Tristețea ochilor

1
Toamnă cu hachițe
                         
Și struguri mocnesc în vii,
Un foșnet lung de aripioare
Și gâzulițe arămii,
Îmi tot șoptesc pe la ureche 
Cu buzele înfierbântate:
Știi…
Doamna cea de modă veche 
Vine pe neașteptate! 
Tiptil veni și pe la mine
O clipă să se veselească,
Să bea din versul meu cu struguri
O cupă plină cu Fetească.
După vreo trei pahare pline,
Cea învățată la ospețe
Arzându-i dorul și setea, în fine
Plecă, fără să-mi dea binețe,
Sorbind din vinul vechi și dulce
M-a părăsit așa, deodată,
Pentr-o vâlcea, ca să se culce.

2
Am ales
                         
Îmi arde asprimea în palme de foc
Forează adânc oboseala în trup,
Cu toate acestea, n-am stare deloc,
Mi-e foame de tine, o foame de lup.

Pulsu-mi se zbate-n zvâcniri plenisone  
Și-mi simt răsuflarea grăbită ardent,
Un gest cântărește o mie de tone,
Iar pașii îmi sunt îmbrăcați în ciment.

Amintirile tale îmi pun vise-n fereastră
Iar vântul albastru, cu voce aburie
Mai duce o frunză din dragostea noastră
Lipind-o de mine, veșmânt ca să-mi fie.

Am ales ca să plec în poiana uitării
Și bulgări de noapte pe gene mi-am pus,
Cu-o singură zvâcnire m-arunc în spuma mării,
Iar valul mă poartă spre negrul apus.

3
Stare de bine
               
Întreruptă de aroma caldă a unui nimic,
m-am abandonat c-o lene imperială
unui moment nespus de bun, ba chiar unic,
ce mi-l oferă generos o undă muzicală.

Suspendată între melancolie și umor,
ascult această melodie antrenantă
și las să-mi scape un fluierat ușor
găsind că tema-i dea-dreptul amuzantă.

Închid pleoapele și scotocesc c-o mână
în cutia muzicală cu bucăți din noi;
zâmbesc, gândind că melodia-i bună
și că-i păcat să n-o dansăm în doi.

Nu caut să-mi explic această stare,
sunt bine și rămân în lumea mea;
decât s-aleg tăcerea care doare,
mai bine muzica… prefer să fiu cu ea!

4
Tristețea ochilor

Tristețea
își face cuib
în cearcăne sărate,
se adâncește-n pleoape
și-n visele ce dor,
se adâncește-n noapte
și în priviri deșarte,
până-n suspinul cerului,
și-apoi… curge-n izvor.

5
Înaltul iubirii

Iubite, te iubesc înalt…
atât de înalt încât ating cerul
cu buzele într-un sărut!
Mugurul încă embrion al zorilor
mă orbește cu lumina sa,
lăsându-mă cu o infinită doză
din optimismul tău infantil de molipsitor.
Cuvintele nu ar fi îndeajuns
ca să-ți descriu înaltul iubirii
ce-o port în sufletul meu
și nici gesturile de tandrețe
ce ți le-aș da ca dovadă…
Iubite, apleacă-ți privirea,
ca să-ți sărut înaltul!

Pentru o presă întru adevăr, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo.