Să nu ne temem să scriem / rostim numele Poetului Radu Gyr

Foto: manastirea.petru-voda.ro

Citesc în proaspăt primitul volum Menirea poporului român cu subtitlul înscris doar pe pagina de titlu ghid de rezistență în timpul prigoanelor (Arad, Editura Icona, 2022) al inspiratului prieten Sergiu Ciocârlan un text de o înaltă frumusețe apărut inițial în „Familia ortodoxă“: „Stele pentru leagăn“ – tandrețea tăticului poet. Sînt șase pagini și jumătate evocatoare ale unui poeta vates modern, singurul condamnat la moarte pentru scrierea unei poezii din sfîrtecatul secol al XX-lea, un mare martir al poporului român – după cum scrie autorul cărții la pagina 79. Îi citează abundent versurile inspirate – în special pe cele ivite avînd ca fundal chipul gingaș al fetiței sale (unele evocîndu-i îndurerat-delicat starea febrilă, precum Puiul Radului, de rouă, / aromind a busuioc, / de opt zile, ba de nouă, / arde-ntr-un pătuc de foc. // A venit o rîndunică / să mi-l vadă cum zăcea / cu tristeți de tufănică / și cu lîncezeli de stea – cf. p. 78) – fără a-i preciza numele întreg (în citatul redat aici e o excepție!).

Familiarizat cu „literatura arestată“ – cum am denumit într-un manual al meu destinat liceenilor creațiile care au dezvăluit martirajul românilor din temnițele comuniste –, mie unuia nu mi-a fost greu să ghicesc în „tăticul Poet“ pe Radu Gyr (pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu, născut la 2 mărțișor 1905, în Cîmpulung, Argeș – mutat la Cer la 29 prier 1975, din București). M-am întrebat însă, în contextul creat cu obstinație nu numai în Școală, ci și-n societatea românească aflată la cheremul neocomuniștilor securiști-fripturiști, „emanați la revoluția din 1989“, cîți dintre cititorii paginilor datorate lui Sergiu Ciocârlan vor dezlega ghicitoarea?

Dacă G. Călinescu în subcapitolul Tradiționaliștii din Istoria literaturii române dela origini pînă în prezent (București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1941) citînd cîteva strofe menționează: Sînt foarte multe versuri frumoase în poezia lui Radu Gyr, care e un medelenizant al Oltului sgomotos vitalist și cu peisagiu propriu […] La început temele sînt simboliste și poemele sînt încărcate, după obiceiul Elenei Farago, cu abstracțiuni subliniate, într᾽o compoziție deslînată, interminabilă, gata de a luneca pe panta prețiozității. Tăind nemilos în acest morman de crăci, găsim o remarcabilă lirică chiuitoare […] Poema caracteristică este Toamnă oltenească, cu mult prea lungă, replică mai haiducească la Azi și pe vremuri [sic?!] de Ion Pillat […] Radu Gyr continuă a scrie, abundent, acum cu infiltrații argheziene, făcînd abuz de vociferație (p. 784) iar Mircea Scarlat în Dicționarul scriitorilor români (București, Editura Fundației Culturale Române, 1998, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu), îi consacră două pagini în care găsesc: Torentul liric țîșnește spontan, înzestrarea nativă fiind mai puternică decît înteligența artistică. […] Numeroasele cărți de stihuri pentru copii denotă un simț ludic pronunțat (pp. 475-476); în colosala sa Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură (Pitești, Editura Paralela 45, 2008) totalizînd 1529 de pagini Nicolae Manolescu nu catadicsește să scrie despre Radu Gyr decît o singură propoziție numai în textul referitor la criticul Alex. Ștefănescu, anume că Poetul n-a fost arestat ca ortodoxist ori ca nostalgic al Basarabiei românești, ci ca fostă căpetenie în Garda de Fier (p. 1300)… Niciun cuvînt despre volumul Sîngele temniţei ori măcar despre celebrul manifest Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane

Desigur, au apărut generoase referiri în memorialistica de după 1990, de remarcat fiind, bunăoară, paginile calde închinate acestui creator de excepție – „munte de suferință, demnitate și disperare“ – de Ioan Ianolide în volumul Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă (București, Editura Bonifaciu, 2012): Un om legendar şi reprezentativ al acestor vremuri, un mare poet care a încrustat în trupul său şi a cîntat în poezia sa toată pătimirea unei generaţii, un munte de suferinţă, de demnitate şi de disperare – acesta este Radu Gyr. El a cîntat, pe toate registrele, toată jalea dar şi marea credinţă a neamului românesc. Poezia lui a fluturat din gură în gură la milioane de oameni, ca un îndreptar al vremurilor. Este simbolul românismului de azi. Om cald, suflet sensibil, minte inspirată, caracter frumos şi trup plăpînd. Poezia lui este o frescă a acestei epoci. L-au prigonit din pricina ei, au vrut să-l nimicească, a căzut dar va via mereu.[…] Şi-a trăit viaţa mai mult prin temniţe, cînd sub burghezi, cînd sub fascişti, cînd sub comunişti. A făcut studii strălucite, a fost profesor universitar. Talentul şi l-a dăruit poeziei, deşi îl atrăgea şi muzica. Gingăşia lui naturală a fost crispată de tragedia vieţii sale şi a cîntat toată gama frămîntărilor şi chinurilor acestui secol. Nu era un mistic dar credea în Dumnezeu cu toată tăria. Era un naţionalist român, dar nu era şovin, nu a cunoscut ura de rasă şi a iubit oamenii cu putere de sacrificiu. Opera lui este vastă. A compus zeci de mii de versuri, fără a le scrie, ci memorîndu-le, căci în temniţă nu se permitea scrisul şi nici cititul. Poeziile treceau din om în om prin închisori şi de acolo în ţară. Toată suflarea românească se regăsea în poezia lui. Ea a constituit factorul ideologic al rezistenţei româneşti, a fost în acelaşi timp mesajul nostru, strigătul nostru de disperare şi descrierea crudei realităţi dar mai presus de toate a fost forţa credinţei şi afirmării noastre. Poezia lui este profund creştină, naţională şi umană. Deşi nu are numai valoare locală şi temporală şi va putea fi citită oricînd cu acelaşi interes pe toate meridianele lumii, totuşi nimeni nu o va înţelege ca oamenii care au suferit în acest veac tortura sufletului şi a trupului. Într-o zi această poezie în cătuşe va ieşi la lumină.

Cea mai răscolitoare creație, citată parțial și de Ioan Ianolide, care a circulat învățată pe de rost în închisori, a fost Az᾽ noapte, Iisus… :

Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulă.
O, ce trist, ce înalt era Christ!
Luna-a intrat după El în celulă,
Şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

Mîinile Lui păreau crini pe morminte,
Ochii adînci ca nişte păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veșminte,
Argintîndu-I pe mîini vechi spărturi.

M-am ridicat de sub pătura sură:
– Doamne, de unde vii? Din ce veac?
Iisus a dus lin un deget pe gură
Şi mi-a făcut semn ca să tac…

A stat lîngă mine pe rogojină…
– Pune-mi pe răni mîna ta.
Pe glezne-avea umbre de răni şi rugină,
Parcă purtase lanţuri, cîndva…

Oftînd, Şi-a întins truditele oase
Pe rogojina mea cu libărci.
Prin somn lumina, dar zăbrelele groase
Lungeau pe zăpada Lui vărgi.

Părea celula munte, părea Căpăţînă,
Și mişunau păduchi şi guzgani.
Simţeam cum îmi cade tîmpla pe mînă,
Şi am dormit o mie de ani…

Cînd m-am trezit din grozava genună,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă şi era lună,
Numai Iisus nu era nicăiri…

– Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui.
M-am pipăit, şi pe mîinile mele
Am găsit urmele cuielor Lui…

Dacă aceste strofe nu l-au mișcat îndeajuns pe criticul Nicolae Manolescu pentru a scrie măcar o frază în uriașa-i Istorie… nu-i decît vina lui, nu a Poetului…

Spre a contura fugitiv personalitatea celui de mai multe ori răstignit în închisori mai redau două aprecieri critice emoționante: una, elaborată, a lui Ilie Tudor, tatăl celebrului rapsod-poet Tudor Gheorghe:

Radu Gyr n-a fost un luptător pe baricade; arma lui, în faţa căreia se poate rezista, a fost poezia, teribila armă care deschide ceruri pentru obidiţi, iar pentru duşmani foc mistuitor…

Sufletul lui era un vulcan în erupţie. Versurile lui, balsam pe răni sângerânde şi săgeţi neiertătoare pentru duşmanii ţării.

Eleganţa lor s-a născut din suferinţă, iar puterea de penetraţie din uriaşul talent şi sensibilitatea cu care-l înzestrase Dumnezeu. Sensibilitatea crescută în focul unei tinereţi entuziaste, pregătită pentru mari transformări, dar urmărită mereu de ura contemporană care n-a înţeles, mai bine zis n-a vrut să înţeleagă, măreţia idealului legionar, sau a înţeles şi frica de cele ce-i aşteptau i-a unit, ştiind că biruinţa Mişcării însemna sfârşitul corupţiei din sferele puterii politice cele mai înalte în frunte cu Carol al II-lea.

Perfecţiunea şi frumuseţea poeziilor lui Gyr, de comparat, doar, poate, cu versul eminescian în cîteva ipostaze, se datorau, pe lîngă talentul cu care a venit pe lume şi culturii sale deosebite.

Anii de studenţie au fost dominaţi de filosofia creştină prin titanii ce o reprezentau, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Ţuţea etc…, cu care a fost camarad de crez şi generaţie.

Poezia lui Gyr a fost pumnul de fier ce a izbit în buza obraznică a imposturii vremii, a tendinţelor vădite de a minimaliza creaţia valorică, nu numai a lui Gyr, dar şi a tuturor celor care ridicaseră steagul dreptăţii româneşti.

Puteau să îngăduie hoardele tăvălugului roşu şi ciracii lor pe cei care îndrăzneau să le stea în cale? Puteau să admită, cei îngălaţi pînă la saturaţie cu doctrină duşmănoasă împotriva credinţei în Dumnezeu, ca tineretul entuziast şi credincios să le fie stavilă?

[…] Părăseam celula, fugeam din iad şi ne retrăgeam acolo, sus, unde aripile sufletului se desfăşurau în voie, în libertate, în toată măreţia lor. Aceasta a fost opera lui Gyr, pentru cei mai mulţi dintre noi. Răsfoiesc acum, cu un nod în gît şi cu o încîntare ce nu poate fi înţeleasă în adîncimea ei decît de cei ce au trăit-o, cartea lui. […](Ilie Tudor, De sub tăvălug, ediția a III-a, Constanța, Editura MJM, 2010). 

A doua apreciere, mai simplă, aparține unui discipol, Nicolae Enescu, profesor de limba română la Seminarul Teologic din Curtea de Argeș:

Radu Gyr este pentru unii poetul poeziei în lanțuri, dezvăluind posterității suferințele de neimaginat prin care au trecut personalitățile românești în temnițele comuniste. Pentru alții, el este profesorul universitar desăvîrșit, care a luminat spiritual generații de studenți. Pentru mine, pe lîngă acestea, este unul dintre trimișii lui Dumnezeu, care mi-a întărit sufletul cu dragostea și credința sa. O bună parte din viața mea am mers, spiritual, alături de el, cel care pășea, prin adevăr, pe calea Domnului (Nicolae Enescu, Memoria lacrimei, Pitești, Editura Pămîntul, 2007).

Iată că, fără să fi intenționat inițial, am alunecat didacticist în scrierea acestui articol și simt acum nevoia rotunjirii evocării; de aceea revin la cartea lui Ioan Ianolide, ce reiterează cele petrecute spre sfîrșitul vieții chinuite a lui Radu Gyr:

Prin 1963-1964 comuniştii erau stăpîni necontestaţi în ţară şi au decis eliberarea deţinuţilor politici, pentru a face manevră de deschidere occidentală, mai bine zis de infiltrare în Occident. Lui Radu Gyr i s-a spus:

Dacă nu cedaţi, dacă nu vă supuneţi, dacă nu capitulaţi fără condiţii, vă exterminăm pe toţi. Ai o mare înrîurire asupra tuturor. Poţi să-i salvezi ori poţi să-i ucizi. Noi nu ne jucăm cu puterea cum aţi făcut voi. Ori, ori. Alegi între viaţă şi moarte. Nu acceptăm amînări, acum te decizi. Trebuie să renegi public tot ce ai crezut, tot ce ai scris viaţa întreagă, ca să moară mitul credinţei voastre. Tu poate eşti gata să mori dar gîndeşte-te la miile de oameni care vor pieri din cauza nebuniei tale. Te asigurăm că ne vom ţine de cuvînt: dacă te lepezi de credinţa ta, vă vom da libertate tuturor deţinuţilor dar dacă nu vă ies gărgăunii şi nu sînteţi în stare să coborîţi şi voi pe pămînt şi să vedeţi realitatea, atunci vă vom trimite urgent în cer. Nu avem nevoie de bandiţi. Nu eşti atît de inconştient încît să bagi în mormînt zeci de mii de oameni. Vă vom oferi locuri în cîmpul muncii. O să fiţi şi voi productivi. Bă, lumea este în mîna noastră şi nu o scăpăm. Nu te uita că voi sînteţi mai mult morţi, căci avem toate mijloacele ştiinţifice să vă punem pe roate. Noi nu te minţim, nici tu să nu ne minţi. De altfel, nici nu mai puteţi face nimic. Poporul e gata să vă sfîşie. Nu mai aveţi viitor dar depinde de tine dacă veţi mai trăi sau veţi fi exterminaţi“.

Radu Gyr zăcea pe o targă, bolnav, epuizat, distrus dar sufletul şi mintea îi erau nevătămate. „I-am privit cu dispreţ şi milă“, îmi mărturisea el ulterior, „dar şi conştient că nu glumeau. Purtam în suflet povara frumuseţilor şi sacrificiilor unei vieţi, ale unei generaţii, ale celor mai buni dintre noi şi în ultimă instanţă vedeam cauza lumii întregi pusă în cumpănă de aceşti exponenţi ai neantului. Viaţa abia licărea în mine. Ar fi fost o uşurare să mor! Era o dramă dilema în care mă găseam. Ştiam bine ce suflete curate şi sfinte zac între ziduri, pîndite de moarte. Nu aveam dreptul să îi las să moară. Dar puteam să ucid sufletul acestor oameni şi al lumii întregi? Simţeam că se revoltă toate elanurile sfinte pe care le-am trăit şi le-am cîntat. Am greşit uneori dar întotdeauna am năzuit spre ideal şi nu ne-am preţuit nici familiile, nici sănătatea, nici viaţa. Dar vremurile ne-au fost potrivnice! Visul nostru este mai sus, dar mai departe. Acum, aici ei sînt stăpîni. Am văzut atunci alte hecatombe de morţi iar pe ei rîzînd în hohote. Ce să fac? Ce să aleg? Torturat sufleteşte am acceptat să dau o declaraţie, care să devină publică, prin care să-mi reneg trecutul şi opera. A trebuit să scriu în termenii dictaţi de securişti. Îmi rupeam din suflet şi am simţit că totuşi sînt slab, că am atins limitele rezistenţei, că sînt umilit şi batjocorit dar că nu puteam face altfel. Cred că am contribuit la salvarea multor vieţi. Viaţă fără pată?! Sufletul a fost totuşi salvat. Te privesc şi văd sufletul imaculat al idealurilor noastre. În prăpădul colectiv ce a urmat le-a scăpat totuşi ceva, puţin după părerea lor, esenţialul după părerea noastră. Voi trăi cu regretul compromisului făcut dar cu convingerea că am învins. Am fost puşi în libertate. Cîţiva nu am fost îngenuncheaţi. Deşi torturaţi, noi credem mai mult! Sînt necesare lacrimile pocăinţei. Am învăţat pe viu ce înseamnă a fi cu adevărat creştin. Chinul meu nu a încetat. Îmi iubesc opera, aşa cum am trăit-o şi am scris-o. Compromisul nu a alungat dragostea de curăţie şi de adevăr. Am fost urîţi şi prigoniţi cu o ură străină neamului românesc. Lumea întreagă decade dar în lumea întreagă se simte un vînt nou de înviere. Cred mai puternic ca oricînd. Am ţinut să îţi mărturisesc aceste lucruri, poate că se ascunde o taină în întîlnirea noastră atît de neaşteptată!“

Eram atunci amîndoi la băile Călimăneşti. Ulterior ne-am mai întîlnit. Continua să scrie poezie de substanţă şi de frumuseţe dar scria şi la o gazetă a partidului pentru românii din străinătate. Muncea mult. Era foarte sensibilizat, foarte singur şi sub endemica lui veselie ascundea o dramă cumplită. El mi-a spus că pe Nicolae Petraşcu l-au ucis la Sibiu iar pe Radu Mironovici îl ştia sechestrat într-o comună. Tragedia poetului nu se sfîrşise. El continua să fie calul de bătaie al tuturor oportuniştilor.

Lovit de zeci de ani din toate părţile, acum îl loveau fraţii de condei, în ţară şi peste hotare. D. Micu şi alţii l-au atacat crud şi nedrept în gazetele literare. Tot Radu Gyr era „huliganul“, „banditul“, „decadentul“, „obscurul“, „misticul“, „fascistul“, „criminalul“. În ultimele zile tocmai citise nişte critici mîrşave venite de la oameni din breasla scriitoricească. A făcut o congestie cerebrală peste noapte şi în zori era neînsufleţit.

Radu Demetrescu a fost, ca încă alți nenumărați români puși în situații limită, o conștiință contorsionată de ispitele politrucilor vînduți diavolului (am redat intenționat argumentele unuia dintre aceștia, spre a atrage atenția cititorilor analogia cu manipularea diavolească din vremurile noastre – de astă dată făcută la scară planetară – a multora dintre semenii noștri, care au crezut că serurile experimentale anticovidice vor salva viețile altora!); omul firav, bolnăvicios a pierit, dar – spre spaima organizatorilor atrocităților de ieri și mai ales a ideologilor (neo)marxiști de azi ce se amăgesc cu principiile draconice ale „corectitudinii politice“ impunînd legi de amputare a memoriei și de măsluire a istoriei – ne rămîne celor însetați de Frumos și de Adevăr Poetul Radu Gyr. Să-i rostim cu demnitate numele, să-i perpetuăm opera recitind-o și mai ales recomandînd-o elevilor și studenților, maturilor și vîrstnicilor. Radu Gyr e și va fi prezent, ori de cîte ori îl vom evoca pioși; ne stau la-ndemînă cărțile retipărite, blogurile oricînd frecventabile. Profetic, el ne liniștește frămîntările cotidiene, ne alină disperările induse diabolic, ne tămăduiește rănile sufletești provocate ieri de comuniști, astăzi de globaliști – ideologii avînd ca numitor comun satanismul. Memoria miilor de deținuți politic a făcut miraculos posibil să putem reasculta glasul marelui Poet creștin Radu Gyr:

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cîntec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi.
Și cei de azi cu pașii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simți
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Ușori, ținîndu-ne de mîini,
Toți cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fîntînile-n fîntîni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Și-n cîntecul pe care și-l
Vor spune alții, după noi.

În zîmbetul ce va miji
Și-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămînță-n taina lor.

Noi, cei pierduți, re-ntorși din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem și-n disperări,
Și-n răni ce-n piepturi se ascund.

Și-n lacrimi ori în mîngîieri,
Tot noi vom curge, zi de zi,
În tot ce mîine, ca și ieri,
Va sîngera sau va iubi.

Astăzi, mai mult ca oricînd, sub înverșunatele uneltiri ale globaliștilor neomarxiști, avem nevoie de „vechiul duh fecund“ al înaintașilor, care i-a menținut liberi în spirit, exemplari creatori-mărturisitori. Spre deosebire de alte popoare ale lumii supuse și ele acelorași odioase plandamonii, noi, românii, avem pe Sfinții Martiri ai temnițelor comuniste Care Se roagă pentru noi în Ceruri. Să ne alăturăm Lor în rugăciuni stăruitoare, în Biserici și-n casele noastre, căci altminteri vom pieri.

București, 13-14 răpciune 2022


  • Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
  • Contactați-ne oricând.
  • Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook (conținut exclusiv).
  • Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservatorContează pe ȘTIRI ce contează!

Lasă un răspuns