Acum, ești ca ceilalți!

wikipedia

“Maintenant, elle est comme les autres.”

Cîtă durere ascund aceste cîteva cuvinte! Durerea unui tată căruia i-a murit fiica. Anne a trecut la cele veșnice la doar 20 ani. Singurul cuvînt pe care îl pronunța clar era ,,tata”. A murit de pneumonie. Tatăl ei a rostit atunci celebrele cuvinte de mai sus. De fiecare dată cînd le (re)citesc, trăiesc durerea marelui general. Poate nu la aceeași intensitate, dar sufletul meu le pricepe rostul.

Anne a murit în 1948, Ana s-a născut în 2014. Nu știu cum percepea atunci societatea un copil cu Sindromul Down, dar îmi pot imagina, citind cuvintele tatălui ei. În unele sensuri, lucrurile sunt la fel și astăzi, după atîta amar de vreme. Există încă multe prejudecăți despre cei cu Trisomia 21, deși, într-un fel, poate societatea e mai incluzivă azi ca atunci. Într-un fel… Că dacă mă gîndesc la Islanda și faptul că se avortează toți copiii ce ar PUTEA avea Sindromul Down, e mai rău ca în secolul trecut. Vă invit să urmăriți ,,O lume fără Sindromul Down?”!

,,În Danemarca, într-un an, doar 4 copii cu Sindrom Down au fost iubiți și lăsați să se nască de către părinții lor, restul au fost avortați, aruncați la gunoi, la gheena istoriei.”

Vorbim, ipocrit, de egalitate, de o societate incluzivă, de drepturi și libertăți pentru toți. Uităm însă că adevărata egalitate începe în pîntece, în momentul concepției, cînd avem deja o nouă ființă umană, unică și irepetabilă. Ea/el ce drepturi are? Are vreun drept? (Apropo, dreptul la avort nu există nicăieri în dreptul internațional!) Dacă da, de ce îi curmăm viața? Dacă nu, de ce nu? Indiferent de mediul în care este, uterin sau după naștere, omul rămîne om, ar trebui să se bucure de aceleași drepturi ca oricare dintre noi. Apropo, știința spune că acolo avem un om. Spun asta pentru cei ce fac alergie la ce propovăduiește Biserica de mii de ani. Ceilalți, citiți ce zicea Sfîntul Vasile cel Mare despre embrion sau avort și veți vedea că, prin Duhul Sfînt, Biserica știa cînd începe viața înainte ca știința să se dezvolte atît de mult, încît să nu mai existe putință de tăgadă a concepției sau fecundării, ca începutul fiecărui om cu trup și suflet.

Două trupuri, două inimi, ADN-uri diferite. Deci nici vorbă de trupul meu, alegerea mea! (Moto-ul acesta e bun pentru avort, dar cînd a fost vorba de vaccinarea cu seruri experimentale, de ce alții decid, chiar împotriva voinței mele, ce trebuie să fac eu cu trupul meu și viața mea?) Aș mai puncta ceva aici, că am citit-o recent într-o carte din 1997 a Părintelui Ilie Moldovan. Dacă o femeie era gravidă și era condamnată la moarte, sentința se executa DOAR după naștere. De ce oare? Nu pentru că vorbim de doi oameni și nu e nici moral, nici legal să moară unul nevinovat pentru greșeala altuia?!

Dar dacă cineva, într-un accident, ucide o femeie însărcinată, nu vorbim de două crime? Citisem mai demult ceva despre culpa vinovatului vizavi de pruncul din pîntece, dar nu am mai reușit să găsesc acum detalii despre acea legislație, de unde era, ce prepupunea, etc. Îmi amintesc însă că exista o vină distinctă pentru moartea copilului, nu doar a mamei sale. Sau să vedem știrea aceasta: ,,Dupa decesul femeii, medicii au incarcat sa salveze fatul. La fata locului ajungand un medic ginecolog, unul neonatolog si un anestezist. Din pacate, si copilul- o fetita conform informatiilor- a decedat.” Așadar, poate fi ceva viu, demn de salvat, în corpul mămicii moarte în accident? Dacă e corpul meu, alegerea mea, atunci cînd mor, totul e mort. Dar dacă în pîntece e alt om, altă viață, ce drept mai am eu să aleg moartea sau viața aceluia/aceleia? Că doar corpul meu nu are 4 mîini și 4 picioare!

Revenind la Anne, tăticul ei, un om sobru, cu ea se purta diferit față de restul familiei. O amuza cu pantomină, diverse cîntece, dansuri. Cred că o iubea foarte mult pe această creație a lui Dumnezeu cu un cromozom în plus.

Interesant e și faptul că Anne i-a salvat indirect viața. Într-o tentativă de asasinat, glonțul s-a oprit în rama fotografiei fetiței pe care Charles o purta mereu cu el. Ce minunat! Încă o dovadă că ,,dragostea nu cade niciodată” și ,,ca moartea e de tare”! Doar iubirea, cea din 1 Corinteni 13, biruie moartea prin învierea celui stăpînit de așa dragoste. A nu se confunda dragostea cu pofta sau desfrînarea! Astăzi, marketing-ul deșănțat și nu numai pune eticheta iubirii pe toate porcăriile, unele mortale chiar!

Fetița mea, Ana, e diferită. Ca Anne, are Sindrom Down, nu e ca ceilalți. Cînd va muri și ea, va fi, în sfîrșit, ca ceilalți, fără a mai putea fi discriminată sau rănită în fel și chip! Se vor potrivi și ei atunci cuvintele lui Charles de Gaulle…

11.11.22


  • Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
  • Contactați-ne oricând.
  • Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook (conținut exclusiv).
  • Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservatorContează pe ȘTIRI ce contează!

Lasă un răspuns