Sfinţii Serghie şi Vah, mărturisitori luminaţi ai dreptei credinţe (+ 7 octombrie)

ziarullumina.ro

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache – 07 Octombrie 2020

Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah sunt unii dintre cei mai cunoscuţi martiri din întregul Orient. Data la care au trecut la Hristos nu este foarte sigură, fiind socotită de unii la sfârşitul secolului al 3-lea – începutul secolului al 4-lea. Există o frumoasă însemnare din perioada primelor secole creştine, prin care cei doi sfinţi sunt aşezaţi la loc de mare cinste în evlavia Bisericii Răsăritene.


Aceşti doi „megalomartiri” au fost demnitari romani care au refuzat să aducă jertfe zeilor. Vah a murit primul, fiind biciuit până la sânge. A primit cununa muceniciilor sale la Soura, în Siria, fiind adus mai târziu la Barbalissos (Balis), pe Eufrat, localitate aflată la cinci kilometri de Alep. Serghie, după numeroase cazne, a fost decapitat la Al-Rusafa, tot pe râul Eufrat.

În cinstea jertfei sale, creştinii au ridicat aici o bazilică impunătoare, devenită cel mai căutat loc de pelerinaj din zonă. Secole la rând, creştinii din Bizanţ şi Arabia au venit aici să aducă cinstire sfântului, străbătând distanţe impresionante. Există mărturii că împăratul persan Chosroes II, când s-a închinat lui Mauricius pentru a-şi recupera regatul, a oferit mai multe daruri acestei biserici.

Cei doi martiri au pătimit pe vremea împăratului roman Maximian Daia. Serghie era pimnicer (primicerius scholae gentilium), ofiţer de prim rang al gărzii regale. Regimentul pe care îl conducea era format în integralitate din gentili, adică persoane care nu aveau cetăţenie romană. Mai mult, Serghie era unul dintre sfetnicii de taină ai împăratului. După documentele siriace, el ar fi fost chiar rudă cu cezarul. Alături de el a stat întotdeauna Vah, bunul său prieten, aşezat la rându-i în dem­nitatea de secundicer. Amân­doi „se bucurau de o mare libertate în cuvânt îna­intea tronului”.

Erau creştini în taină, lucru pe care l-au aflat şi cei care îi invidiau. Aceştia, plini de invidie, au mărturisit taina împăratului şi acesta de îndată a hotărât să-i pună la încercare. Ca să afle adevărul, Maximian a hotărât ca toţi cei din gardă să aducă jertfe în templul lui Zeus. La momentul stabilit nu i-a găsit pe cei doi sfinţi înăuntru şi, căutându-i, i-a aflat afară cântând imnuri de laudă lui Dumnezeu. I-a obligat mai apoi să intre înlă­untru şi i-a pus să jertfească. Sfinţii Mucenici au început să cânte şi aici din Cartea Psalmilor: „Idolii nea­murilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti: gură au şi nu vor grăi; ochi au şi nu vor vedea. Urechi au şi nu vor auzi că nu este duh în gura lor” (Ps. 134, 15-17). Au urmat chinuri groaznice, cei doi primind în cele din urmă cununa muceniciei.

În anul 431, Episcopul Alexandru de Hierapolis, localitate aflată în nordul Siriei, a cheltuit trei sute de pungi de aur pentru a ridica o bazilică în cinstea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah. Locaşul de închinare s-a zidit în mijlocul stepei siriene, între zidurile cetăţii Rusafa. Acesta a fost momentul de răspândire masivă a cultului celor doi sfinţi mucenici în întregul Orient creştin. Mărturia ne este dată într-una dintre cele mai complete publicaţii cu privire la viaţa, cultul şi importanţa duhovnicească ale celor doi martiri pe pământul jertfelnic al Siriei: The Barbarian Plain. Saint Sergius between Rome and Iran. Autoarea acestui studiu, prof. Elizabeth Key Fowden, vorbeşte astfel despre o răspândire atât de mare a cultului celor doi sfinţi, încât, din secolul al 5-lea, „influenţa lor a început să iradieze dincolo de Rusafa, peste Siria şi Mesopotamia, ajungând până în Munţii Zagros, Armenia, Egipt şi Galia” (Ibidem, p. 7).

Popularitatea celor doi sfinţi s-a manifestat atât în cult, cât şi în tradiţia hagiografică ulterioară. Aşa se face că autorul sinaxarului închinat Sfântului Atanasie de Clysma a folosit istorisirea morţii Sfinţilor Serghie şi Vah ca model de martirologiu, în care a rânduit replici şi pentru cei doi mucenici. În acest sinaxar, Sfântul Atanasie este un ofiţer de rang înalt, aflat în dregătoria lui Maximian, fiind descoperit, de asemenea, ca slujitor al lui Hristos. Aceleaşi similitudini apar şi în alcătuirea Vieţii Sfântului Victor.

Hagiografii au ajuns la concluzia că Sinaxarul Sfinţilor Serghie şi Vah datează din secolul al 5-lea, fiind scris original în limba siriacă. Textul grecesc îi aparţine lui Sever de Antiohia, fiind legat de frumoasa sa Omilie pentru Mucenicii din Rusafa. Vom reda în cele de mai jos câteva fragmente din textul publicat în lucrarea Patrologia Orientalis (PO), (Tome IV, Fascicule 1, Paris, 1906, pp. 83-94, Homilie LVII) şi în limba română în revista „Mitropolia Olteniei” (nr. 1/2019). – integral pe ziarullumina.ro.

Citeşte mai multe despre: Sfinții Serghie și Vah – martiriu.


MAGAZIN CRITIC 

Lasă un răspuns