INIMA STRĂINULUI (11) | Nuvelă-foileton
Într-o seară pe când stătea adâncit în gândurile sale sumbre, auzi o bătaie insistentă în ușa camerei sale. Rămase surprins pentru că de o săptămână de când locuia în acea pensiune nu se relaționase cu nimeni, saluta scurt pe cei ce îi întâlnea și căuta să nu intre în vorbă cu nimeni.
– Da intră, spuse.
Ușa se deschise și în încăpere își făcu apariția un bărbat ce avea în jur de șaptezeci de ani și pe care Eusebiu își aduse aminte că îl mai văzuse și salutase în câteva rânduri. Acel om locuia pe acelaș palier cu el. Era înalt, cu părul rar și cărunt, având un început de chelie, pe chipul lui ieșeau în evidență ridurile adânci ce îi brăzdau fruntea și obrajii, ochii săi cenușii reflectau o lumină a bunătății și suferinței, dădea impresia unui om ce suferise mult în viață. Nu era prea corpolent însă la anii săi dădea impresia că încă mai era în putere, era îmbrăcat cu blugi negri, tricou albastru, și o geacă subțire neagră, încălțat fiind cu adidași bleumarini.
– Bună seara, scuză-mă că dau buzna așa deodată, dar dl Schimitd de la recepție mi-a spus că ești român și cum camera mea se află pe acelaș etaj cu a ta m-am gândit: „Iată un compatriot cu care ar fi minunat dacă aș schimba câteva cuvinte.” Îți mărturisesc sincer că mă plictisesc grozav aici la pensiune. Deși nu am crezut niciodată că voi ajunge aici, dar într-un fel sunt mulțumit pentru că putea să fie și mai rău, au vrut să mă interneze la un azil de bătrâni și au vehiculat ideea că ar trebui să fie un azil de boli mintale pentru că acum aproape toți ai mei mă consideră nebun și au vrut să scape de mine. Dar și eu am drepturi și sunt un om liber, de aceea nu m-am lăsat internat într-un azil și așa am ajuns aici. Dar se pare că m-a luat gura pe dinainte, asta și datorită faptului că stau aici la pensiune de mai bine de două luni și nu prea găsesc amatori cu care să stau de vorbă. Iar tu îmi pari ramolit de tot ca lovit de o cometă. Cei cu tine? Dacă ai nevoie de o mână de ajutor eu pot să te ajut.
– Cel mai bine ar fi să mă lași în pace, nu vreau să mai am de-a face cu nimeni…
Eusebiu spuse acele cuvinte cu ciudă și ar fi vrut să-l alunge pe acel om din camera sa. Dar ceva îl atrăgea la acel om, poate privirea aceea în care se împletea bunătate și suferință. Într-adevăr acei ochi cenușii, arătau că acel om suferise mult în viața sa. Fața sa dădea impresia că era un om aspru încercat de viață și nicidecum un nebun.
– Ei haide, permite-mi să mă așez. În ciuda a ceea ce tu mi-ai spus eu pot citi oamenii pentru că am trecut prin multe în viață și am căpătat experiență. De aceea cred că tu ești un om suferind, iar eu sunt unul ce a gustat din plin tot felul de încercări și suferințe. Așa că te rog dă-mi voie să mă așez.
Spunând acele cuvinte, Fabian se așeză pe unul din scaunele ce se aflau în jurul mesei. Eusebiu stătea pe pat.
– Hai să-ți mărturisesc ceva, sunt cam trei zile de când am aflat că ești român și am tot căutat un prilej pentru a intra cu tine în vorbă dar tristețea ta atât de adâncă m-a împiedicat până acum. De exemplu ieri te-am văzut în parcul din apropierea pensiunii, erai pe o bancă și am trecut de două ori prin fața ta dar nu mai băgat în seamă, eu însă te-am observat cu atenție, am stat și pe o bancă din apropierea ta și așa am putut să te observ mult timp. Dar tu erai atât de departe cu gândul, în lumea durerilor tale încât nu erai atent la ce se petrece în jurul tău. Ai avut un kebap din care ai mâncat jumătate apoi l-ai aruncat la coșul de gunoi. Nici frumusețea toamnei și nici oamenii nu îți atrăgeau atenția pentru că rămâneai adâncit în lumea ta de gânduri. Și la un moment dat am fost pe punctul să te abordez dar chiar atunci mi-a sunat telefonul, era una din fiicele mele așa că a trebuit să răspund. Însă acum am venit pentru a conversa cu tine, permite-mi să-ți spun că mă cheamă Fabian și tu esti…
– Eusebiu…
– Bine Eusebiu, ascultă-mă puțin, orice te-a lovit să nu uiți un lucru că în acest moment sunt oameni în lumea asta ce trec prin suferințe mult mai mari ca ale tale așa că trebuie să fii bărbat și să-ți dai ție însuți o șansă la viață. Mă asculți, ești prezent la discuția noastră și când spun asta nu mă refer la prezența ta fizică ci mă refer dacă cu mintea ta încerci să captezi ceea ce eu caut să-ți spun?
– Da, încerc să fiu cât pot de atent, spuse Eusebiu ce începea să fie tot mai atras de Fabian care îi părea un om interesant.
Și mai ales era convins că el și Fabian aveau în comun un lucru și anume suferința. Diferența dintre ei era că Fabian era un supraviețuitor ce dăduse piept cu problemele și rămăsese în picioare pe când el avea impresia că suferința sa avea să-l doboare de tot. De aceea simțea că avea nevoie în acele momente de Fabian pentru că mai mult decât ceea ce vorbea Fabian, cu fața sa transmitea un mesaj pe care Eusebiu începea să-l înțeleagă în felul următor: „Oricât de mult te-au lovit valurile vieții, nu te lăsa ci ridică-te pentru că viața este o minune ce merită trăită.” Și mai ales acei ochi cenușii ai lui Fabian transmiteau acel mesaj de speranță. De asemenea era ceva plăcut în tonalitatea glasului lui Fabian, era vocea unui om de treabă, glasul său îți dădea de înțeles că pe lume mai sunt și oameni de treabă ce vor să ajute atunci când pot și li se oferă ocazia.
– Am observat că ieri în parc după ce ai mâncat jumătate din kebap au început deodată să-ți curgă lacrimile și repede făcându-te că îți ștergi nasul ți-ai șters lacrimile cu un șervețel. Poți să-mi vorbești dacă vrei de durerea ta oricât de adâncă ar fi, pentru că sunt un om călit în tot felul de suferințe și pot să suport multe lucruri și să-ți ridic moralul. Apoi îți este de folos să vorbești cu cineva pentru că durerea pe care o porți în inima ta te poate distruge dacă nu o împărtășești. De aceea te întreb ce ai pățit?
-Mi-a murit nevasta cu care eram căsătorit doar de câteva luni, spuse Eusebiu și lăsă capul în jos.
– Când prima mea soție a murit eu aveam douăzeci și nouă de ani și ea a murit la nașterea fetei mele, caută să înțelegi cum m-am simțit atunci și cum a trebuit să mă descurc ca să-mi cresc fetița. Despre această perioadă dramatică din viața mea dacă dorești într-o zi am să-ți povestesc cu lux de amănunte. Important pentru tine acum este să te ridici și să nu te lași doborât de această teribilă povară a durerii, iar cu ajutorul bunului Dumnezeu se poate.
– Nu este ușor, mai ales că acum m-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu.
– Nu este bine să te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu.
– Nu înțeleg de ce nu a ocrotit-o pe soția mea!
– Așa suntem noi oamenii, când lucrurile ne merg bine, de obicei uităm de Dumnezeu și nu vrem să se amestece în treburile noastre. Dar dacă ni se întâmplă ceva, atunci El este de vină. Asta o spun ca regulă generală. Dar la tine se pare că este altceva pentru că tu pari un om ce l-a căutat pe Dumnezeu, ți-ai depozitat încrederea în El și ai fost profund dezamăgit de această tragedie. De ce a murit soția ta?
– Și-a făcut vaccinul și i-a fost fatal.
– Uf, de asta mă consideră ai mei nebun pentru că le-am tot predicat până ce i-am înfuriat că vaccinul este experimental și nu ar trebui administrat oamenilor. Iar la replicile lor ironice precum că eu nu sunt cadru medical și de aceea nu ar trebui să vorbesc, le-am arătat argumentele medicilor ce sunt împotriva vaccinării, dar totul a fost în van pentru că tot ca nebun m-au etichetat. Asta și datorită faptului că le-am tot spus că la ora actuală în lume există un plan diabolic pus la cale de elite, adică de marii magnați ai lumii ce stau în buncărele lor de lux și complotează cum să ne distrugă pe noi. Iar guvernanții nu sunt decât niște instrumente ale lor, nimic altceva. Ba mai mult de atât, au făcut și lagăre pentru reeducarea celor ce nu se vaccinează și refuză astfel pașaportul verde. Și cât de curând, dacă nu intervine Dumnezeu va începe dezastrul, adică toți cei ce se opun dictaturii sanitare și refuză ideologia neomarxistă vor avea de suferit. Dar eu încă mai sper în intervenția lui Dumnezeu pentru că îmi este milă de oameni. Din istorie am învățat un lucru și anume că ori de câte ori s-au ivit comuniștii pe scena lumii, au înființat imediat și gulagul, pentru că ei nu suportă ca oamenii să nu fie de acord cu ideologia lor.
– Este îngrozitor ce spui!
– Ce mult aș dori eu ca ai mei să aibă dreptate și eu să mă înșel, dar când mă uit la ce se întâmplă în lume mă întreb: Oare cum pot fi oamenii atât de naivi și se lasă atât de ușor înșelați și manipulați? Dar aici și mass-media are o vină mare, televiziunile au tot transmis informații exagerate și au distorsionat adevărul, iar oamenii s-au speriat, așa au funcționat lucrurile până acum în acest sumbru episod numit corona-virus!
Va urma…
Eugen Oniscu, Berlin
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonaţi-vă. Contactați-ne: aici.
- Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook.
- Pentru o presă independentă, ne puteți sprijini cu o donație. Vă mulțumim!
- MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează