Valoarea vieții umane

        Prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este ”Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6), (Efeseni 2, 18), (Evrei 10, 20), ( I Petru 1, 21), s-au făcut toate: şi cerul şi pământul, cele nevăzute şi cele văzute căci ”fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3), (I Corinteni 8, 6), (Efeseni 3, 9), (Evrei 1, 2), şi toate erau ”bune foarte” (Facerea 1, 31). Şi pe om, care e făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26-27), l-a făcut acelaşi Creator ”luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facere 2, 7). Viaţa este un dar, unul divin care ne este dăruit din dragoste, este ,, miracol fără putință de îndeplinit în afara lui Dumnezeu, dar în fața căruia nimeni nu exclamă, nimeni nu se prosternă, nimeni nu-și manifestă uluirea întrucât ceea ce aveam deja ne-a părut întotdeauna atât de natural, de la îndemână, de privat de strălucirea lucrului dorit și greu de obținut. Prea mulți o aveau, și atunci am uitat cu totul de privilegiul de a trăi, iar împodobirea vieții, cu bucuria simplă și nesfârșită care este dată oricui, ne-a părut derizorie[1]. Noi oamenii suntem înzestraţi de Dumnezeu cu darul sfânt al vieţii, dar acest dar îl putem pierde sau regăsi. În raport cu acest dar putem fi trădători precum putem fi şi salvatori. În faţa lui Dumnezeu, viaţa omului apare drept o valoare absolută, El Însuşi, dintr-un elan al dragostei pentru făptură, voind a Se întrupa din Prea Curata Fecioară Maria[2]. Fiul S-a întrupat prin pogorârea Duhului Sfânt peste Sfânta Fecioară Maria şi prin umbrirea ei de către Cel Preaînalt (Luca 1, 35), (Matei 1, 18,20), (Evrei 7, 26) pentru a noastră mântuire, mântuire ce s-a făcut cu preţul Sângelui Său, cu preţul vieţii Sale (I Petru 1, 19), (Ioan 1, 2), (Efeseni 1, 7), (Evrei 9, 12), (I Ioan 3, 5). El, ”începătorul Vieţii” (Fapte 3, 15),  ”Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6), (Efeseni 2, 18), (Evrei 10, 20) a venit în lume pentru ca lumea ”viaţă să aibă şi din belşug să aibă” (Ioan 10, 10). Hristos a pătimit pentru a noastră mântuire şi ”cu moartea pe moarte a călcat şi celor din morminte – celor drepţi – le-a dăruit viaţă” (din Troparul învierii). Cei ce-şi pierd viaţa pentru Hristos, aceia o vor câştiga, aşa cum El Însuşi o mărturiseşte. Prin trimiterea Duhului Sfânt, ”Domnul de Viaţă dătătorul”, noi am devenit un popor pentru viaţă, un neam în slujba vieţii, pentru că orice om primeşte viaţa de  la Dumnezeu şi este dator să o închine tot lui Dumnezeu, pentru a putea dobândi viaţa veşnică (Ioan 17, 3), (Filipeni 3, 8), ( I Tesaloniceni 1, 9), (I Ioan 3, 23). În faţa darului sfânt al vieţii, Hristos ne întâmpină cu trei exigenţe, şi anume:

• să promovăm integral viaţa pe care ne-a dăruit-o şi de care El Însuşi are grijă şi este interesat să o ocrotească în toate mădularele trupului Său Tainic ”Biserica”, pentru că viaţa este un dar preţios, sacru şi inviolabil;
• să plinim viaţa care este angajată într-un ritm propriu al ei şi care izvorăşte din iubirea divină;
• să contribuim la sporirea existenţei neamului (Facere 1, 28). ”Prin acest dar sfânt al vieţii, care leagă ca un nod divin generaţiile între ele, omul îşi depăşeşte firea devine nemuritor, din efemer el devine veşnic”[3].

       Împotriva celor trei exigenţe de mai sus intervenim noi cu bună ştiinţă. Intervenim asupra darului sfânt al vieţii din momentul conceperii şi până la adânci bătrâneţi, căci „ceea ce pentru copil este avortul, pentru bătrân, bolnavul incurabil sau handicapat înseamnă eutanasia”[4]. Împotriva plinirii vieţii stă nimicirea iubirii prin desfrâu, adulter, divorţ. Căsătoria sfântă, aleasă şi înălţată mai presus de toate darurile pământeşti, născătoare a omenirii şi făcătoare de chipuri ale lui Dumnezeu, e preschimbată într-o oficină ucigătoare de prunci. Viaţa, care ar putea izvorî din întâlnirea a două inimi, devine astfel duşmanul de evitat cu orice preţ, iar avortul, singurul răspuns posibil, care aduce rezolvarea în cazul unui eşec al contracepţiei. Ameninţările vieţii etnice se înteţesc. Ele se caracterizează prin încurajarea şi programarea unor adevărate campanii pentru răspândirea aceluiaşi flagel al contracepţiei, al sterilizării şi al avortului. Nu se poate omite nici adevărul că mijloacele de comunicare în masă sunt adesea complice la această conspiraţie împotriva vieţii neamului într-o colaborare dintre cele mai strânse cu ofensivele antihristice sectare[5]. Cel ce a beneficiat de iubirea divină, omul, căzând din comuniunea directă cu Dumnezeu a început să se depărteze tot mai mult de El. Pervertindu-se, omul nu mai vede în semenul său, şi asemenea lui Cain, slăbind iubirea, omul ajunge să se opună voii lui Dumnezeu şi să atenteze la viaţa semenului său. Păcatul uciderii, al suprimării vieţii aproapelui este un păcat ce a premers repede păcatului neascultării. Pe cât de vechi este acest păcat, pe atât de actual în manifestarea şi săvârşirea lui. La început omul a recurs direct la uciderea semenului său, însă cu timpul el a încercat să dea o justificare acestui act criminal, să-l prezinte ca un lucru ”bun” şi ”folositor”, după unii promotori ai ideologiei, ai morţii forţate pentru societate. Practica uciderii a îmbrăcat în timp diferite forme, de la cele mai simple, la cele mai complicate şi sofisticate moduri de curmare a vieţii, direct sau indirect, toate promovate de sisteme sau ideologii ce se opun vădit vieţii. Primejduirea vieţii a cunoscut în decursul istoriei metode şi ideologii antiumane, rămase necunoscute până astăzi. Sugrumarea directă sau sclavia, războiul sau rasismul nu sunt decât forme directe sau camuflate care atentează la viaţa omului.

 Pr. Drd. Cătălin Constantin C. Caucă, 5 martie 2014

Pentru o presă independentă, ne puteți sprijini cu o donație. Vă mulțumim!

• MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează