INIMA STRĂINULUI (7) | Nuvelă-foileton

În Decembrie 2019 totul părea normal. Oamenii își desfășurau viețile lor alergând fiecare după propiile interese. Totul până se răspândi vestea că a apărut în China un virus nou, numit Corona-virus. La început explicația oficială fu că acel virus vine de la lilieci. Apoi începură să circule pe internet filmări cu oameni ce se prăbușeau pe jos răpuși de acel virus, deși interesant era faptul că cineva reușea să filmeze exact momentul când acei oameni cădeau. La început se credea că virusul este doar în China, dar într-un mod foarte rapid în anul 2020 începu să apară și în Europa. Din Italia se transmiteau imagini de coșmar și chiar dincolo de continentul european peste ocean în America de nord virusul începu să facă ravagii. Lumea întreagă era ca ajunsă la o răscruce. Germania fu atinsă de acel virus și în Berlin începură să apară cazuri de corona-virus. Posturile de televiziune din întreaga lume emiteau emisiuni de coșmar, raportând un număr tot mai mare de infectări și morți. În țările Europei se părea că umanitatea se confruntă cu ceva nespus de tragic.

Eugen Oniscu

Eusebiu străbătea în acele momente o criză spirituală. Însă începu să privească cu atenție tot ce se întâmpla în lume. La început crezuse că totul se va termina foarte repede pentru că credea în capacitatea științei medicale pentru a eradica acel virus. Dar nu se întâmplă așa, dimpotrivă pe măsură ce lunile anului 2020 se scurgeau virusul făcea ravagii teribile decimând vieți omenești. Apoi autoritățile decretară ca oamenii să stea închiși în case. Apăreau lozinci precum: ,,Stai în casă și salvează vieți.” Pentru un timp se închise și fabrica unde lucra el, și trebui să stea izolat la domiciliu. Comunica cu ai lui din România prin intermediul internetului și înțelegea că și acolo situația era dramatică. În România măsurile erau mult mai dramatice decât în Germania, se făceau abuzuri, erau amendați bătrânii doar pentru simplu fapt că ieșiseră la cumpărături la orele când nu aveau voie să iasă afară.

În tot acel babilon, Eusebiu încerca să înțeleagă ce se întâmpla de fapt în lume. Pe internet începu să descopere diferite scenarii ce circulau, unele erau chiar îngrozitoare și erau numite teorii ale conspirației. Dar cine conspira împotriva cui? Mass-Media vuia arătând imagini șocante cu oameni internați la A.T.I. și raportând mereu pierderi de vieți omenești. Se îngrozi când descoperi în cadrul teoriilor conspirative, că de fapt acel virus fusese creat în laborator și apoi dat în lume pentru scăderea demografică a populației. Încerca să pătrundă sensul lucrurilor, și nu putea crede acele teorii îngrozitoare ce spuneau că omenirea trebuie decimată și că totul se face cu ajutorul autorităților de la nivelele cele mai înalte și că există o societate secretă numită Illuminati, ce conduce lumea din umbră. Din acea societate făceau parte adevărații stăpâni ai lumii, iar guvernanții tuturor țărilor se supuneau și colaborau pentru a îndeplini planul lor monstruos. Peste tot în lume începu să se proclame cu putere progresismul-neomarxist, și lumea întreagă începu prin a fi îndreptată spre noua ordine mondială. O altă teorie ce începu să circule pe internet era că virusul fusese în mod accidental scăpat din laboratorul din Wuhan și nu mai putea fi oprit, deși oamenii de știință și medicii făceau eforturi mari pentru al opri. Apoi O.M.S. declară stare de pandemie mondială și lumea întreagă fu învăluită într-un coșmar teribil.

Lui Eusebiu îi era tot mai greu să descopere adevărul pentru că dorea să știe cu ce se confruntă de fapt omenirea, cu un plan malefic sau cu o încercare teribilă? Dar nu reușea să afle adevărul în ciuda faptului că stătea mult timp pe internet și urmărea diferite emisiuni, sau teorii ale conspirației ce păreau să aibă un sâmbure de adevăr. La orizont apăru vestea că se lucra la un vaccin și datorită acelui vaccin virusul va fi eradicat și toate vor reveni la normalitate. Eusebiu în tot acel context își puse câteva întrebări: ,,Până acum am înțeles că eu ca cetățean trebuie să-mi fac partea în societate și autoritățile mă vor proteja. Dar dacă autoritățile sunt acum împotriva mea și fac parte dintr-un plan malefic și sub pretextul că mă vor ajuta de fapt mă vor nenoroci tot mai mult? Atunci cine mă poate ajuta pe mine omul simplu? Iar în aceste teribile zile pentru umanitate forurile cele mai înalte ale omenirii propagă ideologia L.G.B.T. și neomarxismul! În acest context pe noi oamenii simpli cine ne apară? Doar Dumnezeu cred că a rămas ultimul refugiu pentru noi!”

Ajuns în acest punct al gândirii sale, Eusebiu constată că nu știa mai nimic despre existența lui Dumnezeu. Iar în lumea haotică în care trăia, totul se derula doar pe seama supraviețuirii. Pe măsură ce timpul trecea se termină și acel teribil Lockdown, iar oamenii începură să-și trăiască viața într-o nouă normalitate. Apoi după ceva timp apăru și vaccinul salvator după spusele unor experți, și experimental după spusele altor experți în domeniu. Unii chiar pe internet emiteau ideea că vaccinul a fost creat înaintea virusului, și că acele vaccinuri ce conțineau arn mesager erau de fapt niște seruri experimentale și nu trebuiau făcute. Pe de altă parte mass media îi făcea o publicitate foarte pozitivă vaccinului. Și astfel oamenii începură să se vaccineze. Se credea că datorită vaccinului virusul va fi eradicat și totul va reveni la normalitate.

De la început Eusebiu fu sceptic în privința vaccinului, datorită faptului că prea repede după acel virus apăruse vaccinul. Știa că un vaccin are nevoie de cel puțin cinci ani pentru a fi îndeajuns testat și abia apoi utilizat pe oameni. Apoi și teoriile conspirative pe care nu le credea în totalitate îi aduseră un semn mare de întrebare și uneori se întreba: ,,Oare nu totul face parte din acel plan malefic pentru decimarea populației?”

Pe măsură ce timpul se scurgea apăru și ideea marii resetări, se părea că odată cu pandemia mai marii lumii, sau cei ce conduceau lumea și erau organizați în societăți secrete doreau să dea un nou start lumii și să instaureze noua ordine mondială. Se proclama că o nouă lume avea să vină iar valorile iudeo-creștine aveau să fie eradicate și lumea întreagă să fie așezată după un alt sistem ideologic și economic. În noua lume nu mai trebuia să existe propietate privată, chiar apăru și dictonul: ,,Nu vei mai avea nimic dar vei fi fericit.” Acel dicton era pentru omul simplu. Pentru că marii promotori ai noii ordini mondiale dețineau diverse propietăți și aveau o sete teribilă de îmbogățire și doreau prin orice mijloace să-și sporească averile.

Marile întrebări care îl frământau pe Eusebiu erau: ,,De unde venea acel virus? Și care era calea de salvare?” Însă era conștient că era greu ca în tot acel context sumbru să găsească adevărul. Totul era atât de îngrozitor încât avea convingerea fermă că doar la Dumnezeu mai exista salvare. Oare era Dumnezeu dispus să salveze neamul omenesc? Sau îl abandonase și Își retrăsese protecția de la oameni? Erau întrebări care îl frământau și căuta răspunsuri pe internet sau în discuțiile cu unii oameni cu care mai putea sta de vorbă. Constată că mulți oameni erau dezinformați, unii alergau spre vaccin considerând ca fiind soluția la problema virusului.

Pe măsură ce timpul trecea, tot mai mulți oameni se vaccinau în diferite zone ale lumii. Apăreau știri despre efectele secundare ale vaccinurilor. Erau specialiști în domeniu ce arătau spre acele efecte adverse ale vaccinării oamenilor și argumentând cu argumente științifice spuneau că vaccinarea în masă trebuia oprită. Pe de altă parte se vedea că vaccinarea devenise o afacere foarte profitabilă ce le convenea unora. Din cealaltă tabără a promotorilor vaccinului se spunea că vaccinul este bun și că reprezintă soluția, nu trebuia decât ca oamenii să se vaccineze cu toate dozele pe care guvernul le punea la dispoziția tuturor și totul va fi bine. Între timp Eusebiu, își reluă lucru la fabrică unde nu erau obligați să se vaccineze, doar că la anumite intervale de timp toți muncitorii trebuiau să facă teste.

În tot acel context în care viața devenise extrem de sumbră, Eusebiu căuta răspunsuri la întrebările ce îl frământau, și aproape întotdeauna când căuta cu ardoare răspunsuri, gândul îl ducea spre Dumnezeu. Dar era conștient că despre Dumnezeu știa puține lucruri, avea nevoie să caute să cunoască mai mult despre El. Pentru că Dumnezeu i se părea atât de tainic și învăluit în mister, aflat într-o sferă înaltă neaccesibilă oamenilor, încât nu știa cum să înceapă să caute să-l cunoască mai mult pe Dumnezeu. Despre faptul că Dumnezeu exista era ferm convins pentru că un timp fiind pasionat de astronomie rămăsese captivat de frumusețea universului, și de declarațiile unor oameni de știință ce declarau că la baza genezei universului se afla o minte infinită pe care unii o arătau ca fiind Dumnezeu. Și de acolo avea și el ideea adânc înrădăcinată în ființa sa că Dumnezeu există.

În ultimul timp o idee îl înfricoșa teribil și anume, se gândea dacă nu cumva tot acel episod sinistru numit corona-virus era parte dintr-un plan malefic făcut pentru scăderea demografică a populației. Atunci însemna că pentru el și toți oamenii simpli, salvarea nu era decât la Dumnezeu. Eusebiu deși se străduia să creadă toate acele explicații care veneau prin intermediul mass-mediei nu putea să abandoneze nici teoriile conspiraționiste după cum erau numite, pentru că multe din lucrurile pe care acele teorii le spuseră în trecut începeau să se împlinească sub ochii lui. Așa se întâmplă și cu pașaportul de vaccinare care începea să fie o realitate tot mai prezentă pe măsură ce timpul se derula și omenirea întreagă începea să se obișnuiască tot mai mult cu diferitele mutații ale virusului și purtarea măștii.

În toată acea istorie, Eusebiu avea impresia că erau lucruri care nu se spuneau și că autoritățile ascundeau oamenilor anumite lucruri. Oare care va fi sfârșitul acestui episod sinistru? Sau poate că tot acest episod cu corona-virus este sfârșitul omenirii? Oare să fi ajuns lumea la final? Dar totuși Dumnezeu există și asta înseamnă că există și speranță pentru noi. Dar care este calea, și în ce constă această speranță, sau care este soluția lui Dumnezeu la problema numită corona-virus? Toate acele întrebări Eusebiu și le punea căutând să găsească răspunsuri apelând la diferite surse de pe internet, însă rămânea tot mai plin de incertitudini. Totul până într-o zi când în viața lui providența divină lucră în mod surprinzător…

Va urma…

Eugen Oniscu, Berlin


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.


MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns