Părinte Crin, voi nu spovediți corect, pe bune.

Părinte Crin, voi nu spovediți corect, pe bune. Mustăcesc nițel, îmi vine să-i zic păi treci tu în locul meu să vezi cât de simplu e să inspiri și expiri suflete de oameni, să le cântărești cum fac brutăresele cu pâinea caldă-n palme, ori el, la fabrică, cu șuruburile alea mari, dar știu sigur că nici eu n-aș putea să fac munca aia a lui, cu cote, rezistență la topire și unghi de strungăreală, și mi-ar spune asta, așa că oftez, tac, aștept. Tace și el, așteaptă, tace iar, cursiv. Peste noi plutește o ceață umedă și caldă. Ca înaintea unui răsărit de soare, când marea-și ține respirația, emoționată de propria-i situație, o gravidie terminală și-o naștere matinală, publică, magnifică. Îmi zboară repede gândul la mare, e prea târziu să mai ajung, încă mai am de lucru, Putin ăsta mi-a stricat toate calculele și speranțele, construiesc o cameră tehnică pentru centrala pe lemne, gazul a devenit, brusc, un lux nesustenabil, mi-e un dor sfâșietor de-un răsărit de soare dintr-o mare nu prea sărată, sărată puțin, ca sarea în bucate, v-am povestit vreodată că Marea Neagră e o mare de lacrimi? Că are fix 18 grame de săruri dizolvate la o mie de centimetri cubi de solvent, adică salinitatea lacrimală, că e singurul loc din lume unde deschizi ochii și lacrima ta întâlnește lacrima lui Dumnezeu? Marea noastră. Marea de lacrimi.

Cât timp sunt eu dus pe coclauri tace adânc, apoi deodată, să vă explic, voi spovediți doar faptele, nu și nefaptele. Și se oprește, așteptând o reacție. N-am. Că după ce-am fost reactiv în tinerețe și conservator la maturitate, uite c-am ajuns la anii în care mă bucură tăcerea și soarele care răsare din mare. Și înțelege că n-am, și-atunci își dă drumul deodată, diluvian, dintr-o suflare. Părinte, îmi sună telefonul într-o dimineață, eram în atelier, aveam o comandă pe ultima sută de metri, mă bag într-o toaletă să aud, bună dimineața, sunteți inginerul Vasile Isc? Păi da, eu sunt. O voce feminină, de fumătoare vocațională, dură, dură. Ascultă, Vasile, te-am sunat să-ți spun că ești un dobitoc sadea. Poftim, doamnă? Cred că ați greșit numărul, eu nu vă cunosc, eu nu știu, eu nu înțeleg. Ba mă cunoști, Vasile. Îți amintești vara aia, eram o puștoaică, ne-am cunoscut la mare și m-ai plimbat vreo patru seri pe nisipul fierbinte, și m-ai sărutat și mi-ai spus că tot ce zboară se mănâncă? Boule. Boule! Trebuia să mă iubești. Să te agăți de mine cu disperare, cu ochii ăia ai tăi negri și cu palmele alea butucănoase, de pietrar, de calfă de zidar, aia trebuia să faci! Apropo, mai ai palmele alea mari, absurde? Dar tu nu, că anii, că vârsta dintre noi, că să mai așteptăm să vedem cum aliniem părinții, facultățile, ratele și toate rahaturile alea din care e făcută economia unei vieți, dobitocule. Trebuia să mă iubești, că asta se întâmplă o singură dată definitiv, dragostea e un răsărit de soare, unul pentru fiecare dragoste și dacă aștepți altă dimineață e altă dragoste cu alt soare, cu alt miros și cu alte culori la frunte. Boule. Că după tine am dat de alt dobitoc, dar mai talentat ca tine și-am îndurat golgote de nedescris, c-am crezut că așa e viața, cu răbdări și umilințe și fard pe pleoape, să nu mi se vadă vânătăile la serviciu dimineața! Și din cauza ta cresc un copil fără tată și din cauza ta tresar când trântește cineva o ușă în fabrică, îmi sare inima în ochi și-mi vine să plâng, pentru că tu n-ai știut să iubești când trebuia să iubești, Vasile. Și-am tăcut, părinte, mi-am amintit deodată și ochii ei și râsul ăla înalt și felul neprețuit în care îmi mângâia antebrațul, răstignită sub soarele mării, am tăcut, părinte, și dup-un timp mi-am descleștat gura, și eu, eu ce mai pot face? Vasile, ai copii? Am doi copii, doi am, da. Păi du-te acasă și învață-i să iubească cu tot ce au și deodată, fără rest, că dragostea nu e inginerie cu cote milimetrice, e val care mătură tot și naște-o lume nouă. Măcar ei să nu greșească, Vasile. Că de asta te-am sunat, să nu cumva să mori liniștit că pe toate le-ai făcut drepte în viață, că nu doar ce faci se vede în ceruri, ci și ceea ce nu faci, Vasile, amărâtule. Îndreaptă la ei ce ai făcut tu strâmb cu mine, omule. Și rămâi cu bine. Boule. Boule care ești. Așa mi-a zis, și a închis.

Mă uit lung la mâinile lui, îi fumegă cafeaua în palme, mai învârte compulsiv cu lingurița un zahăr de mult dizolvat, are degete groase, un soi de rădăcini cu puls. Și-l iau în brațe și tăcem împreună un timp, îmbrățișați pe terasa casei parohiale, doi bărbați cu taifunuri în piept. Și schimb repede vorba, să-l duc de-acolo, din adânc, azi eram pe stradă cu sora Doinița, în reverenda mea albastră, ne-a trimis Ea să măsurăm un frigider să vedem dacă încape pe undeva, și când să traversez, la mijlocul zebrei ne intersectăm cu soția lui Marius, colegul meu de care mi-e dor în fiecare dimineață, pe care-l aștept tâmp să ne bem cafeaua, fix în mijlocul trecerii de pietoni ne-am intersectat, și știi ce n-am făcut, omule? N-am oprit s-o iau în brațe, am salutat-o doar cu un junghi în piept, și trebuia să o îmbrățișez și eu și sora Doinița, să blocăm circulația o vreme și să stea planeta într-un picior, ținându-și respirația, și după ce-am trecut pe țărmul celălalt al străzii m-a întrebat Doinița de ce sunt alb la față, soro, zic, am comis un păcat ireparabil, am comis păcatul de neîmbrățișare și mâine e alt răsărit de soare cu altă dragoste, înțelegi?

Că nu doar ce-am păcătuit făcând se trece în tabelul îngerului, ci și tot ce n-am iubit, și n-am iertat, și n-am clădit în viețile celorlalți, și ne iartă nouă păcatele cu gândul, cu vorba, cu fapta și cu nefapta precum și noi iertăm celor ce nu ne-au făcut nouă, precum în cer și pe pământ.

Of. Viață. 😔

de Crin-Triandafil Theodorescu


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonaţi-vă. Contactați-ne: aici.
  • Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook.
  • Pentru o presă independentă, ne puteți sprijini cu o donație. Vă mulțumim!

  • MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns