INIMA STRĂINULUI (18) | Nuvelă-foileton
Într-o seară pe când Eusebiu stătea cu tatăl său în bucătărie la un ceai, acesta îi spuse:
– De mult doream să îți spun un lucru și anume, este foarte naiv ce crezi tu cum că toată această pandemie ce dă semne să se termine, deși pare ca o flacără ce este pe cale să se stingă dar totuși nu se stinge ci continuă să pâlpâie. Ei bine, tu susții că ar fi un fel de făcătură a unor elite ce conduc lumea întreagă și bineînțeles toate guvernele lumii, eu îți spun că te înșeli amarnic pentru că așa ceva nu se poate. Spun asta pentru că am și eu ceva experiență de viață, și de aceea cred că așa ceva nu este posibil. Prea ai luat tu în serios toate aceste lucruri…
Bătrânul se opri puțin și tuși, apoi sorbi din cana cu ceai. În bucătărie se simțea din plin aroma ceaiului de mușețel. Eusebiu îl privi pe tatăl său și constată că acesta se gârbovise mult și arăta tot mai slăbit.
– De aceea doresc să te sfătuiesc să renunți la astfel de idei, și să-ți trăiești viața ca un om normal precum fratele tău Alin. Un alt lucru despre care doresc să-ți vorbesc, este noua ta viziune despre viață pe care tu o ai în urma lecturilor tale din Biblie. Nu vreau să spun că este greșit să crezi în Dumnezeu, ba chiar este foarte bine să ai o credință în Divinitate dar nu trebuie ca acest lucru să te facă prea diferit de oamenii în mijlocul cărora îți trăiești viața pentru că tu nu ești predicator sau preot, ci doar un om ce trebuie să trăiască precum semenii săi. Alin îmi spune că uneori la muncă le predici oamenilor din Sfintele Scripturi și eu cred că unii te vor ridiculariza pentru asta, cred că ar fi mai bine dacă ți-ai păstra credința ta doar pentru tine. Sunt tatăl tău Eusebiu și îți doresc tot binele din lume, crede-mă. Aș dori să mor cu inima împăcată că ți-am spus înainte de moarte tot ce am pe suflet…
– Se pare că ai fost destul de îngrijorat în privința mea?
– Da, m-am tot frământat dacă să-ți spun sau nu și am ajuns la concluzia că ar fi mai bine să știi ce cred eu despre tine și mai ales doresc ca tu să-ți revizuiești ideile în ceea ce privește faptul că lumea este condusă de o elită ce organizează fel și fel de orori din umbră. Și eu m-am gândit mult dacă pandemia este o făcătură sau nu, și am ajuns la concluzia că așa ceva nu este posibil.
– Ba da, este o manipulare la scară planetară fără egal în istoria omenirii! Am cercetat diferite surse pe internet și din păcate concluzia la care am ajuns este că totul a fost o înscenare din partea unei elite diabolice. Și ceea ce este mai trist este faptul că războiul ruso-ucrainean ce se desfășoară atât de aproape de noi nu este altceva decât episodul doi al pandemiei, totul face parte dintr-un plan macabru. Îmi pare rău să te contrazic dar există o elită a oligarhilor ce conduce toate celelalte guverne din umbră.
– Oare ar putea fi așa ceva adevărat? Mă uimești mult cu ceea ce spui! Deși eu continui să cred că totul nu este decât o închipuire omenească și că în realitate nu se poate realiza așa ceva. Dar să lăsăm asta, doresc Eusebiu ca tu să fii fericit și să nu mai suferi, aș dori să văd că și viața ta este asemenea vieții lui Alin. Mă întristează mult faptul că mai mereu ai parte de mari eșecuri în viața ta sentimentală. Of, într-un fel este bine că mama ta nu mai este pentru că s-ar întrista mult văzând cum suferi.
– O să fiu mai bine, nu îți face griji.
– Să sperăm, dar să știi că pe de altă parte mă bucur că ești acasă cu mine.
Se așternu tăcerea între ei. Își sorbeau în tăcere amândoi ceaiul. Eusebiu se gândea la faptul că bătrânul nu putea înțelege de ce el împărtășește vestea bună a mântuirii, oamenilor și că ar fi fost de prisos să încerce să-i spună cum iubirea lui Hristos îl motiva să facă acel lucru. În acea noapte până să adoarmă Eusebiu se gândi la discuția cu tatăl său, și ajunse la concluzia că toată viața duhovnicească pe care el începuse să o trăiască în ochii celorlați era o adevărată nebunie. Însă în ciuda acelui lucru era hotărât să meargă înainte pe acel drum ce îi oferea un sens existențial și bucuria de a trăi.
În următoarele zile starea sănătății lui Alexandru se înrăutății și mai mult. Eusebiu împreună cu Alin îl duseră la un medic. După spusele medicului, tatăl lor începuse să aibă complicații la inimă ce îi creau dificultăți de respirație. În tot acel timp, întristat fiind de starea sănătății tatălui său, Eusebiu urmărea cu interes tot ce se întâmpla în lume și mai ales era atent la războiul din Ucraina. Îl îngrijora faptul că în lume lucrurile mergeau extrem de prost și mai ales inflația era foarte mare și umplea de amărăciune viețile oamenilor. Apoi mai era și zvonul că era foarte posibil ca Polonia și România să fie introduse în războiul ruso-ucrainean. Însă un lucru totuși îl linștea și anume faptul că deasupra tuturor trona Dumnezeu care din veșnicia Sa veghea ca planurile sale să se împlinească pe căile tainice ale providenței. De aceea era convins că nici oamenii și nici demonii nu puteau împinge lucrurile mai departe de ceea ce Dumnezeu îngăduia. Dar exista o problemă și anume, el ca individ trebuia să fie implicat în planurile lui Dumnezeu și să poată discerne pe marea tumultoasă a vieții lucrarea providenței și chemarea lui Dumnezeu pentru el, era convins că avea un rol în societate pe care trebuia să și-l împlinească.
Într-o zi spre seară pe când tatăl său slăbit de boală stătea în pat, Eusebiu îi citi din predica de pe muntele fericirilor, în mod special fericirile rostite de Iisus. Bătrânul după ce îl ascultă cu atenție zise:
– Ce frumos, și ce minunat este faptul că am ajuns ca unul din băieții mei să-mi citească la sfârșitul zilelor mele din Biblie! Este atât de înălțător tot ceea ce tu mi-ai citit!
A doua zi dimineață când Eusebiu intră în camera tatălui său pentru ai spune că pleacă la muncă, rămase surprins de faptul că bătrânul stătea cu fața în sus nemișcat asemenea unei stane de piatră. Întreaga față a tatălui său plină de riduri era marcată de oboseală și boală, însă părea că bătrănul își găsise odihna deplină. Iar mâinile așezate peste plapumă păreau istovite de toată truda unei vieți de muncă. În prima fază Eusebiu gândi că bătrânul doarme și că ar trebui să-l lase să-și împlinească somnul. Însă observă pe fața acestuia o paloare stranie și apoi nu se auzea nici un zgomot, nici măcar o respirație ușoară ca a unui om ce doarme fără a sforăi. Se apropie de tatăl său pentru ai lua pulsul și constată că nu mai respira, era rece semn că murise de câteva ore în cursul nopții. Stând în fața trupului neînsuflețit al tatălui său, Eusebiu simți o durere adâncă pentru acea pierdere. Apoi se gandi la fragilitatea vieții umane și la cât de trecător este omul asemenea ierbii de pe câmp. Ultima seară petrecută cu tatăl său în care îi citise din Biblie și uimirea bătrânului îi tot revenea în minte. Iar în acele momente privind acel chip acoperit de paloarea morții se înfioră.
Pentru înmormântare Eusebiu organiză și plăti totul împreună cu Alin. Vlad împreună cu sora lor din Spania nu putură veni pentru a participa la înmormântare. După ce totul se termină Eusebiu rămase singur în casa părintească apăsat de gânduri sumbre și foarte îndurerat de pierderea tatălui său. În ultimul timp îi stăruia gândul că ar trebui să plece înapoi în occident. Pe de altă parte ceva în el stăruia să rămână în locul acela și să se împace cu Elena. Și spre surprinderea lui în acele momente se auzi cum ușa casei se deschide și în prag își făcu apariția Elena. O văzuse și la cimitir printre oamenii adunați pentru slujba de înmormântare și se bucură că ea în acele momente grele pentru el venise pentru ai fi alături.
– Bună Eusebiu, sincere condoleanțe îmi pare rău pentru tatăl tău…
– Mulțumesc, dar până la urmă trebuie să înțelegem că acesta este ciclul vieții, a trăit, a lucrat, și-a întemeiat o familie, s-a bucurat de viață și apoi a murit. Oamenii nu înțeleg că asta este doar prima moarte și că este de fapt un somn din care se pot scula la învierea celor neprihăniți pentru a intra în împărăția slavei. Moartea a doua este groaznică pentru că de acolo nu mai există șansa mântuirii…
– Ce vrei să spui Eusebiu nu te înțeleg?
– Scuză-mă m-am exprimat ca un instructor de școală biblică care vorbește unor oameni mai avansați în ceea ce privește cultura biblică. Dar am să încerc să-ți explic mai pe larg pentru ca tu să mă înțelegi. În Sfintele Scripturi ni se spune că atâta timp cât trăim în această viață avem șansa de a ne împăca cu Dumnezeu și putem primi și experimenta încă de pe acum viața veșnică ca un dar nemeritat. Iar în fața morții rămânem cu speranța învierii și la a doua venire a lui Hristos vom învia și ne vom înălța cu El spre ceruri pentru a trăi veșnicia. Pe de altă parte dacă trăim aici pe pământ respingând la nesfârșit chemarea duioasă a lui Dumnezeu și într-o zi murim, nu vom avea parte de prima înviere a oamenilor neprihăniți ci vom învia la sfârșit alături de cei nelegiuți și vom avea parte de moartea a doua din care nu mai există înviere, adică vom fi distruși pentru totdeauna de focul judecății lui Dumnezeu…
– Este foarte promițător ceea ce ai spus în prima parte, și foarte înspăimântător ce ai spus în a doua parte.
– Nu am rostit decât adevărul așa cum este revelat în Sfintele Scripturi.
– Mă faci să tremur cu astfel de afirmații, atât de radicale!
– Nu îmi aparțin, se găsesc în Sfintele Scripturi și orice om le poate citi și înțelege dacă vrea.
– Bine te-am înțeles, dar cu noi cum rămâne Eusebiu pentru că înaintea lui Dumnezeu suntem căsătoriți?
– Trebuie să înveți să mă respecți mai mult Elena, așa cum fac eu cu tine.
– Ce, tot eu sunt de vină?
– Ai nevoie să înveți mai mult ceea ce înseamnă rafinament, prea încerci să mă domini cu temperamentul tău…
– Cum, tot pe mine mă acuzi nu îți este rușine! Și eu care am venit acum să ne împăcăm și să te iau acasă, cine te crezi tu Eusebiu de îndrăznești să-mi dai tu mie lecții de comportament? Nu uita că îți sunt superioară din punct de vedere intelectual, educația mea o spune și locul pe care îl ocup în societate. De aceea eu sunt mult mai în măsură să-ți dau lecții și nu tu mie. Ori îți ceri acum iertare ori eu plec și nu mă mai întorc la tine niciodată.
Câteva clipe se priviră în ochi. Privirea Elenei strălucea de mândrie rănită și dorința de al domina pe Eusebiu. Privirea lui Eusebiu reflecta dorința de a o modela pe Elena după cum el credea că este mai bine.
– Trebuie să înveți Elena ce înseamnă blândețea și supunerea în fața lui Dumnezeu, și ce înseamnă să nu te mai comporți atât de impulsiv…
– Ce iar îndrăznești…
Elena îi întoarse spatele și ieși trântind cu furie ușa casei. Eusebiu rămas singur privind în urma ei gândi: ,,Nu mă pot întoarce acum la tine Elena, pentru că asta ar însemna să te las să mă chinui toată viața. Tu trebuie să înveți să devii o femeie cu tact și rafinament așa cum era Sefora. Deși în cazul tău cred că va fi enorm de greu și va trebui să treci prin multe pentru a învăța.” Apoi Eusebiu ieși afară în curte și se lăsă îmbătat de toată frumusețea primăverii. Acel aprilie era frumos, copacii erau înfloriți și peste tot se întindea verdele viu al primăverii. Stând pe banca din fața casei privi cerul, acele înălțimi albastre aveau darul de ai mângâia inima sa îndurerată. Și în ciuda neînțelegerilor cu Elena și a morții tatălui său simți cum în inima sa se coboară pacea, și fu cuprins de o liniște minunată.
Va urma…
Eugen Oniscu, Berlin
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonaţi-vă. Contactați-ne: aici.
- Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook.
- Pentru o presă independentă, ne puteți sprijini cu o donație. Vă mulțumim!
- MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează