Însemnări în miez de cireșar

  • De cînd mă știu am admirat pînă la adorare trandafirii și teii în floare.

Găsesc la Mihail-Nicolae Stanca referiri care în anul acesta sfîrtecat politic-demonic au un ecou special în sufletul meu: atît Trandafirul cît și Teiul sînt chipul văzut al Domnului nostru Iisus Hristos nevăzut nouă, oamenilor, dar preînchipuit de poet prin semnificațiile simbolice ale lor[1]. Mărturisesc anume că înlăcrimatele rugăciuni de mulțumire către Creatorul tuturor văzutelor și nevăzutelor de sub umbra înmiresmată paradisiac a teilor și din preajma perfecțiunii formale și cromatice a trandafirilor mi s-au articulat mental împlinitor: îndeosebi în florar și cireșar am simțit o pace adîncă, o fărîmă, poate, din hristic-dăruita Pacea Mea o dau vouă.

Cele două repere ca materializări mirifice ale Duhului Celui pogorît la Cincizecime asupra Apostolilor și Ucenicilor mi-au adus în minte versurile eminesciene: Floare de tei / Cît de curînd te treci / Ochilor mei lucind / Te-i arăta pe veci…; E-un miros de tei în crînguri / Dulce-i umbra de răchiți…; Sub șirul lung de mîndri tei / Ședeau doi tineri singuri […] Miroase florile-argintii / Și cad, o dulce ploaie, / Pe creștetele-a doi copii / cu plete lungi, bălaie…; Să treacă lin prin vînt / Atotștiutoarea, / Deasupră-mi teiul sfînt / să-și scuturea floarea…; Pătrunză talanga / al serii rece vînt, / Deasupră-mi teiul sfînt / Să-și scuture creanga

N-a fost întîmplătoare, ci proniatoare ridicarea martirică la Cer, în miez de cireșar, a lui Mihai Eminescu, învăluit în miresmele florilor teiului – așa a fost rînduit de Sus pentru românul gînditor, poet și gazetar cum n-a mai fost altul și, probabil, nici n-o să mai fie…

Astfel avem în Cer un Viersuitor printre Sfinți și noi, românii care umbrim vremelnic pămîntul, oricît de deștepți sau bicisnici sîntem socotiți de prieteni ori neprieteni a fi. Să ne bucurăm, deci, neuitînd a-i deschide CARTEA, urmînd îndemnului implicit al inspiratului său urmaș:

Ştiu: cîndva, la miez de noapte,
Ori la răsărit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărţii Sale.

Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci să nu închideţi cartea
Ca pe recile-mi pleoape.

S-o lăsaţi aşa deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a reuşit nici tata.

Iar de n-au s-auză dînşii
Al străvechii slove bucium,
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.[2]

București, 16 cireșar 2022.


[1] Mihail-Nicolae Stanca, Mihail Eminescu și Adevărul Sfintei Scripturi, vol. I, Iași, Editura PIM, 2020, p. 407.

[2] Grigore Vieru, Legămînt.


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. 
  • Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici.
  • Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Author: Mihai Floarea

Profesor și publicist dedicat limbii române și preocupat de viitorul românimii, blog - https://mihaifloarea.wordpress.com/

Lasă un răspuns