Decizia CEDO privind familia… și alte subiecte, de mare importanță

Buletin informativ Provita Bucureşti

Stimați prieteni ai vieții și familiei,

Încercăm să nu vă agasăm prea des cu buletinele noastre informative, dar iată: dacă există decenii în care nu se întâmplă nimic, există și zile în care se petrec evenimente cu impact pentru decenii.

1. DECIZIA  CEDO cu privire la recunoașterea legală a cuplurilor unisex: Este un subiect pe care laolaltă cu specialiștii în științe juridice și cu colegii de la Alianța Familiilor din România l-am tocat din 2008 încoace, adică de la prima tentativă de reglementare a parteneriatului civil. De atunci au mai fost 8-9 încercări, toate respinse de un Parlament ALERTAT DE SOCIETATEA CIVILĂ, inclusiv de noi.

Ca o recunoaștere a imposibilității atingerii scopului pe cale legislativă, lobby-ul homosexual a apelat la calea jurisprudențială. Și, iată, CEDO a găsit că România a încălcat articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la viață privată și de familie) precum și articolul 14 coroborat cu articolul 8 (dreptul de a nu fi discriminat pe criteriu de orientare sexuală) din cauza lipsei reglementării uniunilor sau parteneriatelor civile între persoane de același sex.

Aici, detalii corecte și profesionist puse în pagină pentru a vă ajuta să înțelegeți.

După cum știți deja, am fost intervenienți de partea statului român în acest dosar.

Ce se poate face? Da, întotdeauna se poate face ceva. Din motive lesne de înțeles, nu vom dezvălui ce intenții avem. Totuși, avem nevoie de ajutorul vostru, financiar și logistic. Altfel nu se poate. Nu e cauza unei organizații, ci a unei întregi țări. Vă rugăm să ne contactați sau să faceți o donație (vedeți butonul de mai jos, pentru donații online).

2. O VESTE BUNĂ – Monstruozitatea ideologică născută de parlamentarii REPER, prin care oamenii lui Dacian Cioloș vor să ne interzică să mai funcționăm, iar pe creștini, să îi oblige să dea bani pentru avorturi, se îndreaptă către respingerea în Senat.

Citiți punctul nostru de vedere aici.

3. FAIMOASA PL-x 145/2023 a fost o sursă incredibilă de neînțelegeri și de scandal într-o societate care, într-adevăr, are toate motivele să fie suspicioasă.

Organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie, prost comunicată și tipic socialistă, o lege la a cărei adoptare noi ne-am opus, are totuși merite. Și nu, în niciun caz nu vizează luarea copiilor din familie! Lucrurile-s destul de proaste și fără să dezinformăm. Detalii aici.

4. În fine, o altă sursă de copioasă de dezinformare a fost COM695 – comunicarea Comisiei Europene către Senatul României de furnizare a unui punct de vedere pentru „Propunerea de Regulament al Consiliului Uniunii Europene privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea hotărârilor judecătorești și acceptarea actelor autentice în materie de filiație și privind crearea unui certificat de filiație european.” 

Acest Proiect de regulament privește situațiile transfrontaliere și nu are nimic de-a face cu adopția internă sau cu adopția internațională a copiilor din România. Cu alte cuvinte, nu vizează alterarea legislației cu privire la regimul adopțiilor. Și nici nu ar putea, domeniul familiei în general fiind rezervat statelor.

În plus, Proiectul de regulament este blocat de opoziția mai multor state (este necesară unanimitate la votul din Consiliul Uniunii Europene) și nu constituie un pericol imediat.

A nu se înțelege că este un act normativ dezirabil – din contră! Cunoaștem bine speța și am solicitat de altfel reprezentantului României în Consiliul Uniunii Europene să se opună adoptării lui. Puteți afla aici detalii.
——–
Vă rugăm să nu ignorați apelul nostru.
Avem nevoie de voi pentru a ne continua munca de peste 17 ani, adesea invizibilă, dar mereu prezentă, în sprijinul familiei și vieții.
———————–

P.S. Chiar dacă transmitem rar actualizări sub formă de buletine informativ, ținem permanent legătura cu voi prin intermediul canalului Telegram. Telegram este dinamic, robust și lipsit de presiunea cenzurii care ne amenință permanent pen Facebook sau YouTube. Nu v-ați instalat până acum aplicația Telegram? E momentul să o faceți! Vă așteptm la https://t.me/pro_vita.

Sursa: Buletin Provita București


Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

Lasă un răspuns