Părintele Adrian Făgeţeanu (16 nov. 1912 – 27 sept. 2011)

Părintele Adrian Făgeţeanu eliberat din închisoare de Sfântul Antim Ivireanul în’56, duhovnic la mănăstirea Antim, a plecat la Domnul de ziua Sfântului Antim Ivireanul (27 septembrie)  şi a fost înmormântat la mănăstirea Lainici de Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie). Să avem rugăciunile lui!

Ieromonahul Adrian Făgeţeanu s-anăscut la 16 noiembrie 1912 în comuna Deleni de lângă Cernăuţi. Pe numele de mirean Alexandru.

A fost închis prima oară în perioada 1950-1956, fiind ieromonah la mănăstirea Căldărușani, iar în 1958 a doua oară, prin sentinţa 125/1958 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 20 de ani de muncă silnică şi 10 degradare civică, făcând parte din Rugul Aprins. După eliberarea din 1964, a slujit la Turda şi în parohia Piatra Fântânii, Bistriţa, iar din 1970 s-a retras la mănăstirea Cheia, jud. Prahova. A ajuns la mănăstirea Antim, apoi la schitul Locurele de lângă Lainici, la Putna şi din nou la Locurele.

Tânărul Alexandru termină liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi şi se înscrie în 1931 la Facultatea de drept. Duce ca student o intensă activitate politică şi culturală. Face parte din Asociaţia „Junimea”, participă la congresele studenţeşti de la Sibiu, Braşov şi Craiova. Se simte tot mai apropiat de Mişcarea Legionară. Participă la un congres legionar la Suceava, 1935, însă nu devine deocamdată membru. Pleacă la Fălticeni unde unchiul său avea o funcţie importanta în poliţie, ca să-şi facă stagiul în avocatură. Nu s-a adaptat vieţii de avocat stagiar şi dă concurs pentru unul din posturile Ministerului de Interne. A fost comisar la Biroul Administrativ Fălticeni, trece apoi la Judiciar, iar între 1939 – ian. 1941 este şeful biroului de Siguranţă.

Arestat şi condamnat pentru „rebeliune” de Tribunalul Militar Iaşi, sentinţa 68 din 17 februarie 1941, la 5 ani închisoare corecţională. Este deţinut până în iunie 1941, trecând prin închisoarea militară A.C.A., Galata, Văcăreşti, Braşov. În urma decretului de „reabilitare”, al lui Antonescu, pleacă pe front în linia întâi. Este rănit grav la Stalingrad (la un pas de moarte) şi revine în ţară, fiind internat în lagărul Târgu Jiu de unde este eliberat în 1943.

Pleacă la Cernăuţi, se înscrie la Facultatea de Teologie. Mănăstirea Putna devine locul unde se transformă în monahul Adrian. Se retrage la Râmnicu Vâlcea, de unde va reveni la studii în noul sediu al facultăţii, la Suceava. În vara lui 1945 este arestat pentru activitatea de poliţist şi internat în lagărul de la Slobozia, Ialomiţa, de unde este eliberat în august 1946. În aceste momente grele devine membru al Mişcării Legionare, înfiinţând cu alţi doi colegi un cuib, „Reînvierea”, care-şi propunea să lupte împotriva comunismului.

În februarie 1947, după absolvirea Teologiei, pleacă la Bucureşti să studieze filosofia. În iunie primeşte acceptul stareţului de la Antim, Vasile Vasilache, să locuiască la această mănăstire. Aici va avea ocazia să asiste la celebrele conferinţe ale „Rugului Aprins”, să-l cunoască pe Sandu Tudor,  care va exercita asupra lui o influenţă covârşitoare. În 1947 monahul Adrian se retrage împreună la mănăstirea Govora şi renunţă la facultate. La Govora stă în preajma marelui stareţ Gherasim Bica, până în martie 1950 când răspunde chemării lui Sandu Tudor de a veni la schitul Crasna. Securitatea însă îl arestează pe Sandu Tudor în iulie 1950, iar pe el în decembrie. Trece pe la Făgăraş, apoi la Jilava. Condamnat la 31 martie 1952, la 8 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civică. Va fi dus în mai 1952 la Canal. În 1953 este transferat la Aiud, în iunie 1954 revine la Făgăraş, din nou la Jilava, de unde este eliberat pe 28 sept. 1956.

Din nou liber, se stabileşte la mănăstirea Lainici. Face călătorii la Slatina, Rarău şi Bucureşti, unde ia legătura cu vechii prieteni din grupul „Rugul Aprins” şi cu foşti camarazi de detenţie cu care discută despre combaterea comunismului prin mijloacele credinţei. Un exemplu este discuţia cu preotul Victor Moise din comuna Strunga, jud. Iaşi, căruia i-a repetat că singura posibilitate de a combate materialismul este linia Bisericii, recomandându-i să-şi ia doctoratul în teologie ca să poată influenţa în bine pe ceilalţi preoţi şi credincioşi.

Întâlnindu-l la Rarău pe Sandu Tudor, devenit ieroschim. Daniil, acesta l-a convins pe părintele Adrian să se stabilească la Slatina, dar nu a mai ajuns deoarece a fost arestat din nou la 25 februarie 1958 şi dus la Suceava. Prin sentinţa 125/1958, este condamnat în lotul Rugului Aprins la 20 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi 20 ani detenţie grea pentru „crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”. Cel mai mult a stat la Aiud, unde L-a purtat permanent pe Dumnezeu în suflet. Eliberat în urma decretului din 1964, va reveni în viaţa monahală.

Mai târziu va reveni în Bucureşti la mănăstirea Antim. În 2003 s-a retras la schitul Locurele, în vârful muntelui, o scurtă perioadă pleacă la Putna şi din nou la apoi, la schit.

Părintele mărturisea că salvarea în închisoare era doar una spirituală:

„Nu o să mă crezi, frate, dar în închisoare am fost cel mai aproape de Dumnezeu. Acolo preţuiai tot darul lui Dumnezeu.” (…) – integral pe bucovinaprofunda.com.

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet