Claudiu Dumitrache, la 23 de ani scrie istorie în cultura română

Claudiu Dumitrache

De aproape 12 ani, Mihai Claudiu Dumitrache, consacrat un simbol pentru viitorul creației intelectuale de către academicianul Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, cucerește scena culturală, artistică și academică română, atât prin muzica și poeziile sale, cât și prin talentul jurnalistic. Pentru cea din urmă calitate, artistul, în vârstă de 23 de ani, originar din satul Costeștii din Vale, a primit Diploma de Excelență pentru profesionalism și performanță în mass-media, în cadrul Galei Premiilor Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România 2022, care a avut loc pe 9 noiembrie la București.  

Tema galei de anul acesta a fost „Pandemie și Patriotism”, Claudiu Dumitrache făcând parte din cei mai buni jurnalişti din presa românească, care s-au remarcat aici prin materialele de presă în toate segmentele domeniului – presă scrisă, online, radio, TV, carte de presă sau publicistică. Claudiu este cel mai tânăr jurnalist român, din istoria presei românești, care a fost distins cu premiul de excelență din partea UZPR, laureații fiind, de obicei, seniori cu peste 10 ani de activitate jurnalistică.

Prezent la eveniment, Toni Greblă, Prefectul Capitalei, și-a exprimat respectul pentru mass-media și slujitorii săi, menționând relația excelentă cu presa în deceniile sale de activitate publică. La rândul său, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a exprimat un mesaj de susținere și de apreciere din partea Primului Ministru Nicolae Ciucă, adăugând și aprecierile sale personale, ca fost jurnalist, pentru efortul de fiecare zi al gazetarilor.

La primirea premiului, Claudiu Dumitrache a menționat: „de acum înainte, într-adevăr, fiind luat în seamă cu această recunoaștere, trebuie să-mi asum un lucru și sper din toată inima să o pot face cu excelență. Doamne, ajută!

În cadrul Galei Premiilor Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România au fost acordate Diplome de Excelenţă unor personalităţi precum: Mihai Pânzaru-Pim, Maria Ţoghină, Tanţa Tănăsescu, Aizic Iancu, Daniela Apostoaei, Claudiu Dumitrache, Comşa Pompiliu, Petrică Butuc, Laurenţiu Sfinteş, Neculai C. Muscalu, Verginia Vedinaş, Pr. Eugen Tănăsescu, Cristi Popovici şi Florenţ Mocanu.

Premiile Opera Omnia le-au fost acordate lui Dan Constantin, senior editor la Jurnalul Naţional, artistului Sergiu Cioiu şi jurnalistului Cornel Sorescu. În Memoriam i-a fost oferită o distincţie publicistului, reporterului şi diplomatului Neagu Udroiu, fost director general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES. Momentele artistice au fost susţinute de folkista Maria Gheorghiu, soprana Arlinda Morava şi Mihai Napu, care a cântat, în deschiderea galei, Imnul jurnalistului. Prezentatoarea galei a fost Lavinia Şandru, purtător de cuvânt al UZPR.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România este moștenitoarea de drept și continuatoarea tradițiilor și valorilor asumate de primele structuri organizatorice de natură profesională ale presei bucureștene și românești, obiectivul statutar al UZPR fiind promovarea creației publicistice și jurnalistice ca domeniu distinct al vieții spirituale, consacrarea profesiei de ziarist ca profesiune de creație, cu importanță publică și socială recunoscută, precum și apărarea drepturilor, libertăților și demnității profesionale ale ziariștilor și a libertății presei. 

Sursa: Claudiu Dumitrache, la 23 de ani scrie istorie în cultura română, Electrecord.ro

„O personalitate unică în peisajul românesc”

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul spune, despre Claudiu Dumitrache, că are „harismă cu carul”, „isprăvi inedite” și „personalitate uluitoare”, iar regizorul Andrei Zincă afirmă că este „o personalitate unică în peisajul românesc”.

Cu puțină vreme înainte de a se stinge din viață, scriitorul Nicolae Dabija nota că poezia lui Claudiu „are înger”, „de parcă s-ar alcătui singură”, acestea fiind „doar câteva din semnele harului”, iar cercetătoarea Galina Martea, de la Academia Româno-Americană de Științe și Arte, anunță, într-un eseu intitulat „Mitul creativ al poetului și muzicianului Claudiu Dumitrache”, faptul că cele scrise de el „sunt lucrări prețioase, opere inedite care, cu certitudine, vor rămâne înscrise pentru totdeauna în tezaurul cultural românesc”.       

Un prieten și important susținător pentru noul început al companiei Electrecord, Claudiu Dumitrache scrie pentru mai multe publicații importante („Actualitatea Muzicală”, „Gândul”, „Literatura și Arta”, „Litere”, „Timpul”, „Luceafărul”, „Ultima Oră”, „Radar de Media” etc.), dar este și fondatorul trustului de presă culturală Myosotis Media Group. Din acest trust, de 8 publicații, face parte și revista online „Regal Literar”, care, din iulie 2022, apare sub egida UZPR.

Asemănat pentru creațiile sale cu Mihai Eminescu și considerat o revelație de elita intelectuală contemporană, scrierile sale devenind teme pentru studenții unor facultăți din cadrul Universității Hyperion și Universității București, Claudiu Dumitrache – muzician și scriitor, deține numeroase premii și titluri care-l impun reper pentru generația sa și nu numai. Este inclus în dicționare enciclopedice și volume de critică, dar este și membru sau membru de onoare al mai multor uniuni de creație și asociații. Din februarie 2022, susține conferințe pentru elevii dâmbovițeni, prin programul „Citește și Dăruiește”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, prezentându-le elevilor modul autentic de a se manifesta artistic și răspunzând la întrebările acestora legate de cultură sau artă.   

Deține peste 40 de premii de excelență, alte nenumărate trofee muzicale, premii literare și recorduri, printre care și „Cel mai tânăr autor de autobiografie din România”, omologat de Asociația Cartea Recordurilor. Pentru stilul unic de interpretare, regretatul maestru Voicu Enăchescu, în cadrul unui festival din anul 2013, la Tinerimea Română, i-a conferit premiul pentru tehnică și expresivitate vocală de excepție. A publicat 5 cărți și a cântat în peste o mie de spectacole, ajungând să fie apreciat de unele dintre cele mai importante nume din cultura română și internatională, de la Hollywood, Londra și Berlin, până la Chișinău – de unde a fost desemnat, de săptămânalul „Literatura și Arta”, printre personalitățile notorii ale culturii în anul 2021.  

În 2020, Claudiu Dumitrache a devenit și cel mai tânăr Cetățean de Onoare din județul Dâmbovița, acordându-i-se acest titlu de Primăria și Consiliul Local Coștestii din Vale, dar și Ambasador al Culturii – titlu acordat de Euro Education Federation, federație specializată în educația tinerilor și adulților din UE prin programul EPALE al Comisiei Europene.   

Lasă un răspuns