug femeile“ constă în „lipsa castității masculine“.
Dar, deși Wollstonecraft afirma că sexele sunt diferite din punct de vedere fiziologic, considera că avem o demnitate și o personalitate comună. De asemenea, ambele sexe au în comun capacitatea de a raționa, de a fi virtuoși și de a excela. Prin urmare, limitarea femeilor la rolul secundar propus de Rousseau era atât nedreaptă, cât și nebunească.
În schimb, a susținut ea, fetele ar trebui să fie educate alături de băieți și la același standard riguros. Ambele sexe ar trebui să trateze viața de familie ca pe un teren comun pentru cultivarea virtuții. Aceasta a generat „îndatoriri ce dau naștere la sentimente care sunt cele mai sigure elemente conservatoare împotriva viciului“, îndatoriri care cereau „efort și abnegație“. Astfel, susține ea, cultivarea virtuții este deosebit de benefică pentru bărbați, reducând impulsurile libertine sau egoiste în favoarea „unei gândiri bărbătești sobre și a unui comportament ordonat“.
În cartea lui Bachiochi, vedem cum moștenirea lăsată de Wollstonecraft se infiltrează în mișcarea femeilor americane din secolul al XIX-lea, în care freamătă tensiunea dintre individualism și viața comunitară. Pe de o parte, voci liberale, precum Elizabeth Cady Stanton, au susținut că mariajul ar trebui reformulat ca un contract, pentru a le permite femeilor abuzate să scape mai ușor de soții opresivi. Alții, mai dedicați noțiunii de căsătorie ca legământ, au susținut că, în practică, acest lucru i-ar face în principal pe bărbați să își abandoneze soțiile și copiii.
Soluția, sugerau aceștia din urmă, nu era mai mult individualism, ci bărbați mai bine educați. Pornind de la apelul lui Wollstonecraft pentru un standard sexual comun, aplicabil atât bărbaților, cât și femeilor, feministele din secolul al XIX-lea au propus rezolvarea asimetriei dintre sexe prin intermediul „maternității voluntare“. Chiar și în cadrul unei căsnicii, a declarat acest grup, bărbații ar trebui să rămână cumpătați din punct de vedere sexual, cu excepția cazului în care o femeie era dispusă să rămână însărcinată. Iar această disciplină, credeau ele, ar fi deosebit de benefică pentru cultivarea virtuții masculine, precum și pentru respectul conjugal reciproc și exercitarea responsabilă a autorității patriarhale.
Ei au insistat că a cere mai mult de la bărbați reprezintă un mijloc mult mai sigur de a îmbunătăți soarta femeilor decât tehnologia de gestionare a fertilității. Susținătorii „maternității voluntare“ erau îngrijorați de faptul că, departe de a proteja femeile, tehnologia contraceptivă le-ar face pe femei să refuze mai greu contactul sexual nedorit, permițându-le bărbaților să le exploateze și chiar să le violeze fără teamă de consecințe practice.
Aceste îndoieli sumbre s-au dovedit a fi premonitorii. Așa cum scriitoarea Virginia Ironside a scris recent despre propria tinerețe din anii ’60: „Eram înarmată cu pilula contraceptivă, și bărbații știind asta, sarcina nu mai era un motiv de refuz al sexului. Iar bărbații au exploatat acest lucru fără milă“. Și, susține Bachiochi, consimțământul femeilor la sexul nedorit nu a fost singurul dezavantaj al pilulei.
Este posibil ca contracepția să fi redus rata sarcinilor accidentale rezultate din partidele de sex ocazional, dar existența contracepției a schimbat atât de radical normele sociale încât bărbații și femeile au făcut mult mai mult sex ocazional. Iar contracepția a fost doar în mare parte eficientă, astfel încât numărul absolut de sarcini accidentale a crescut. Acest lucru, la rândul său, a condus la cererile feministe pentru avort legal, o practică pe care Wollstonecraft, și majoritatea feministelor din secolul al XIX-lea, o considerau detestabilă și imposibil de separat de infanticid. (…) – integral pe CulturaVietii.
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet.
- Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici.
- Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează